mici
Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria…
Vremea în weekend: schimbătoare în țară, frumoasă în Timișoara
Suntem deja în aprilie, iar primăvara și-a intrat deplin în drepturi, dar asta nu înseamnă că vremea nu poate fi capricioasă. În acest weekend, vom avea de toate din punct de vedere meteorologic. Sâmbătă: Vreme schimbătoare, cu înnorări și ploi locale în centru, sud și sud-est. Izolat sunt posibile averse cu descărcări electrice și grindină.…
Universitarul care contează
univers
În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour…
Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia…
Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările…
AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor
Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul…
Simonis provoacă primăriile din Timiș să închidă sălile de păcănele. Primesc la schimb bani pentru școli
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vine cu o nouă provocare interesantă pentru primăriile din Timiș. După ce a anunțat că instituția pe care o conduce va oferi bani comunelor care decid să se unească, acum anunță că se oferă bani pentru școlile din localitățile care votează eliminarea sălilor de jocuri din respectiva localitate. “Primăriile…
Mii de elevi au ales UPT pentru Săptămâna Verde. Un prim pas pentru un viitor cu educație de calitate/FOTO
Când curiozitatea întâlnește știința, a fost parcă motto-ul perfect în această săptămână când mii de elevi au vrut să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în institutul de învățămât cu cea mai lungă istorie din Vestul țării. Așadar, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit, pentru mii de…
SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite…
Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara…
După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie
Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa de la Pădurea Verde urmează o nouă deplasare. În etapa a 2-a a Grupei B de play-out, CSC Dumbrăvița va juca pe terenul formației CSM Olimpia Satu Mare, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11.00. Va fi a doua partidă…
Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este…
Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru…
Investiții de sute de milioane de lei în rețelele electrice din zona de vest
Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei în rețeaua electrică, efectuate de Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice, parte din grupul PPC în România. În Timiș au fost modernizate mai multe linii de transport a energiei. Compania a investit în 2025 aproximativ 1,4 miliarde…
Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul…
Cinci victime în miez de noapte, într-un accident pe A1 lângă Seceani
Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei 00:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Autostrada A1 Deva-Nădlac. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe autostrada A1,…
Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde
Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale și nici menajeria din care vorbesc unele căpetenii când se trezesc că e cazul să transmită mesaje poporului alegător. Și-odată așa prefăcuți că nu știm nimica, ne putem mira că în Timișoara avem două partide doctrinar liberale, nu foarte progresiste,…