Negocierile între PNL şi USR PLUS s-au amânat până după alegeri. Girocul, „nodul gordian” al înţelegerii

Alin Nica, Ludovic Orban, Dominic Fritz

Alin Nica, Ludovic Orban, Dominic Fritz

Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean şi al doilea viceprimar al Timişoarei vor fi aleşi abia după alegerile parlamentare. Mai sunt cinci comune în care există neînţelegeri între PNL şi USR PLUS, dintre care cea mai importantă este Girocul, acolo unde ambele formaţiuni îşi doresc postul de viceprimar.

Liderii locali ai PNL şi USR PLUS au stabilit ca negocierile privind formarea unor majorităţi administrative să fie amânate până după alegerile parlamentare. Adică exact ceea ce propunea PNL încă din start. Tot atunci vor fi stabiliţi şi viitorii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, dar şi al doilea fotoliu de viceprimar al Timişoarei, primul fiind ocupat, după cum se ştie, de USR-istul Ruben Laţcău.

„Am stabilit de comun acord să contiuăm discuţiile după alegerei. De această dată au fost de acord şi cei de la USR PLUS. Mai sunt câteva locuri în care există neînţelegeri, dar în mare am progresat mult”, ne-a declarat Alin Nica, preşedintele PNL Timiş.

Dacă în urmă cu o săptămână exista doar o localitate unde cele două formaţiuni aveau înnţelegeri, acum sunt mai multe: Biled, Giulvăz, Margina, Peciu Nou.

Au rămas în discuţie cinci comune, este vorba de Dumbrăviţa, Cenad, Foeni, Giroc şi Lenauheim, primele trei având edili USR PLUS.

Situaţia de la Giroc

Discuţiile cele mai intense sunt însă la Giroc, acolo unde ambele formaţiuni vor funcţia de viceprimar. În această comună periurbană, una dintre cele mai bogate din judeţ, PSD-istul Ionel Toma a câştigat al şaptelea mandat de primar, cu un scor însă mult mai mic decât la alegerile precedente. Respectiv, Toma a obţinut 34,2%, după ce la alte alegeri a avut chiar şi peste 80%. Pe locurile II şi III s-au clasat la distanţă foarte mică unul de altul Cristian Amza (USR PLUS) – 23,3% şi Dan Vîrtosu (PNL) – 23,1%. La Consiliul Local Giroc USR PLUS şi PNL s-au clasat pe primele două locuri, tot la distanţă foarte mică între ele: 24,88% faţă de 24,48%. Din 17 consilieri locali, PNL şi USR PLUS au câte cinci aleşi, PSD – patru şi Partidul Verde – trei.

„Noi am propus să ca USR PLUS să ia viceprimar la Dumbrăviţa şi să primim noi viceprimar la Giroc, dar au refuzat”, ne-a declarat Nica.

Candidatul liberal pentru fucţia de viceprimar este fostul candidat la primărie, Dan Vîrtosu, aflat într-un conflict extrem de acerb, cu conotaţii personale, cu primarul Toma.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

ambulanța pentru monumente

Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda

Consiliul Județean Timiș are în lucru mai multe proiecte de reabilitare a unor vechi conace. Modelul de succes de la Foeni, unul care a avut probleme, dar a fost finalizat și acum există acolo un proiect reușit, ar putea fi replicat la Banloc, Clopodia, dar și la Mausoleul de la Bobda, care ar urma să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.