România va plăti daune de 48 de milioane de euro pentru rezilierea parţială a contractului de construcţie a lotului 2 din Autostrada Lugoj – Deva

Autostrada A1 Lugoj - Deva

Autostrada A1 Lugoj - Deva

România a fost condamnată la plata sumei de 48 de milioane de euro către constructorul lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva. Decizia, luată la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, vine după ce Compania de Drumuri a decis rezilierea parţială a contractului cu firma italiană executantă, pentru porţiunea de zece kilometri care include celebrele „tuneluri pentru urşi”.

Societatea Salini a contestat decizia şi acum a obţinut câştig de cauză, dar şi suma de 50 de milioane de euro ca şi despăgubiri, pe care statul va trebui să le plătească firmei constructoare. Ce e şi mai interesant este că decizia luată de Curtea de la Paris spune că rezilierea nu îşi produce efectul, iar contractul mai este şi acum în vigoare. Deci, italienii se pot apucat de lucru! Dacă România nu se va grăbi să rezolve problema bucăţii cu tuneluri este în pericol să piardă toată finanţarea europeană aferentă autostrăzii Lugoj – Deva. Contractul a fost reziliat parţial pe data de 10 august 2017, în perioada guvernării PSD.

La acel moment, Compania de Drumuri solicitase deja constructorului Salini să realizeze proiectul tehnic pentru secțiunea cu tuneluri, deși contractul semnat inițial nu prevede așa ceva, pentru ca ulterior să nu mai plătească pentru acest document. Italienii, nemulţumiţi, au atacat decizia la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris. Iar aceasta a stabilit sentinţa în acest caz. Una severă pentru statul român, care va trebui să plătească italienilor 230 de milioane de lei.

„Declară că Contractul este încă în vigoare;

Declară că plata pentru lucrări modificate și suplimentare și elemente ale lucrărilor care ar fi trebuit, dar nu au fost, certificate este exigibilă; Acordă plata TVA la rata de 19% pentru certificările 1C, 1D, 1E, 1F, 1G, 1H, 1, 4.1, 4.2 și 5; Acordă daune-interese, reprezentând suma de 232.318.809,33 RON (incluzând dobânda până la 31 martie 2020), care să fie plătite de Pârâtă Reclamantei; Acordă dobânda calculată din ziua în care devin scandente daunele-interese până la plata integrală, la rata de bază Băncii Naționale a României +8%; Dispune că Pârâta va plăti Reclamantei 2.069.291,30 GBP și 67.327,52 EUR și 3.020.270,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și reflectând succesul relevant al Reclamantei; Dispune că Pârâta va plăti Reclamantei 142.855 USD, reprezentând cheltuili de arbitraj; Respinge toate celelalte revendicări și cereri reconvenționale”, se arată în decizie, conform Hotnews.ro.

Ministrul Transporturilor anunţă contestarea deciziei. Angajaţii CNAIR au refuzat să se prezinte în instanţă

După ce vestea a ajuns la urechile actualului ministru al Transportului, Lucian Bode, acesta a declarat, conform Digi 24 că situaţia este una inadmisibilă, dar a acuzat şi personalul CNAIR ar fi refuzat să meargă în instanţă şi să apere interesele Companiei, dar şi ale României. Acum, decizia de la Paris va fi contestată.

 „Fostul contract este în vigoare. Asta spune decizia Curţii de Arbitraj de la Paris. Asta presupune că antreprenorul italian trebuie să fie repus în contract să continue lucrările la valorile stabilite în contract şi, bineînţeles, noi să achităm acele despăgubiri. Acest lucru este inadmisibil din punctul meu de vedere. Vorbesc despre a doua instanţă, pentru că în primă instanţă statul român a câştigat. Compania de Drumuri a avut câştig de cauză dintr-un motiv foarte simplu. Constructorul a semnat acel contract de execuţie a lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, acei 28 de kilometri, în 2013, pentru o valoare de 560 de milioane de lei. În 2017, Compania de Drumuri a decis să scoată din contract o secţiune – 10 km – pentru un motiv, cred eu, la fel de simplu şi sustenabil. Şi anume valoarea lotului, a secţiunii era cu 130% mai mare decât valoarea iniţială a contractului. Nu aveai cum să suplimentezi valoarea unui contract de 120 de milioane de euro cu încă 130 de milioane de euro. Aşadar, am câştigat în primă instanţă”, spune Bode, conform sursei citate.

El a adus acuzaţii extrem de dure unor angajaţi ai CNAIR, spunând că aceştia pur şi simplu au refuzat să se prezinte în instanţă pentru a apăra interesele companiei.

„Am aflat de la avocatul angajat de companie un lucru şocant: între prima instanţă şi Curtea de Arbitraj de la Paris niciun angajat al statului român nu s-a prezentat să apere interesele statului român. Pur şi simplu, angajaţi ai Companiei de Drumuri au refuzat să meargă în instanţă şi să spună adevărul şi să apere interesele statului român. Acest lucru eu mă angajez public că-l voi clarifica”, a mai declarat Bode, la Digi24.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.