CSM Știința Baia Mare și-a apărat titlul în Superliga de rugby câștigând la mare luptă finala cu SCM Timișoara, 23-17, 10-10 la pauză. Pentru Baia Mare este prima victorie într-o finală jucată cu Timișoara din zece disputate până acum în toate competițiile, iar pentru bănățeni este a șasea finală jucată cu maramureșenii în Superligă și prima pierdută.
Bănățenii au fost mai buni în prima repriză, dar chiar și așa moroșenii au condus cu 10-0, însă la vestiare s-a intrat la egalitate, 10-10, doar ghinionul făcând ca trupa lui Vali Calafeteanu să nu întoarcă scorul. În repriza a doua, Baia Mare a avut un plus, a condus 20-10, Timișoara a revenit, 20-17, iar campionii au făcut 23-17.
Finalul dramatic a fost gestionat mai bine de maramureșeni, deși și bănățenii au mai avut o șansă la eseu.
Așadar, argintul vine de data asta în Timișoara, dar este binevenit după un sezon extrem de greu din toate punctele de vedere.
Punctele SCM au fost marcate de Tevita Manumua, el fiind și cel mai bun jucător de pe teren, două eseuri, o transformare și o lovitură de pedepasă și Melinte, o transformare.
Pentru Baia Mare s-a spart blestemul. Pentru Timișoara s-a întrerupt seria de finale castigate în Superligă










































Comentarii prin facebook