Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării

Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea acordată performanței academice și relevanței programelor sale de studii.

Pentru anul universitar 2026–2027, Ministerul Educației și Cercetării a alocat Universității Politehnica Timișoara 2.356 de locuri bugetate la ciclul de studii universitare de licență, în creștere față de anul precedent. Această evoluție reflectă importanța strategică a domeniilor inginerești și tehnologice pentru dezvoltarea societății și a economiei, precum și rolul pe care UPT îl joacă în formarea viitoarelor generații de specialiști.

Prin cele 10 facultăți ale sale, Universitatea Politehnica Timișoara pune la dispoziția candidaților programe de studii adaptate transformărilor tehnologice și cerințelor actuale ale pieței muncii. De la inginerie, informatică și arhitectură, până la management, comunicare și domenii emergente aflate în plină dezvoltare, oferta educațională a UPT oferă fiecărui candidat posibilitatea de a-și construi un parcurs profesional solid și relevant pentru viitor.

În sesiunea de admitere din luna iulie, UPT oferă 63 de programe de studii universitare de licență și 62 de programe de studii universitare de masterat, organizate în cadrul celor 10 facultăți: Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Construcții, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Științe ale Comunicării.

Admiterea la studiile universitare de licență se organizează pe domenii de studii, fiecare domeniu incluzând una sau mai multe specializări. Concurs cu probe de verificare a cunoștințelor se organizează la Facultatea de Automatică și Calculatoare (cu excepția programului de studii Informatică) și la Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Pentru celelalte facultăți și domenii de studii, admiterea se realizează prin concurs de dosare.

Candidații interesați își pot crea deja cont pe platforma de admitere a universității (https://enroll.upt.ro/), iar cei care finalizează etapa de preînscriere până la data de 9 iulie 2026 beneficiază de reducerea taxei de înscriere.

Evoluția cifrelor de școlarizare evidențiază interesul tot mai mare pentru domeniile cu impact direct asupra dezvoltării tehnologice și sustenabile. Cele mai importante creșteri ale numărului de locuri se înregistrează în domeniul ingineriei chimice și în cel al construcțiilor, continuând tendința ascendentă din ultimii ani. În primul dintre acestea, evoluția este susținută și de introducerea programului de licență Inginerie Chimică cu predare în limba engleză.

Creșteri ale numărului de locuri sunt înregistrate și în domeniile automatică și calculatoare, electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, respectiv inginerie electrică și energetică, domenii aflate în centrul transformărilor digitale și energetice actuale.

La nivelul studiilor universitare de masterat, creșterea numărului de locuri este și mai accentuată, reflectând cererea tot mai mare pentru specialiști cu înaltă calificare și dezvoltarea unor programe de studii orientate către tehnologii de ultimă generație.

„La Universitatea Politehnica Timișoara, viitorii studenți găsesc mai mult decât programe de studii solide și actuale. Găsesc un ecosistem academic în care educația, cercetarea, tehnologia, experiențele internaționale și colaborarea cu mediul economic se completează reciproc. În același timp, susținem inițiativa și spiritul antreprenorial al tinerilor, oferindu-le cadrul necesar pentru a-și transforma ideile în proiecte și oportunități reale. Alegerea unei universități înseamnă alegerea unui drum pentru viitor, iar la UPT construim împreună acest viitor, prin competență, inovație și deschidere către lume”, subliniază conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Informații complete privind admiterea, cifrele de școlarizare, condițiile de înscriere și calendarul concursului sunt disponibile pe platforma de admitere și pe pagina dedicată admiterii a Universității Politehnica Timișoara: https://www.upt.ro/admitere.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

0 comentarii pentru acest articol

1 Trackbacks pentru acest articol

Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării – Portal Știri România Says:

[…] Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.