Vineri, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de achizitie publică de servicii privind „Strategie & Plan de acțiune” în cadrul proiectului „Mobility in Green” (ROHU00419). Acest proiect este derulat în parteneriat cu localitatea Bihartorda din Ungaria și cofinanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria.
Strategia definește un plan comun final, orientat spre mobilitate sustenabilă și reducerea impactului asupra mediului, prin măsuri clare și instrumente de implementare. Direcțiile propuse au fost discutate și în cadrul întâlnirii de lucru de la Bihartorda din 30 aprilie, împreună cu partenerii noștri din Ungaria.
“Prin acest proiect, Ghiroda și Giarmata Vii beneficiază de o serie de investiții pentru mobilitate verde, de la biciclete electrice cargo și stații de încărcare cu panouri solare, până la un sistem digital dedicat și un vehicul multifuncțional pentru întreținerea spațiilor verzi și gestionarea traseelor, care a fost deja livrat la începutul lunii martie”, a transmis Ionuţ Stănuşoiu
Valoarea totală a proiectului este de 1.590.032,17 euro, cu finanțare majoritară din fonduri europene, prin programul Interreg











































Comentarii prin facebook