Cazul Vărşăndan. Doar Robu a fost vinovat de mizeriile făcute fostului şi viitorului director al Teatrului German?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

A devenit o chestiune de doar câteva zile până când Lucian Vărşăndan va reveni oficial pe funcţia de director al Teatrului German din Timişoara. Şi asta după o epopee de aproape patru ani, perioadă în care Vărşăndan a câştigat mai multe procese cu Primăria Timişora. De asemenea, instanţele au stabilit că fostul şi viitorul director trebuie despăgubit de municipalitate cu 8.000 de euro. Sumă plătită evident de timişoreni, nu de cei care au greşit în acest caz. Şi nu-i vorba de bani aici, că nu e o sumă imensă, ci de principiu.

Context. Lucian Vărşăndan s-a numărat printre oamenii intraţi în dizgraţia fostului primar Nicolae Robu. Probabil nu a depus jurământ de vasalitate, nu i-a ridicat o odă sau nu i-a scris un imn fostului primar. Pe scurt, Vărşăndan nu îndeplinea standardele „meritocratice” impuse de cel trimis de timişoreni la plimbare pe 27 septembrie. Cum nu le-a îndeplinit, de exemplu, nici fostul şef al Direcţiei de Cultură, Vlad Petrescu, membru liberal mai vechi decât Robu. Dar pe care le-au trecut cu brio, în schimb, „meritocraţi” precum Cosmin Buboi, Culiţă Chiş, Ionuţ Nasleu, Dorel Cojan sau, ultima, dar nu cea din urmă, Rodica Aurelian. Ca să dau exemple de „specialişti” agreaţi de fostul edil.

Aşadar, povestea începe în 2017, când şefa de la personal din Primăria Timişoara, deja celebra Rodica Aurelian a refuzat să continue evaluarea pe funcţie a lui Vărşandan, după ce acesta obţinuse nota 9,88 în prima fază. Motiv oficial era că nu avea studiile necesare, deşi era în funcţie de zece ani. Vărşăndan e absolvent de Drept şi Filologie. Astfel că în locul lui, Robu a numit un inginer mecanic (deci cu studii în domeniu!), fost director la Avicola şi Fabrica de Ciorapi. Vărşandan a dat în judecată Primăria şi a câştigat în toate instanţele.

De menţionat că, în 2018, chiar Ministerul Culturii anunţa că legea a fost încălcată în acest caz. Dar pentru „ultralegalistul” şi „megacinstitul” Robu nici măcar acest lucru nu conta. Iar Aurelian continua să fie stat în stat. Iar ca o confirmare că la mijloc a fost o mare mizerie, chiar zilele trecute primarul Dominic Fritz a anunţat că actele privitoare la cazul lui Vărşăndan s-au… pierdut prin Serviciul Resurse Umane.

Câteva cuvinte însă despre Rodica Aurelian. Dincolo de-a fi fericita bugetară proprietară a unui apartament în Tenerife şi a unui Lexus, de numele ei se leagă nenumărate scandaluri în primărie, concursuri şi angajări făcute cu sfidarea totală a legii.  De multe ori, municipalitatea a fost obligată să achite despăgubiri sau amenzi din cauza pocinoagelor făcute de ea. Ea fost instalată în funcţie ilegal de către fostul primar Gheorghe Ciuhandu. A spus-o Curtea de Apel Timişoara, motivul fiind lipsa studiilor. Fiindcă Aurelian s-a perfecţionat la locul de muncă, făcând facullatea în timp ce era şefă prin primărie. Aşadar, chiar ceea ce îi reproşa lui Vărşăndan, justiţia stabilise în cazul ei. Robu a păstrat-o fiindcă avea nevoie de ea pentru toate angajările dubioase făcute în mandatul său, primăria umplându-se de sinecurişti cu carnet de membru PNL. Aşa cum Aurelian îl ajutase pe Ciuhandu s-o umple cu ţărănişti, dar şi PSD-işti, fiindcă era o mare dragoste între PSD şi PNŢCD.

Robu a plecat însă, alungat de timişoreni pe 27 septembrie 2020. Rodica Aurelian a rămas. Până când? Oare crede şi Dominic Fritz că are nevoie de „expertiza” ei în materie de angajări trucate?

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

CretuR a spus: (februarie 1st, 2021 at 09:08 )

Prea de tot…muuulte minciuni… si de-o parte si de alta…

INCHIZITIA a spus: (februarie 1st, 2021 at 11:39 )

@ CretuR: ai dreptate, minciunile sunt de ambele parti, adica Robu&Aurelian ! Sa treaca ei la plata pentru ca nu timisorenii trebuie sa suporte paguba. Sa mai intre pe rol si Curtea de conturi si chiar Parchetul ce ar fi trebuit demult sa se sesizeze din oficiu pentru infractiunile celor doi, ca semnale , informatii si dovezi le-a tot oferit presa timp de 3 ani !
Cu Aurelian in primarie, este ca si cum nu am scapat de Robu !

schnapps a spus: (februarie 1st, 2021 at 12:18 )

Ino draga, ” nu este o suma asa mare”, este impozitul mediu al aproximativ 160 de cetateni ai Timisoarei. Apoi de ce trebuie sa platesc eu (cota parte) la magariile acestor netrebnici? A gresit=plateste, voit= abuz in serviciu

Bilica a spus: (februarie 1st, 2021 at 12:52 )

Fritz este o rusine pt cei care te-au votat ca aceasta spagara de functii este tot in postul ei.

Ochiul limpede a spus: (februarie 2nd, 2021 at 00:21 )

Pe deviza statul suntem noi, romanii sunt buni de plata fata de abuzurile respectiv hotiile legalizate de instituțiile statului roman prin acordarea de privilegii și puteri sporite unor indivizi plătiți din banul public, de la aleși pana la înalți funcționari publici.

Anamaria a spus: (februarie 3rd, 2021 at 09:30 )

Minciuni și delațiuni din toate partile , una peste alta Ioneasca e cea mai competenta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.