Boicot în PSD Timiş. Sabin Bociu: „Eu nu mă regăsesc lângă astfel de indivizi”

Lucrurile sunt departe de-a se fi stabilizat în filiala PSD Timiş, după şedinţa Comitetului Executiv Judeţean de sâmbătă. Şedinţă în care s-a stabilit ca alegerile în filială să aibă loc pe data de 1 martie, unic candidat la funcţia de preşedinte fiind Călin Dobra. Nemulţumiţi de ce se întâmplă în filială, mai mulţi primari vor boicota alegerile.

De menţionat că şedinţa CEx de sâmbătă a fost boicotată de nu mai puţin de 25 de primari PSD din judeţ, adică aproape jumătate din edilii social-democraţi dintre ei. Printre ei s-a numărat şi primarul comunei Jebel, Sabin Bociu, unul dintre ei mai vechi, puternici şi influenţi primari din Timiş. El a vorbit pentru deBanat care sunt nemulţumirile primarilor şi motivul pentru care nu va merge nici la Conferinţa de alegeri din 1 martie. „Eu, unul, o să fiu foarte ocupat vineri. Probabil la fel de ocupaţi o să fie şi colegii care n-au fost la CEx. De ce să mă duc? Cu un singur candidat la funcţia de preşedinte, chestia e chiar caraghioasă. Oare o să pună şi cabine ca votul să fie secret?”, ne-a declarat Bociu.

Din 2004 vicepreşedinte al PSD Timiş, el a spus că nu-l mai interesează nicio funcţie în partid, astfel că nu va mai candida. Mai mult, el a afirmat că, foarte probabil, şi  delegaţii din PSD Jebel vor avea treburi mai importante pe 1 martie, decât să participe la alegeri. Bociu ne-a mai dezvăluit că, potrivit sondajelor interne, în Timiş PSD este abia pe locul III, după PNL şi USR-PLUS. „Îi las pe ei să-şi asume victoria din alegeri, sunt o echipă grozavă, le urez mut succes şi la europarlamentare. Sunt convins că noua conducere va duce partidul sus, foarte sus, pe locul I, doar e formată doar din competenţi. Eu le urez succes, că doar până 2020 sunt membru PSD”, a mai spus el ironic.

Bociu este convins că acum era momentul să fie mai mulţi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD Timiş. „Nu e competiţie, nu e progres. Au mai fost alegeri în care nu era competiţie, dar aveam lideri. Acum era momentul să avem competiţie”, a spus el. Întrebat dacă la europarlamentare se va implica în acmnie elerctorală pentru Pro România,. Bociu a râţs iniţial, apoi ne-a declarat: „N-o să mă implic pentru nimeni. O sa fie ca un sondaj pentru mine. Să văd cine sunt mai buni.”

Bociu l-a luat apoi în vizor pe deputatul Matei Suciu, cel care i-a ameninţat recent cu sancţiuni pe membrii care nu sunt solidari cu conducerea. „L-am auzit pe Matei Suciu că exclude din PSD pe cei care nu merg pe linia partidului. Bine măi, deşteptule, acum vorbeşti de solidaritate, dar în 2017, când toată lumea din filală s-a solidarizat cu Grindeanu, tu ai fost singura oaie neagră. Acest om e un Dinu Păturică, ori eu nu mă regăsesc lângă astfel de indivizi. Eu o să vorbesc tot timpul şi o să-mi spun opinia. Să vină Suciu la mine şi să-mi spună mie ce pot să vorbesc”, a mai declarat Suciu.

De menţionat că nu este pentru prima dată când Sabin Bociu nu se înscrie pe linia partidului. În vara anului 2018 el  afirma că Liviu Dragnea trebuie să plece din fruntea PSD, catalogându-i drept sinucigași pe colegii care-l mai urmează pe acesta.

