Se întrerupe furnizarea gazelor naturale pe mai multe străzi din Timişoara şi în localităţile periurbane

conducte gaze

conducte gaze

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 4 martie, în localitățile Ghiroda, Giarmata Vii, Dumbrăvița,dar și pe 15 străzi din Timișoara

Pentru execuția unor intervenții în regim de urgență în sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 04 martie a.c., începând cu ora 08:00, în localităţile Ghiroda, Giarmata Vii, Dumbrăvița.

Alimentarea cu gaze naturală va fi sistată și în Timișoara pe străzile: Aeroportului, Eugen T. Marinescu, Alexandru Șerbănescu, Fluieraș, Torontal, Cornelia Ursu, Maria Dogaru, Petru Bandu, Alexandru Jebeleanu, Jeska Petru, Emo Kalay, Johan Wolf, Martin Gemeinghart, DN6 – Parcul Industrial Torontal și Platforma Industrială Aeroport Militar.

La o parte din consumatori din localitățile Dumbrăvița și Timișoara este posibil ca presiunea gazelor naturale să fie redusă pe perioada execuției lucrărilor.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil miercuri, 04 martie, începând cu ora 19:00 și poate dura până vineri, 6 martie, ora 23:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a aparatelor cu combustibili gazoși timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.