În câteva zile se dă ordinul de începere pentru lărgirea la 4 benzi a drumului Dumbrăvița-Giarmata-autostradă/FOTO

Drumul Dumbrăvița – autostradă, prin Giarmata, va fi lărgit la patru benzi. Astăzi a fost predat amplasamentul, iar săptămâna viitoare președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra va da ordinul de începere a lucrărilor.

A fost semnat contractul de execuție în iulie 2019, dar reprezentanții CJ Timiș spuneau că avizul de mediu este necesar pentru începerea lucrărilor. Avizul de mediu nu există nici acum, dar reprezentanții CJ Timiș spun că au autorizația de construire și pot da drumul lucrărilor, avizul de mediu fiind în curs de obținere, legislația permițând începerea lucrărilor.

Am obținut autorizația de construire pentru acest drum județean foarte important, de la autostradă, centură și intrarea în Timișoara prin Dumbrăvița. Săptămâna viitoare vom emite ordinul de începere a lucrărilor, iar constructorul va începe să-și pregătească terenul pentru a intra efectiv în lucrări. Din punctul de vedere al documentației suntem pregătiți, conform legislației, având autorizația de construire putem începe lucrările”, a spus Dobra.

Se va lucra în două etape: prima etapă va fi de la autostradă până la centură, iar cea de-a doua etapă de la centură la comuna Dumbrăvița.

Prin prisma modificărilor din cadrul proiectului s-a mărit valoarea contractului, suntem undeva la aproximativ 60 de milioane de lei. Va fi un acces mult mai facil la autostradă, vor fi realizate sensuri giratorii, vom elimina semaforizarea în mare parte în Dumbrăvița, prin aceste sensuri giratorii, care vor fluidiza traficul”, a mai spus președintele CJ Timișoara

Contractul pentru proiectarea și execuția proiectului de lărgire la patru benzi a fost semnat în iulie 2019. Licitația a fost câștigată de Tehnocer, cu o sumă totală de 60 de milioane de lei. Firma are 30 de luni pentru lărgirea la patru benzi a drumului.

Călin Dobra Călin Dobra

Foto Dani Amariei

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice

Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că alianţa între PSD şi AUR nu este una de conjuctură. El spune că AUR a fost creat special pentru a acapara furia oamenilor fără să pună însă în pericol privilegiile sistemului sau dominația PSD. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a reacţioat după ce, în Senat, PSD şi AUR au votat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre alianţa între PSD şi partidul lui George Simion: “AUR e cel mai mare iepure în politica românească”
În urma celor mai devastatoare atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru patru generatoare care pot contribui la menținerea activității în clinici medicale, școli, adăposturi civile sau alte clădiri afectate de atacurile asupra infrastructurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutor concret pentru Ucraina. Timișoara trimite la Kiev patru generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale
Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Un nou lot de clădiri din cadrul depoului de tramvai e scos la licitație de către Primăria Timișoara în vederea transformării ansamblului Multiplexity, proiectul care trebuia să reprezinte orașul în anul în care a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Proiectul lansat pe SEAP presupune transformarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.