Incredibil: Rodica Aurelian a contestat concursul de angajare la care a participat Romanița Jumanca! Pe care tot ea l-a organizat

Primăria Timișoara este, din nou, scena unor întâmplări absurde. Așa se întâmplă când organizezi un concurs, care n-are rezultatele scontate, iar apoi îl contești la forul superior! Rodica Aurelian, șefa Serviciului de Resurse Umane al PMT, a reclamat la Agenția Națională a Funcționarilor Publici modul în care s-a desfășurat concursul de angajare la care a participat șefa Organizației PSD Timiș, care a căzut examenul. Aurelian este cea care a organizat concursul.

Primăria Timișoara, prin Serviciul de Resurse Umane, a organizat, pe 17 mai, proba scrisă a unui concurs de angajare la care au trecut de proba dosarului câteva zeci de persoane. Printre posturile pentru care se căutau oameni se numărau și unele de la Serviciul Reglementare Monitorizare Proiecte și Ameliorare Mediu, iar printre cei interesați de ele s-a aflat și șefa Organizației de Femei a PSD Timiș, Romanița Jumanca. Aceasta viza un post de consilier I principal. Rezultatele ar fi trebuit afișate, conform legii, până pe 22 mai, urmând ca în 24 mai să aibă loc interviul. Și… rezultatele au fost afișate pe 22 mai, însă nu și cele de la Serviciul Reglementare Monitorizare Proiecte și Ameliorare Mediu. Acestea au apărut doar pe 24 mai, la ora 15, cu un ceas înainte de interviu. Doar trei candidați reușiseră să obțină punctajul care să le permită să treacă la proba următoare. Printre ei, nu și Romanița Jumanca, în dreptul căreia au fost trecute doar 8,66 puncte, în condițiile în care minimul necesar era de 50 de puncte.

Încă de atunci, s-a speculat că Rodica Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane al Primăriei Timișoara, ar căuta motive pentru anularea concursului, invocând vicii de procedură. Zvonurile aveau un temei cât se poate de serios, pentru că, spun sursele noastre din primărie, pe 23 mai, deci cu o zi înainte de afișarea rezultatelor probei cu cântec, Aurelian a… sesizat Agenția Națională a Funcționarilor Publici, reclamând nereguli în desfășurarea concursului! Vă reamintim, concursul este organizat de Serviciul de Resurse Umane al PMT! Reacția ANFP a fost extrem de promptă și, pe 24 mai, menționează aceleași surse din PMT, directorul agenției, Vasile Felix Cozma, trimite, către primarul Nicolae Robu, membrii comisiei de concurs, directorului Direcției de Mediu a PMT, Adrian Bere, șefului de serviciu Alexandru Ghiulai și consilierului Carmen Gabriela Simion, de la Prefectura Timiș, o solicitare de clarificare. Sub semnătură, șeful ANFP spune că Rodica Aurelian este cea care a sesizat neregulile de la acest concurs. Iată ce scrie Vasile Felix Cozma:

„Prin adresa nr. 7271 din data de 23 mai 2018, înregistrată la ANFP (…), Rodica Aurelian, șef SRU în PMT, a sesizat, în temeiul art. 73, al. 1, din HG 611/2008, că membrii comisiei de concurs nu au formulat propuneri privind subiectele de concurs, seturile de subiecte fiind stabilite de către alte persoane. Potrivit celor menționate în cuprinsul adresei de mai sus, baremul de corectare a probei scrise nu a fost întocmit și comunicat de către membrii comisiei de concurs, cu precizarea că la corectarea lucrărilor și notarea probei scrise au participat alte persoane. Totodată, s-a supus atenției că până la data de 22 mai, nu au fost afișate rezultele probei scrise a concursului, în condițiile în care acestea nu au fost comunicate de către membrii comisiei de concurs.

