Deputatul de Timiş Pavel Popescu, noul preşedinte al Organizaţiei PNL Sector 4

Liderii PNL reuniţi într-o şedinţă a Biroului Executiv au validat luni numele noilor şefi ai organizaţiilor de sector. Poate surprinzător, printre aceştia se numără şi deputatul de Timiş Pavel Popescu, care a devenit preşedinte al Organizaţiei Sector 4. Alegerea lui vine la puţin timp după ce unii membri ai PNL Timiş au cerut ca Popescu să nu mai fie trecut pe listă la viitoarele alegeri parlamentare.

Pavel Popescu

Pavel Popescu

După scorul umilitor de la alegerile europarlamentare (15%), întreaga conducere a PNL Bucureşti, dar şi de la sectoare, a fost mazilită. La nivelul Capitalei, Cristian Buşoi a demisionat, fiind însă recompensat cu un nou mandat în Parlamentul European. El a fost înlocuit, în urmă cu două săptămâni, cu Violeta Alexandru. Luni s-au decis şi numele celor care vor conduce organizaţiile de de sector. Preşedintele Ludovic Orban a propus, iar membrii Biroului Executiv au votat: Sectorul 1 – Sebastian Burduja; Sectorul 2 – Monica Anisie; Sectorul 3 – Antonel Tănase; Sectorul 4 – Pavel Popescu; Sectorul 5 – Cristian Băcanu; Sectorul 6 – Ciprian Ciucu.

De remarcat că alegerea lui Pavel Popescu vine la puţin timp după un scandal în PNL Timiş, în timpul căruia mai mulţi acoliţi ai preşedintelui Nicolae Robu au cerut ca viniturile” Ben Oni Ardelean, Alina Gorghiu şi Pavel Popescu să nu mai fie puşi pe liste la viitoarele alegeri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

liberal a spus: (iulie 15th, 2019 at 14:34 )

Pe când Ben-Oni Ardelean?

Barna a spus: (iulie 15th, 2019 at 18:58 )

O șansă politică pentru un tânăr! Și chiar nu e “vinitură” ca Gorghiu! E timișorean .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar SCM Poli a întâlnit în Sala Constantin Jude, penultima clasată, CSM Constanța. Chiar dacă meciul se anunța ușor, alb-violeții au transpirat pentru a obține un succes meritat, 28-25. După un start echilibrat de meci, în care constănțenii au condus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi ridicat la intersecția dintre Centura de ocolire a Timișoarei și drumul comunal spre Urseni. Pasajul va avea lungimea totală de 550 de metri. Comisia Tehnico-Economică (CTE) a CNAIR S.A a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea pasajului denivelat pe DC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara
În spatele fiecărei comunități există povești care nu ajung întotdeauna în prim-plan. Sunt povești despre oameni care se confruntă cu încercări grele, despre momente în care viața își schimbă direcția fără avertisment și despre nevoia profundă de sprijin, înțelegere și solidaritate. În astfel de contexte, diferența nu o face doar tratamentul sau soluția imediată, ci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația „Luptă, Zâmbește și Trăiește” – sprijinul care transform lupta în speranță
Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să creeze spații reale de dialog. Vineri, 27 martie 2026, Centrul de Conferințe al UPT a găzduit un nou eveniment din seria #CampusTalks, sub titlul sugestiv „Ce te faci după ce vei absolvi?”, o întâlnire care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT
Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, ”Symphony of Hope” – un concert simfonic cu scop caritabil, dedicate sprijinirii campaniei „Adoptă o mamă singură”, inițiată de Asociația Look Inside și coordonată de Miclea Alina Elena. Organizator este Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. „Acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.