În Timiș a crescut procentul de promovare la titularizare, după ce 160 de profesori au contestat notele. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.
Procentul de promovare (candidați cu note peste 7,00) a crescut în Timiș la 57,52%, cu 2,43% față de procentul inițial, de 55,09%, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș. În sesiunea 2019, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare (candidați cu note peste 7,00) a fost de 52,08%.
Numărul total al contestațiilor depuse în acest an a fost de 160. În cazul a 157 de contestații (98,12%), notele au fost modificate astfel: pentru 112 lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 45 de lucrări notele inițiale au fost micșorate. După rezolvarea contestațiilor, 9 candidați au obținut nota 10, 511 candidați au obținut note între 7 și 9,99, 254 de candidați au obținut note între 5,00 și 6,99, iar 128 candidați au obținut note sub 5.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, se realizează în ședințe de repartizare sau on-line, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în perioada 12 – 14 august.
Aici găsiți rezultatele din Timiș și posturile disponibile: http://www.
Comentarii prin facebook