Intervenții complicate realizate cu succes la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara

Primele intervenții din acest an au avut loc, vineri, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Este vorba despre două proceduri deosebite. Prima a constat în implantarea unei Valve Cardiace Aortice Percutan (TAVI), unui pacient în vârstă de 74 de ani, diagnosticat cu stenoză valvulară aortică severă și factori de risc pentru operația clasică, continuând Programul început în 2018.

Cea de a doua, o procedură paleativă, dilatarea valvei aortice,  cu ajutorul unui balon introdus percutan, la un pacient aflat în stare critică, cu endocardită valvulară. Prin această procedură se ameliorează starea pacientului până la intervenția chirurgicală.

Intervențiile au fost efectuate cu succes de către o echipă complexă de cardiologi intervenționiști, chirurgi cardiaci, medici anesteziști, echocardiografiști și personal medical special: conf. dr. Cristian Mornoș, dr. Daniel Brie, dr. Ștefan Moț (Cluj), proctor din partea firmei Medtronic, dr. Oprișan Gabriel, dr. Ani Mornoș, prof. dr. Marian Gașpar, coordonator de program.

Costul unei astfel de proceduri este foarte mare, de 25.000 de euro, dar este acoperit de către Ministerul Sănătății prin Programele Naționale specifice, repartizate la Centrele de Cardiologie, care au competență necesară pentru implantarea acestor valve. Aceste proceduri se efectuează atât în spitalele publice, cât și în cele private, unde pacientul mai plătește o parte din cheltuielile de spitalizare.

„Așteptăm pacienții cu stenoze aortice să fie investigați și selectați de către Echipa Heart Team pentru această procedură, programul fiind susținut de către conducerea Institutului, manager conf. dr. Constantin Luca, director medical dr. Adina  Bucur, prof. dr. Marian Gașpar, șeful Secției de Chirurgie Cardiacă, Ministerul Sănătății, și de către tot personalul implicat în tratarea pacienților cardiovasculari din cadrul Institutului”, a precizat prof. dr. Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

BRAVO a spus: (ianuarie 15th, 2021 at 18:36 )

BRAVO
Felicitări.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu îşi exhibă încă o dată imensele frustrări pentru cele două înfrângeri usturătoare în faţa lui Dominic Fritz. În preziua alegerilor prezidenţiale, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a avut un nou derapaj mitocănesc la adresa lui Fritz, catalogându-l drept “jegos”. De această dată, Robu s-a produs chiar pe pagina de Facebook a lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz
Conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, în județul Timiș, la ora 9 votaseră 2,82% din electori. Peste 10.000 de persoane trecuseră pe la cabinele de vot pentru a vota în primul tur al alegerii spreședintelui României. Astfel, pe listele permanente votaseră 9.292 de cetățeni, iar pe listele suplimentare 1.169 de cetățeni. Aceasta înseamnă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00
La ora 7.00 au fost deschise secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în cursă find înscrişi 14 candidaţi. La nivel naţional sunt aşteptate la vot 18.008.480 de persoane, dintre care 630.642 sunt din judeţul Timiş. În judetul Timiş sunt în total 619 sectii de votare, dintre care 207 sunt organizate la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii îşi aleg astăzi preşedintele. În Timiş peste 600 de mii de persoane sunt aşteptate la urne
O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică fuseseră rezolvate, în această dimineață au fost înregistrate întreruperi ale alimentării cu energie electrică în 17 localități din județul Timiș. Probleme erau în Timiș la Uivar, Deta, Banloc, Fârdea, Pietroasa, Tomești, Peciu Nou, Ghilad, Ciacova, Belinț, Ghizela, Balinț, Ohaba Lungă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12
Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Top