Cangurii din rasa Wallaby, de la Zoo Timişoara, au fost ucişi de mai mulţi câini

chipsuri

Mai mulţi canguri pitici, din rasa Wallaby, aflaţi la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde, au fost ucişi de trei câini care au pătruns în incintă. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi.
Câinii au atacat animalele, pe care le-au ucis. De asemenea, au atacat o pasăre Emu, care se afla în ţarcul de lângă, dar aceasta a reuşit să fugă, fiind dimineaţa găsită pe aleile grădinii zoologice. Din primele informaţii, administratorii parcului zoologic nu au reuşit să descopere pe unde au intrat câinii, dar, se pare, e vorba de trei animale. Două dintre acestea, un Rottweiller şi un Ciobănesc German, au fost prinşi de cei de la Danyflor, care au fost chemaţi la faţa locului. Aceştia nu au fost agresivi cu oamenii şi păreau bine îngrijiţi.

„Ieri dimineață, între orele 7 și 8, m-au anunțat colegii că sunt 3 câini la zoo. Apoi au verificat adăposturile și au găsit şase canguri morți. Nu era niciun pui, erau adulți, iar canguri albi nu mai avem de ceva vreme. Am prins doi dintre câini – un ciobănesc german și o corcitură de rottweiler”, a spus Călin Călămar, administratorul grădinii zoologice.

Deocamdată nu se ştie cum au intrat câinii în incinta grădinii.

„Am sunat la firma care se ocupă de strânsul câinilor din oraș și au venit și i-au prins. Câinii sunt acum la ei la adăpost. Nu știu cum au intrat. Una dintre variante ar fi că au săpat de sub gard. I-am trimis pe îngrijitori să verifice gardurile și nu au găsit nimic. Eu lucrez la Zoo din 2008 și e prima dată când se întâmplă să intre câini care să ne atace animalele și să avem mortalități”, a mai spus Călămar.

La grădina zoo se aflau şase animale din rasa Wallaby, asemănătoare cangurilor. Wallaby este un macropod de dimensiuni mici sau mijlocii originar din Australia și Noua Guinee Aceștia aparțin aceleiași familii taxonomice ca cangurii, dar cangurii sunt clasificați în mod specific în cele mai mari patru specii ale familiei.

În total, la Zoo Timişoara sunt câteva sute de animale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei
În urmă cu câteva zile, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunța că mai sunt doar câțiva metri de excavat la tunelul principal de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada Lugoj – Deva. Iată că acum aflăm că străpungerea ar urma să aibă loc vineri. Informația a fost furnizată de Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri e așteptată străpungerea tunelului principal de pe lotul Margina – Holdea/VIDEO
Doar 13 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a evocat investiţiile Primăriei Timişoara în educaţie.  Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 13. De această dată el vorbeşte despre investiţiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La 13 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz evocă investiţiile în educaţie
Lotul de haltere al 𝐂𝐥𝐮𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐮𝐥 𝐒̦𝐚𝐠, antrenat de 𝐃𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐒𝐮𝐢𝐮𝐠𝐚𝐧, se află la Botoșani, acolo unde micii sportivi din Şag au avut evoluții remarcabile în cadrul 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐂𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐉𝐮𝐧𝐢𝐨𝐫𝐢 𝐈𝐈𝐈 (𝐔𝟏𝟑). Astfel, 𝐃𝐞𝐬𝐩𝐢𝐧𝐨𝐢𝐮 𝐁𝐞𝐫𝐞 𝐄𝐥𝐥𝐚 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚, în vârstă de doar 10 ani, a avut o prestație extraordinară și a câștigat toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate excelente pentru micii sportivi din Şag la Campionatul Naţional de Juniori la haltere
Pentru prima dată în România, patrimoniul Musée Picasso, Antibes ajunge astăzi la Timișoara. Între 17 septembrie și 17 ianuarie 2027, Art Encounters prezintă “Picasso en visite”, o expoziție realizată în parteneriat cu Musée Picasso Antibes, care reunește 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso – picturi, desene, gravuri, litografii și ceramică – prezentate pentru prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi începe “vizita” lui Picasso la Timişoara, la invitaţia Art Encounters
O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință
Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează poziția pe harta academică globală. Instituția a participat recent la Conferința EAIE 2026 (Asociația Europeană pentru Educație Internațională), cel mai amplu eveniment european dedicat învățământului superior internațional, desfășurat la Glasgow, Scoția, în perioada 8 – 11 septembrie 2026. Ediția din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaționalizare la nivel înalt: UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cea mai mare conferință de educație din Europa, la Glasgow
Cum arată educația de mâine, cum poate fi ea adaptată la profilul noilor generații și, mai ales, cum se poate construi un mediu academic strâns conectat la nevoile reale ale studenților? Acestea au fost temele centrale ale celei de-a III-a ediții a conferinței „Connecting Bridges”, organizată marți, 15 septembrie 2026, de Centrul de Consiliere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația de mâine, dezbătută la UPT: Inteligența artificială, sănătatea mintală și neurodiversitatea, în prim-planul conferinței „Connecting Bridges”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.