Pe site-ul PMT (…) nu s-au regăsit rezultatele probei scrise a concursului organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante mai sus menționate. În vederea analizei incidenței art. 22, alin. 1, litera j, și art. 22, litera a, din Legea 188/1999, în temeiul art. 22, alin. 1, literele c și j, din același act normativ, și al art. 73, alin. 1, din HG 611/2008, solicităm să dispuneți comunicarea cu celeritate, de către fiecare dintre membrii desemnați în comisia de concurs a unui punct de vedere raportat la cele sesizate, precum și informații privind stadiul desfășurării concursului, cu anexarea actului administrativ de constituire a comisiei de concurs, cu eventuale modificări și completări. Totodată solicităm să ne comunicați dacă au fost întocmite propunerile de subiecte de către membrii comisiei de concurs și să ne transmiteți varianta de subiecte extrasă la proba scrisă a concursului și baremul de corectare aferent, precum și fișele individuale ale membrilor comisiei de concurs”.

Să rezumăm. Rodica Aurelian, care conduce Serviciul de Resurse Umane al PMT, structura care organizează concursurile de angajare, reclamă ilegalități la un astfel de concurs! Întâmplător, este un concurs cu cântec, la bursa zvonurile speculându-se că eventuala angajare a Romaniței Jumanca i-ar fi deschis acesteia calea spre numirea în postul de prefect de Timiș. Să mai spunem că, susțin sursele noastre din primărie, nu toți dintre cei cărora le era adresată solicitarea de clarificare din partea ANFP au și văzut documentul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (mai 31st, 2018 at 11:59 )

Se deosebește Timișoara cu ceva de București.?

Anubis a spus: (mai 31st, 2018 at 12:05 )

Meritocratie in primaria Timisoara, meritocratie de tip liberal! As da un rinichi sa va vad la puscarie.

gigica a spus: (mai 31st, 2018 at 12:20 )

Voi de ce credeti ca si de echipa de fotbal s-a ales praful.Peste tot oameni incompetenti numiti de Robu.

anteconbega a spus: (mai 31st, 2018 at 12:44 )

Asta e un caz penal? Un autodenunţ al Rodicăi Aurelia? Să fie primit.

drucker a spus: (mai 31st, 2018 at 14:47 )

Cum plm ?
Proasta aia organizeaza concursul prin serviciul pe care il conduce si apoi tot ea il contesta ?!?
Oamenii astia au kkt in cap .
Ne indepartam incet dar sigur de Viena si ne apropiem de Teleorman , Dambovita sau Ilfov.

LaeBobu a spus: (mai 31st, 2018 at 14:48 )

Ce autodenunț anteconbega? Când vine vorba de Primărie Timișoara … DNA doarme, iar somnul e profund.

Radu Moraru a spus: (mai 31st, 2018 at 15:19 )

Intrebare: Rodica Aurelian in a cui echipa joaca? A PSD-ului sau a PNL-ului. Sau ea e cu USL-ul?
P.S. Pentru anteconbega: nu-i asa ca (virgula), cu Freddy la primarie nu s-ar intampla astfel de lucruri?

drucker a spus: (mai 31st, 2018 at 19:16 )

Care Freddy ?
Freddy Mercury sau Freddy Krueger ?
Sa fim seriosi !

anteconbega a spus: (iunie 2nd, 2018 at 11:05 )

Dle Lae Robu, nu vă contrazic! Eu am întrebat, nu am dat cu parul! PRT are Corp de control, are un Dorel (Cojan), are jurişti căcălău, toţi oameni vigilenţi şi capabili! Nici nu e nevoie de DNA.
Dle Radu Moraru, întrebarea D-voastră e cu tâlc. Aveţi dreptate: cu Freddy Austerlitz la Primărie altfel ar sta lucurile: ALDERobu ar cânta rock la balalaică, iar Freddy ar dansa step de stepă, studiat cu Stepan Stepanovici Stepin la Bocsig.! Păcat că unul dintre ei nu mai e…
Dle Drucker, răspuns valabil şi pentru D-voastră: Freddy Austerlitz. Serios.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean

Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.