Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru că ar fi fost greșeli gramaticale în textul documentației făcute de proiectant pentru eliberarea documentului necesar pentru demararea proiectării.

În urmă cu câteva zile, viceprimarul Ruben Lațcău anunța că primăria Timișoara e dispusă să contribuie cu 20 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu. Acesta este realizat, în principal, de Compania Națională de Investiții, cu 75% bani de la bugetul național, respectiv cu 25% bani de la Consiliul Județean Timiș, care a solicitat și insistat pentru proiectul noul stadion. Alfred Simonis, președintele CJT, a spus că o asemenea contribuție este binevenită, speră ca oferta să fie una corectă și nu ceea ce numea în urmă cu câteva zile ”o fumigenă”. Dar, în paralel, cerea primăriei să își dozeze eforturile financiare pentru a pune la punct zona din jurul stadionului nou, pe care o compara cu… un câmp de porumb.

Viceprimarul Paula Romocean a analizat faptul că Simonis și-a dat acordul pentru primirea banilor, dar nu fără să comenteze situația generală. Iar aici intervine, în principal, discuția contradictorie pe tema unui certificat de urbanism care ar fi venit foarte greu de la primărie. De ce e nelămurită Romocean e de ce documentele au fost depuse de Radu Țoancă, un consilier județean, de ce acesta a sunat de mai multe ori pentru certificat, ca ulterior să se prezinte personal la biroul ei pentru semnătura documentului. De cealaltă parte, Simonis spunea că pentru certificatul de urbanism ar fi sunat mai mulți consilieri județeni.

”Înțeleg din declarațiile domnului Simonis că sunt de acord să intre în acest parteneriat. Pe de altă parte, trebuie să spun că pare că această lucrare a început cu stângul și mă refer la toată bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism. Știm cu toții că în mod uzual cererea pentru certificatul de urbanism o face fie cineva din executiva instituției, fie cel care a câștigat proiectul, respectiv constructorul, nici într-un caz un consilier local sau județean. Eu am fost contactată săptămâna trecută de mai multe ori de domnul Radu Țoancă, care s-a și prezentat într-o zi pe neanunțate la mine în birou, să mă roage să urgentăm eliberarea acestui certificat de urbanism, susținând că vine cu mandat din partea domnului Simonis, deși după cum bine ați văzut, domnul Simonis a susținut că domnul Țoancă nu face parte dintr-o comisie care să se ocupe de acest proiect”, a declarat sâmbătă Romocean.

O altă mare problemă care a dus la întârzieri pentru emiterea certificatului, spune Romocean, e că proiectantul ar fi avut greșeli gramaticale în textul documentației întocmite. Ea spune că era bine dacă cineva din cadrul CJT ar fi verificat documentația, posibil sugerând că nu e bine că Țoancă a venit cu hârtiile la primărie, dar fără a specifica clar acest lucru.

”Acum lăsând asta la o parte, noi susținem acest proiect, ne dorim să fim parte din el, ne dorim ca orașul să aibă un nou stadion, însă totuși cred că e nevoie de mai multă seriozitate și profesionalism în momentul în care abordăm astfel de proiecte. Și aici mă refer nu doar la faptul că cererea a fost făcută de un consilier județean, ci și de faptul că memoriul pe care l-a depus proiectantul avea numele lui Dan Păltinișanu scris de mai multe ori greșit în Dan Păltinișanu. Probabil dacă documentația ar fi fost verificată către cineva din interiorul instituției, astfel de greșeli nu ar fi apărut. Cred că e nevoie de mai multă seriozitate în momentul în care vorbim de investiții de nivelul și valoarea acestui stadion”, a mai declarat viceprimărița.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (octombrie 3rd, 2026 at 17:36 )

Pai si care e greseala cu denumirea, ca eu nu vad vreo litera gresita.

Radu a spus: (octombrie 3rd, 2026 at 22:25 )

Care este greșeala gramaticală? Dan Păltinișanu sau Dan Păltinișanu…că așa reiese din articol…

Daniel a spus: (octombrie 4th, 2026 at 12:31 )

Trebuia să se bage și viceprimăriță bihoreancă în seamă cu ceva, că vin 2 rânduri de alegeri în 2 ani și nu mai are funcția asigurată. Probabil ei nu i se rezolvă un post de bugetar ca lui Fritz și va trebui să se întoarcă în mediul privat, ceea ce este greu după ce ai avut parte de beneficiile muncii la stat. Așa aș vrea să văd cum s-ar descurca ăștia din politică de vârf în mediul concurențial, să trăiască din ce produc, fără influențe politice. Nu degeaba era vai de ei înainte să ajungă într-o funcție la stat, ca apoi să își secretizeze declarațiile de avere pentru a-și ascunde palatele și ceasurile.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului

Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal

Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din zonele Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de servicii sociale și educaționale, ca urmare a implementării unui proiect care include programe after-school cu masă caldă pentru elevi, sprijin pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială și dezvoltarea unor servicii dedicate copiilor și seniorilor. Finanțarea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect de 16 milioane de lei va oferi sprijin educațional și social pentru 1000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile
Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.