Un număr de 19 angajatori au oferit peste 400 de locuri de muncă în cadrul Bursei Locurilor de Muncă organizată, în premieră de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș chiar la sediul instituției de pe Bulevardul Republicii nr. 21. Bursa a pus accent pe dialogul direct și pe o atmosferă de lucru…
Primăria Timișoara va avea de ales între 13 oferte depuse pentru parcul fotovoltaic al orașului
Un număr de 13 firme și asocieri de firme vor să ia cele 32 de milioane de lei acordate de Fondul pentru Modernizare gestionat de Ministerul Energiei Primăriei Timișoara pentru construirea unui parc fotovoltaic în orașul de pe Bega. Acesta va include aproximativ 8.200 de panouri fotovoltaice, care vor produce energie verde pentru consumul municipalității…
Participanți din 20 de țări, la ediția a IV-a a Erasmus+ International Staff Week organizată de UPT
Eveniment de gală. Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 11 mai 2026, ceremonia de deschidere a celei de-a IV-a ediții a Erasmus+ International Staff Week (ISW). Evenimentul, organizat de Departamentul de Relații Internaționale al UPT, reunește anul acesta 70 de participanți din 20 de țări de pe patru continente. Ediția din 2026 se…
Zile pline pentru cicliștii de la Tibiscus: între organizări de competiții și podiumuri naționale
Ziua Copilului 2026 se apropie vertiginos, iar printre varietatea de acțiuni care vor bucura copiii se regăsește un concurs iubit de toți cei mici: JUNIOR MARATON TIMIȘOARA 2026 se pregătește de a IX-a ediție în care promovează sportul în rândul copiilor de vârstă școlară (sub 14 ani), copii care pot participa la probele de alergare…
Dialog extrem de necesar la UPT Campus Talk: între dezamăgire și speranță, cu Oana Gheorghiu și Elena Calistru
UPT devine din nou un loc în care idei, proiecte, speranțe și dezamăgiri sunt dezbătute de oameni care lasă în urma lor ceva valoros și studenți, gata să învețe de la profesioniști. Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni privesc cu îngrijorare spre viitorul României, UPT Campus Creativ invită publicul la o conversație despre…
Sondaj INSCOP. Românii consideră Germania cea mai prietenoasă ţară. AUR-iştii preferă Rusia
Germania conduce în clasamentul țărilor percepute de români drept prietene (foarte prietene și destul de prietene), urmată de Republica Moldova și Franța, arată sondajul „Percepția românilor cu privire la Republica Moldova”, realizat în cadrul proiectului ”Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”. Rusia se află pe ultimul loc, dar este percepută pozitiv de votanţii AUR. Relațiile dintre…
Primarul Dominic Fritz vrea să colaboreze în continuare, instituțional, cu administrația județeană
Vom colabora la nivel instituțional a spus primarul Dominic Fritz, atunci când a fost întrebat despre relația cu PSD la nivel local, în condițiile divorțului ireconciliabil la nivel național, al social-democraților cu USR. Desigur, Fritz se referea la colaborarea dintre primărie și CJT, nu la una USR – PSD, care a existat doar sporadic până…
„Keep the pace. Feel the bass” este evenimentul pregătitor pentru Ceremonia de Absolvire UVT 2026, cu alergare, muzică și party
Universitatea de Vest organizează evenimentul pregătitor pentru Ceremonia de absolvire UVT 2026, o seară de muzică, alergare și party. Evenimentul „Keep the pace. Feel the bass” va fi avea loc în 15 mai, când se va intra pe traseu din fața UVT, începând de la ora 18.00, și se va parcurge distanța până în Piața Sf.…
Timișoara deschide seria cu Steaua cu o victorie lejeră sub panou
Victorie în primul meci cu CSA Steaua Sharks București din turul secund al playout-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin, 85-72, după un meci dominat categoric de trupa bănățeană. Nu au putut evolua din cauza unor accidentări jucătorii Devon Thomas și Sasa Borovnjak. Din păcate, în ultimul sfert s-a accidentat grav la genunchi, la o incursiune…
Șase elevi din Timiș au intrat în finala „The Water We Want 2026”, prin Muzeul Apei și Aquatim
Șase lucrări, selectate dintre cele cincizeci înscrise prin Muzeul Apei Timișoara, administrat de Aquatim, la concursul internațional pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim) vor fi prezentate începând din luna iunie la expoziția digitală cu același nume, organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET) sub patronaj UNESCO. Agnes…
Victorie timișoreană pe Transalpina. Alex Krepelka, învingător la două clase
Viteză și precizie în costă pe un traseu extrem de dificil. Interes ridicat pentru “Transalpina Challenge”, etapa care a deschis sezonul în Campionatul Național de Viteză în Coastă. La runda inauguală, 70 de piloți au luat startul în weekend-ul trecut la Rânca pe superbul traseu montan cu o lungime 5,25 kilometri. Printre ei, și Alexandru…
Obişnuit cu PNL Timiş, Freddy Simonis încă mai aşteaptă… „centuristele” liberale
Într-o adaptare caraghioasă a cunoscutei piese a lui Samuel Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”, liderii PSD – şi l-aş adăuga aici pe noul lor aliat Nicuşor Dan – tot trag nădejde că PNL se va reaşeza la masa negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Şi dacă nu întreg partidul, să vină măcar nişte „prostituate” din PNL…
Iulius Town lansează „Marțea Moca”: ziua din săptămână când ai oferte 1+1 gratis și promoții la brandurile favorite
Se spune că marțea este cea mai productivă zi din săptămână, iar la Iulius Town devine și cea mai ofertantă. Începând din luna mai, „Marțea Moca” transformă fiecare zi de marți într-o experiență plină de surprize și beneficii la shopping. A doua zi a săptămânii îți aduce avantaje speciale: de la promoții în food court,…