Accident la primele ore ale dimineții, în cartierul Mehala din Timișoara. În urma coliziunii frontale dintre un BMW și un Volkswagen, două persoane au fost rănite.
Vina o poartă un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a intrat în depășire, a pătruns pe contrasens și nu a mai apucat să revină pe banda sa de mers. Impactul cu autoturismul care venea din fața sa a fost iminent. În urma coliziunii au fost rănite două persoane, un minor în vârstă de 14 ani, respective șoferul de 58 de ani, nevinovat.
„Un bărbat în vârstă de 43 de ani a condus un autoturism pe strada Grigore Alexandrescu, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv bărbatul în vârstă de 58 de ani și un copil în vârstă de 14 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 43 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Comentarii prin facebook