Din cauza pandemiei de coronavirus, Aquatim nu va mai lăsa clienții să asiste la verificările metrologice ale contoarelor, dar operațiunea se va face doar cu acceptul acestora. Clienții vor fi chestionați în scris, dacă sunt sau nu de acord cu această măsură de criză.
”Recomandările naționale oficiale, privitoare la limitarea extinderii pandemiei de Covid-19, ne determină să luăm măsuri adaptate la noua situație de criză sanitară, pentru siguranța clienților și angajaților Aquatim, fără însă a-i priva pe consumatori de toate drepturile care le revin în urma contractelor încheiate. În acest sens, Aquatim continuă activitatea de verificări metrologice, la cererea clienților, cu o modificare însă: pe întreaga perioadă a pandemiei, verificările contoarelor vor fi făcute cu acceptul clienților, dar fără participarea lor efectivă”, au anunțat reprezentanții societății timișorene.
Clienții vor fi chestionați în scris, dacă sunt sau nu de acord cu această măsură de criză. În cazul unui răspuns afirmativ, transmis tot în scris, echipele Aquatim vor efectua verificările metrologice, urmând ca rezultatul acestora să le fie transmis consumatorilor, electronic.
În cazul unui refuz – de asemenea în scris – contoarele vor fi verificate la o dată ulterioară, atunci când situația o va permite.
Menționăm că verificarea contoarelor la sesizările clienților se face în prezența Metrologiei de stat.
Aquatim își reafirmă deschiderea totală de-a veni în sprijinul consumatorilor, cu informații și răspunsuri din orice domeniu al companiei, prin intermediul Call Centerului deschis special pentru ei. Numărul nostru unic 0356 914 vă stă la dispoziție.
Comentarii prin facebook