Primarul comunei Jebel, Sabin Bociu, unul dintre cei mai vechi și influenți edili PSD din Timiș anunță că se delimitează de liderul partidului Liviu Dragnea. Într-o postare pe Facebook, Bociu, care este și vicepreședinte PSD Timiș, a afirmat că Dragnea trebuie să plece din fruntea partidului.

Începe și în Timiș! După ce mai mulți aleși locali din țară s-au arătat îngrijorați de drumul cu fundătură pe care a luat-o PSD în ultima perioadă, a venit rândul ca și un edil din Timiș să se ridice în picioare. Este vorba de Sabin Bociu, unul dintre cei mai vechi, puternici și influenți primari PSD din Timiș. Culmea, în trecut, Bociu chiar l-a găzduit pe Dragnea la una din vizitele acestuia în Timiș. Bociu a scris pe Facebook, luni dimineața, că Liviu Drgnea trebuie să plece din fruntea partidului,. “Prefer să deranjez cu adevărul decât să fac pe plac cu lingușiri! (Seneca). Sunt membru al Partidului Social-Democrat de 20 de ani, cred în valorile stângii, dar nu mă alătur grupului de sinucigași politici și dezavuez deciziile CExN! Trăiesc cu speranța că sunt mulți colegi ce gândesc la fel ca mine și că PSD va realiza că Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului și a țării, iar PSD, în plenitudinea sa, să se apropie din nou de idealurile românilor”, a postat Bociu. La numai o oră de la această postare, el a fost felicitat de mai multă lume.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (februarie 25th, 2019 at 08:12 )

Sabin Bociu are o influenţă enormă în filiala judeţeană! Dacă doar 10 primari PSD-işti nu participă la alegeri, apăi atunci filiala lui Ionel se duce-n groapa istoriei locale. Ce i-o fi trebuit lui Călin preşedenţia C.J. Timiş? Dacă a făcut-o la ordin, apăi e clar că cei care l-au plasat în capul mesei i-au tras scaunul de sub fund! Păcat, dl. profesor Dobra tocmai se obişnuise cu poziţia de „chinez” al judeţului. Rămâne fraza memorabilă a primarului Bociu la adresa lui Suciu: „Bine măi, deşteptule, acum vorbeşti de solidaritate, dar în 2017, când toată lumea din filală s-a solidarizat cu Grindeanu, tu ai fost singura oaie neagră! Acest om e un Dinu Păturică, ori eu nu mă regăsesc lângă astfel de indivizi!”

Stelu a spus: (februarie 25th, 2019 at 09:37 )

Dupa faza cu Grindeanu si trecerea filialei in pozitie de drepti in fata infractorului Dragnea, PSD este in moarte clinica la nivel de Banat. Bociu are suficienta experienta politica ca sa sesizeze acest aspect, prin urmare isi gandeste viitorul politic paralel de partidul lui Dragnea. Scatoalca data peste ceafa lui „Axinte” Suciu este priceless! Va fi foarte greu de resuscitat acest partid, dupa experimentul Dragnea. Dar si-o merita cu varf si indesat, partidul nu a fost niciodata in stare sa renunte la conducerea unui infractor.

Mihai a spus: (februarie 25th, 2019 at 13:22 )

Mai Sabine..te regasesti langa bojin!!!!aveti scoala conunista in voi..vechiile combinatii nu se uita niciodata..poate ne scapam si de tine ca iti ajunge cat ai fost primar!!!

grigore a spus: (februarie 25th, 2019 at 18:44 )

scandalu din psd precis e mana lu lancea lae.

M.S. a spus: (februarie 25th, 2019 at 22:50 )

Bravo, Sabin Bociu ! Ai dreptate 100 % ! PSD Timis e condus de submediocri.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat a șasea înfrângere la rând, iar de data asta după 2-0 la seturi în fața unui adversar mai mult decât accesibil. Așadar, rezultat-șoc la Lugoj, acolo unde CSU Medicina Tg. Mureș produce o mare surpriză. Asta mai ales pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.