Amenzi de la DSP Timiș de peste 250.000 lei pentru nerespectarea normelor de distanțare și protecție la terase și hipermarketuri

dsp timis

dsp timis

Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș au dat amenzi de peste 250.000 lei pentru, în al doliea trimestru al anului 2020. Sancțiunile au fost pentru cei care nu au respectat regulile pentru prevenirea infecției cu Covid-19.

Au fost controlate, iar verificările continuă, terasele aparținând unităților de alimentație publică, hipermarketuri, piețe agro-alimentare, baze de agrement și unități industriale, iar amenzile date în al doilea trimestru au depășit 250.000 lei.

S-au constatat o serie de abateri de la normele sanitare în vigoare și nerespectarea măsurilor impuse (distanțare, informare, avertizare) pentru prevenirea și combaterea răspândirii bolilor transmisibile. Aceste nereguli s-au soldat cu aplicarea, în al doilea trimestru al anului, de 58 de sancțiuni contravenționale, din care 17 avertismente și 41 amenzi în valoare totală de 251.100 lei”, transmit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Lia Olguța Vasilescu

Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane

Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit miercuri, 3 iunie 2026, un workshop dedicat noilor provocări și soluții din managementul sistemelor energetice moderne. Evenimentul, susținut cu sprijinul liderului tehnologic Opal-RT, a marcat nu doar o sesiune intensă de învățare, ci și debutul unui parteneriat strategic de lungă durată între universitate și mediul de afaceri. Adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare strategică în digitalizare și folosirea AI în domeniul energetic între UPT și Opal-RT
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.