Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene.

Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a participat și Lukas Mandl, președintele Adunării Regiunilor Europene și membru al Parlamentului European.

Timișul poate fi considerat un simbol al colaborării regionale, a spus, la finalul discuțiilor, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, gazda evenimentului.

”Discuțiile din cadrul conferinței se concentrează pe identificarea unor direcții concrete pentru gestionarea riscurilor și efectelor generate de manipulare și dezinformare. Vorbim despre educație, despre prevenirea abuzurilor informaționale, despre investiții pe termen lung în cultura democratică și despre participarea civică. (…) Avem o colaborare foarte bună cu regiunile. DKMT funcționează foarte bine, cooperarea transfrontalieră cu Serbia funcționează foarte bine, iar județul Timiș este o regiune extrem de activă în cadrul Adunării Regiunilor Europene. Colegii mei din Consiliul Județean Timiș au avut o activitate intensă în ultimii ani și cred că suntem un model la nivelul României în ceea ce privește colaborarea cu Adunarea Regiunilor Europene”, a declarat liderul CJT.

El a vorbit și despre existența dezinformării în relația cu finanțările europene. ”Cred că pot spune că dezinformarea nu a afectat neapărat finanțarea proiectelor sau implementarea acestora. În schimb, a influențat, evident, percepția oamenilor despre implementarea proiectelor. Am avut situații în care proiecte începute, demarate, erau contestate în spațiul public din cauza dezinformării. Oamenii ajungeau să nu creadă că aceste proiecte au început, deși ele puteau fi văzute fizic. În final, îmi place să cred că dezinformarea poate avea efecte pe termen scurt. Pe termen lung, oamenii vor realiza că lucrul bine făcut, vizibil, este mai convingător decât o minciună spusă în social media”, a mai spus Simonis.

Oamenii vor fi cei care vor distinge între ceea ce este dezinformare și ceea ce nu este. Dar e nevoie și de modele legislative pentru astfel de situații. ”Este foarte important să identificăm metode legislative prin care să combatem dezinformarea. Domnul președinte Mandl a vorbit despre câteva dintre acestea. Dar cred că cel mai bun exemplu este cel pe care îl oferim fiecare dintre noi prin modul în care ne comportăm public și prin modul în care comunicăm public. În final, oamenii vor distinge între cei care acționează serios și responsabil și cei care dezinformează în spațiul online”, a mai subliniat șeful CJ Timiș.

Oaspetele principal al evenimentului, Lukas Mandl, președintele Adunării Regiunilor Europene și membru al Parlamentului European, a remarcat faptul că Timișul a fost cu un pas înaintea Europei, la integrarea europeană.

”Într-un anumit sens, Timișul a fost înaintea României, în ansamblul său, în ceea ce privește integrarea europeană, prin aderarea timpurie la Adunarea Regiunilor Europene. Vreau să subliniez valoarea acestui lucru, pentru că este extrem de important ca regiunile să lucreze împreună, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și dincolo de granițele Uniunii Europene”, a spus șeful Adunării Regiunilor Europene.

Un punct important în modul de folosire a informațiilor este influența rețelelor sociale, una care ”strică” interacțiunea informală.
”Mulți experți analizează astăzi modul în care oamenii pot deveni mai radicalizați din cauza rețelelor sociale, a serviciilor de mesagerie și a conținutului nociv la care sunt expuși. Se discută tot mai mult despre riscurile de adicție în rândul tinerilor, generate de acest conținut nociv, precum și despre problemele de sănătate mintală care apar tot mai frecvent în legătură cu rețelele sociale și serviciile de mesagerie. Experții spun că lipsește întâlnirea personală, contactul direct de la om la om. Este important ca experții să spună acest lucru, dar este și mai important ca politicienii să acționeze în consecință”, a mai spus Lukas Mandl.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ionică a spus: (iunie 2nd, 2026 at 17:02 )

Am râs! Este greu de imaginat ceva mai penibil decât faptul că Fredy, PSD-ist de meserie și produs al unei politici a propagandei PSD, să pozeze în apărător al adevărului la o conferință despre dezinformare. :))

Daniel a spus: (iunie 3rd, 2026 at 01:13 )

Presedinte de Cjt tanar, cu viziune. Felicitari pt organizare si discurs. Rezultatele sunt cele care raman in urma.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.