Condiții mizere descoperite într-un cămin de bătrâni din Timiș, care a fost închis: excremente de șoareci, pereți mucegăiți și lenjerie murdară / FOTO / VIDEO

Un cămin de bătrâni din Timiș a lăsat impresii care greu vor fi șterse din memoria celor care au efectuat luni un control la fața locului. Este vorba despre un cămin de bătrâni din Liebling, pe care autoritățile au fost nevoite să-l închidă din pricina condițiilor mizere în care stăteau vârstnicii.

Reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Poliției, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai altor instituții au descins luni, 18 februarie, la căminul de bătrâni din Liebling. De la mizerie, la pereți mucegăiți, lenjerie de pat murdară și chiar excremente de șoareci sau lipsa unei săli de servire a unei mese calde, au fost cele constatate de autoritățile sosite în control. Ba mai mult, căminul nu are nici asistent medical, iar vasele erau spălate într-un lighean.

https://youtu.be/5wu3rUNV3Gs

Și nu a fost doar atât! Bătrânii stăteau câte trei, chiar patru în aceeași cameră, atât bărbați, cât și femei. Cei de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș au luat decizia închiderii căminului de bătrâni întrucât viața, sănătatea și siguranța vârstnicilor este pusă în pericol.

Pompierii și echipaje SMURD au desfășurat la fața locului o acțiune pentru mutarea bătrânilor care erau ținuți la azilul din Liebling. Dintre cele 11 persoane, opt au acceptat să fie transportate la Spitalul Orășenesc Deta. Transportul lor se realizează cu 2 autospeciale de transport victime multiple și o ambulanță SAJ.

https://youtu.be/Y8IlIwwu28I

[ngg src=”galleries” ids=”4298″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Soros a spus: (februarie 18th, 2019 at 22:52 )

CIne sunt jigodiile care au deschis azilul? Cine e proprietarul firmei?

anteconbega a spus: (februarie 21st, 2019 at 11:02 )

Toţi reprezentanţii oficalităţilor care au descins, au făcut-o în urma sesizărilor făcute de cei de la Primăria din comună, după ce primarul Ioan Munteanu a auzit ce se întâmplă în azil, dar nu a fost lăsat să intre în imobil. Aşa ceva se pare că se îmtmpl şi la Dumbrăviţa unde sunt mai multe azile de bătrâni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag s-a făcut un pas decisiv pentru noua grădiniță cu program prelungit din zona Mănăstire. Este vorba de semnarea contractului de execuție. Valoarea totală de a proiectului este de aproape 4,5 milioane de lei. Noua grădiniță va include: 4 săli de grupă spațioase: o sală multifuncțională pentru activități educative și festive; grupuri sanitare moderne...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru o nouă grădiniță cu program prelungit la Şag
Astăzi, 6 octombrie, se deschid porțile creșei din Albina, comuna Moşniţa Nouă, prin proiectul „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii”. Proiectul este realizat în parteneriat cu Județul Timiș (lider), Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Comuna Săcălaz și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș. Prin acest proiect, 40 de antepreșcolari din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi se deschide creşa din Albina, comuna Moşniţa Nouă
În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.