PSD Timiş insistă: PNL defilează la Deta cu un candidat care nu poate fi primar

Petru Roman

Petru Roman

PSD Timiş se plânge de o “aberaţie juridică” privind candidatura lui Petru Roman la scaunul de primar al oraşului Deta. PSD-iştii afirmă că, dacă Roman va câştiga scaunul de primar, se va intra într-un blocaj.

Primarul PNL al oraşului Deta, Petru Roman, a câştigat un proces intentat de PSD şi poate candida pentru un nou mandat. Pe de altă parte, PSD-isştii afirmă  că situaţia este extrem de confuză.

“Fami(g)lia Roman pe cai mari. Justiția îl lasă pe primarul din Deta, Petru Roman, să fie candidat cu acte în regulă dar totodată confirmă faptul că acesta nu mai poate fi primar. O situație paradoxală consfințită de o aberație juridică cu impact asupra cetățenilor în final. În situația în care Roman câștigă alegererile locale, el se va afla în imposibilitatea de a-și exercita funcția, ceea ce va duce la un blocaj la nivel administrativ și la repetarea scrutinului, pe banii contribuabililor de bună credință”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Timiş.

Potrivit PSD-iştilor, “celebrul Petru Roman” este icoana liberalilor din sudul județului, deși ar fi dovedit prin sentință definitivă în conflict de interese, într-un proces câștigat de Agenția Națională de Integritate.

“Candidaturile lui Roman au fost admise în 10 august 2020 de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 5 Deta. Conform legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, PSD a depus contestații care au fost respinse de Judecătoria Deta și de Tribunalui Timiș, pe motiv că în acest caz se poate judeca doar speța referitoare la posibilitatea de a candida și nu la cea referitoare la posibilitatea de a fi primar. Dată fiind situația în care se află candidatul liberal care nu poate fi primar, orice vot pe care l-ar primi acesta se va dovedi în final o risipă de bani publici și va fi în zadar”, se mai arată în comunicatul PSD Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ochiul limpede a spus: (august 23rd, 2020 at 10:40 )

Parca și PSD Timiș avea probleme cu incompatibilitatea lui suciu dar uite ce sa vezi vorba cu paiu și barna pare sa fie adevărată.De fapt promovarea și menținerea în funcție a propagandistilor și nulitatilor o fac autoritățile statului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

ambulanța pentru monumente

Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda

Consiliul Județean Timiș are în lucru mai multe proiecte de reabilitare a unor vechi conace. Modelul de succes de la Foeni, unul care a avut probleme, dar a fost finalizat și acum există acolo un proiect reușit, ar putea fi replicat la Banloc, Clopodia, dar și la Mausoleul de la Bobda, care ar urma să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.