Comunitatea Universității Politehnica Timișoara a demonstrat din nou că istoria se scrie prin oameni și se măsoară în experiențe comune. Stadionul Știința a găzduit ediția din acest an a evenimentului tradițional „106 pentru Poli”, transformând pista de alergare într-un spațiu al solidarității și al continuității între generații.
Studenți, profesori, absolvenți, dar și foști angajați ai universității au alergat împreună pentru a marca simbolic cei 106 ani de existență ai instituției, fiecare parcurgând distanța în propriul ritm, dar ghidați de aceleași valori fundamentale.
În deschiderea festivității, rectorul Florin Drăgan a dat startul purtând steagul universității în primul tur de pistă, reamintind publicului că sportul și educația au mers întotdeauna mână în mână la Politehnica timișoreană. Mesajul central a fost axat pe asumarea unor principii care depășesc zidurile amfiteatrelor, precum fair-play-ul, disciplina și dorința de autodepășire. Fiecare dintre cele 106 tururi programate a avut un lider de grup, transformăm cursa într-o sărbătoare comună unde clasamentul sau timpul cronometrat nu au avut nicio relevanță.
Un moment de o profundă încărcătură emoțională a fost oferit de prezența seniorilor din programul UPT Senior Activ. Foștii angajați, astăzi pensionari, au intrat pe pistă și au parcurs cel puțin un tur, demonstrând că atașamentul față de Politehnică nu se încheie odată cu retragerea din activitate. Participarea lor a reconfirmat succesul unui program care promovează autonomia, mișcarea și bucuria de a face parte dintr-o comunitate activă, indiferent de vârstă.
Pe plan sportiv, evenimentul a consemnat și o performanță deosebită reușită de Răzvan Rusu și Bărăceanu. Cei doi pasionați de alergare au parcurs toate cele 106 tururi de stadion, depășind lungimea unui maraton clasic, o realizare cu atât mai impresionantă cu cât aceștia concuraseră cu doar două zile în urmă și la Timișoara City Marathon.
Finalul aniversării a fost dedicat viitorului printr-un tur suplimentar plin de energie și spectacol. Alergătorii au fost însoțiți pe ultimul segment de mașina de Formula Student realizată de echipa UPT Racing Team, totul pe un fond animat de fumigene și efecte vizuale create de studenții de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului. Coregrafia trupei de majorete Sweet Dance Studio a completat atmosfera festivă a unui eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Sportivă Alergotura, care arată că spiritul Politehnicii rămâne tânăr și puternic prin oamenii care aleg să îi fie aproape.











































Comentarii prin facebook