Cel mai bine plătit director din Primăria Timişoara pus să „frece menta”. Culiţă Chiş tras pe linie moartă

Zilele de mare şef în Primăria Timişoara ale lui Culiţă Chiş par să fie numărate. Actuala conducere a instituţiei a început un adevărat asalt la adresa celui despre care se spunea că este un adevărat „DieHard” al administraţiei timişorene, unul dintre puţinii şefi rămaşi în primărie de vremea lui Gheorghe Ciuhandu. Pentru început însă câteva cuvinte despre extrem de controversatuul Culiţă Chiş, neocolit nici el de unele dosare penale.

Mulţi din primărie afirmă că principala calitate a lui Culiţă este o incredibilă dexteritate de-a culege scamele de pe hainele „stăpânilor” săi. Fiindcă a avut şi alţi şefi în afară de primarii Gheorghe Ciuhandu şi Nicolae Robu. Apreciind această „calitate”, Ciuhandu a fost primul care l-a făcut director al Direcţiei Tranporturi, transformată apoi în Direcţia Edilitară. Şi asta după un concurs aranjat la cererea lui Ciuhandu în care Culiţă a ştiut să răspundă la o singură întrebare, şi aceea făcută la mişto: câţi membri are Consiliul Local? Cu titlu de anecdotă, se întâmpla la câţiva ani după o întâmplare tragi-comică, Chiş fiind săltat cu duba de jandarmi din Parcul Rozelor, fiindcă a fost prins făcându-şi nevoia mică acolo. De unde şi porecla de la un moment dat „Pişculiţă”. În timpul lui Ciuhandu de numele lui se leagă nenumăraţii stâlpişori care au împânzit oraşul. Erau cumpăraţi de la o firmă a fratelui său. De altfel, salariul mic de bugetar nu l-a împiedicat să adune terenuri şi case, ba chiar să intre în afaceri imobiliare, construind în Giarmata un centru logistic.

În 2012 Nicolae Robu ajungea primar, iar unul din discursurile sale viza calitatea slabă a directorilor din primărie, vizat fiind şi Culiţă Chiş. La fel ca şi Ciuhandu, Robu a descoperit însă nemaipomenita dibăcie întru îndepărtarea scamelor, astfel că l-a păstrat. Mai ales că Robu punea semn de egalitate între meritocraţie şi pupincursim. Aşa se face că, în 2018, Culiţă este promovat, înfiinţându-i-se o suprastructură în primărie peste care e făcut şef. Era o perioadă în care avea salariul mai mare decât primarul Robu. Iar Robu era atât de încântat de prestaţiile lingvistice ale lui Chiş încât declara că l-ar vrea multiplicat.

Şi ajung la zilele noastre. Venit dintr-o altă cultură, aflată ceva mai la vest de Bocsig, Dominic Fritz n-a mai fost impresionat de „calităţile” lui Chiş şi i-a transmis un semnal clar că nu mai este dorit în poziţia de principal director din primărie. De altfel, Fritz a anunţat că acest an este al „curăţeniei” în instituţie şi în societaţile din subordinea Consiliului Local. Potrivit unor surse, Chiş era tentat la un moment dat să se retragă, dar s-a răzgândit, influenţat şi de unii apropiaţi. A fost trimis într-un concediu forţat de odihnă, iar acum s-a întors în primărie.

Ghinion însă, a descoperit că nu mai are obiectul muncii, fiind tras pe linie moartă. Responsabil cu „decuplarea” lui Chiş de la aparatul primăriei este viceprimarul Ruben Laţcău. Acesta i-a interzis lui Culiţă să mai ia legătura cu antreprenorii şi constuctorii care prestează lucrări pentru municipalitate. Mai mult, subordonaţii lui Culiţă nu-i mai dau niciun act la semnat, toate venind la Laţcău. Astfel că fosta mână dreaptă a lui Robu a ajuns să „frece menta”, vorba primarului Fritz. Şi să se autovictimizeze. Potrivit unor surse, el s-a plâns că a primit mesaje de ameninţare, făcând chiar plângere la Poliţie. Mai trebuie spus aici că Chiş este cel mai bine plătit director din Primăria Timişoara. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, depusă în 2020, în 2019 a câştigat 170.000 de lei din salariul de director plus de membru în CA la STPT. Ori să muţi aerul dintr-o parte în alta pe aceşti bani, e o altă mare realizare a lui Culiţă Chiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

zota a spus: (martie 6th, 2021 at 09:19 )

Sper sa ajunga la puscărie smecherul asta care a sifonat banii cu lucrari proaste si mii de stalpisori…

POPA SAPCA a spus: (martie 6th, 2021 at 12:03 )

ALO DNA, DIICOT, cand o sa il saltati? Sau nu va puteti atinge? Aveti interdictie? Probabil. Oare doamna DASCALU, sotia „bunului său amic Iulian Dascălu, unde LUCREAZA???!!! Dascalu Maria Cornelia, sotia domnului Dascalu Iulian, ESTE judecator la Curtea de Apel Timisoara, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal. Acest PISH PULITZA, un mare HOT, escroc, penal si samd o sa plateasca pentru TOT.
Dar acest USERE, care se afiseaza pe mai departe cu un alt PENAL, dovedit, Rubens SUSTRAchelo, presupun ca ii permite la tovarasul PISH PULITZER de semafoare si stalpisori sa mearga in continuare cu forduletul acasa. NU???? Doar e masina personala de servici!!!
Suntem chiar penibili!!!
IN FAPT institutiile statului freaca menta, iar astia penali ne joaca pe degete!!!

Poli 21 a spus: (martie 6th, 2021 at 12:11 )

Un curatitor al scamelor lui robu este inlocuit cu unul care face acelasi lucru cu fritz.

Kuku a spus: (martie 6th, 2021 at 16:50 )

@Poli21: degeaba te zbați ca o mașină de spălat descentrată. 😘

Un USR-ist a spus: (martie 8th, 2021 at 11:30 )

Măi poli21 inde îți este ” ochiul limpede ”, că nu prea îl mai văd.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție

Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României

Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire

SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Clujul va fi din nou exceptat de sezon regular în Liga Națională de baschet masculin, iar regulamentul în ceea ce înseamnă calificarea în play-out se schimbă, devenind mai dinamic. Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara debutează în noul campionat cu un meci pe teren propriu, pe 3 octombrie, împotriva formației CSM Târgu Mureș. Federatia Romana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet a Timișoarei știe cu cine va debuta în campionat. Se schimbă sistemul în prima ligă
De ce mă bag. În 2008 eram la Bruxelles, membru al Comitetului Economic și Social European. Asigurat, cum se spune, la cel mai înalt nivel. Am fost examinat la spitalul Parc Léopold. Evaluat. Concluzia: totul în regulă. Nu era nimic în regulă. Sindromul meu Leriche – o îngustare severă acolo unde aorta se desparte spre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă
O zi întreagă dedicată familiei, educației și implicării civice a adus, pe 27 iunie, sute de persoane în comuna Șag, unde a avut loc Family Time Fest, un festival comunitar și caritabil care a demonstrat că dezvoltarea unei comunități înseamnă mai mult decât investiții în infrastructură – înseamnă investiții în oameni, în copii și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Family Time Fest a transformat comuna Șag într-un punct de întâlnire pentru familii. Educație, voluntariat și solidaritate, într-un eveniment dedicate comunității
CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.