În piaţa Bălcescu nu vom avea Monumentul Fidelităţii, dar se doreşte o fântână arteziană cu luminiţe

Consilierii locali timişoreni vor trebui să-şi dea votul asupra unei noi propuneri de fântână arteziană „jucăuşă”, în valoare de peste 200.000 de euro. Dacă nu a reuşit să aducă în Piaţa Bălcescu Monumentul Fidelităţii, care rămâne, astfel, ascunsă în Cimitirul Eroilor, primarul Nicolae Robu s-a gândit că ar fi excelentă o nouă asemenea fântână cu beculeţe în intersecţia amintită. 

Piața Bălcescu

Piața Bălcescu

Primăria Timişoara se apropie de un milion de euro băgaţi în ridicarea de fântâni arteziene, cu beculeţe şi jocuri de apă, după ce la lista de patru deja votate la precedenta şedinţă de plet a fost adăugat şi proiectul uneia noi, în Piaţa Bălcescu. 

Motivarea investiţiei este legată şi de această dată sănătatea populaţiei, pentru că stropii de apă produşi ar ioniza aerul care, altfel, ar fi unul poluat în zonă, din cauza traficului rutier. Fântâna va aduce farmec, spune motivarea hotărârii de consiliu local : „Oportunitatea investiţiei este justificată de necesitatea îmbunătăţirii aspectului zonei şi punerea în valoare a spaţiului amenajat, rezultând un plus de farmec şi o ambianţă placută”

Pentru noua fântână se pregătesc 148 de proiectoare cu beculeţe led şi 147 de jeturi de apă. Constructorul desemnat să se ocupe de investiţie va avea la dispoziţie şase luni să execute fântâna.

Vă reamintim că în urmă cu trei ani s-a discutat şi era ca şi realizată mutarea ansamblului Monumentului Fidelităţii în intersecţia din Piaţa Bălcescu. Mutată din zona centrală a Timişoarei în Cimitirul Eroilor, statuia a fost dăruită locuitorilor Timişoarei de împăratul Franz Joseph în semn de recunoştinţă pentru loialitatea trupelor locale comandate de generalul austriac Rukavina. Acestea au apărat oraşul timp de 107 zile, pe durata asediului din anii 1848-1849, de armata maghiară a lui Kossuth. În momentul în care s-a dorit amplasarea statuii în Piaţa Bălcescu, unii reprezentanţi ai comunităţii maghiare din oraş au protestat şi s-au opus, considerând că statuia este jignitoare la adresa acestei naţionalităţi pentru că revoluţionarii magiari erau prezentaţi în ansamblul statuar sub forme hidoase.

Vă reamintim că deja au fost aprobate proiectele pentru alte patru asemenea fântâni „jucăuşe” în Calea Aradului, Calea Lipovei, Piața Iuliu Maniu și pe strada Demetriade.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (iulie 25th, 2019 at 14:42 )

Asta are multe „luminite” arse la mansarda.

Gelu a spus: (iulie 25th, 2019 at 21:28 )

Aspectul zonei ar fi rămas OK dacă Robu n-ar fi tăiat ca un descreierat copacii din părculețul din fața bisericii catolice. A defrișat tot spațiul verde, cum a făcut și prin alte părțiu, iar acum aruncă banii publici pe fântânile lui cu beculețe și sclipiciuri. Regele kitschurilor! Sper să te scoată Fritz din Primărie, bogsigeanule!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devinie în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.