Şi Şagul devine alb-violet. Colaborare între Timişul şi ASU Politehnica

Politehnica Timișoara a parafat astăzi un nou parteneriat cu un club din judeţul nostru. Clubul Sportiv Timişul Şag, o grupare de mare tradiţie la nivelul Ligii a IV-a, se alătură familiei alb-violete într-o colaborare care vizează în mod special dezvoltarea tinerilor jucători.

„Acest parteneriat face parte din proiectul nostru de a discuta cu toate entităţile sportive din Timişoara şi din apropierea oraşului, pentru a selecta cei mai valoroşi juniori. E o înţelegere asemănătoare cu cele semnate cu alte cluburi din zonă. Şagul a crescut de asemenea mulţi jucători şi au juniori talentaţi. E o colaborare benefică ambelor cluburi pentru că noi putem ajuta la promovarea acestor tineri. Şi nu ne rezumăm doar la aceste lucruri, poate şi noi vom ajuta cu jucători clubul din Şag, dacă va fi nevoie pentru obiectivele lor. Ne putem ajuta şi în privinţa infrastructurii, prin folosirea comună a bazelor sportive… Cei de la Timişul sunt foarte deschişi şi noi ne bucurăm că am găsit această oportunitate”, a declarat Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara.

„Ne-am dorit de mult timp să ajungem la o înţelegere cu clubul care, fără a supăra pe alţii, reprezintă clubul fanion de fotbal al bănăţenilor. Acum s-a concretizat, suntem bucuroşi pentru înţelegerea şi deschiderea pe care am găsit-o, vrem să le mulţumim tuturor celor care au contribuit. În mod special domnului Viorel Şerban şi, nu în ultimul rând, domnului Marius Adam. E un parteneriat la nivel de copii şi juniori, în momentul în care se depistează un junior susceptibil pentru a face pasul la o treaptă superioară, vrem ca acest club să fie Politehnica. Vor avea prima opţiune la orice jucător crescut în pepiniera proprie. Noi avem un sprijin necondiţionat al Consiliului Local Şag şi în mod cu totul special al primarului nostru, Flavius Alin Roşu, fără dânsul nu am fi reuşit să facem nimic. Sprijinul autorităţilor publice e foarte important” a spus Dejan Ianoşev, directorul Clubului Sportiv Timişul Şag.

CS Timişul Şag s-a înfiinţat în anul 1962. Din 1994 clubul a activat fără întrerupere la nivelul eşalonului al patrulea. În şapte rânduri alb-albaştrii au încheiat campionatul pe poziţia secundă, loc 2 pe care-l ocupa, cu şanse la câştigarea „D”-ului şi în sezonul trecut, întrerupt din cauza pandemiei. În Cupa României, Timişul a fost o dată la un pas de a atinge faza 16-imilor de finală.

Reamintim că Politehnica Timişoara a încheiat în ultima perioadă parteneriate asemănătoare cu cluburile Electrica 1929 Timişoara, FC Auto Timişoara, CS Atletico Timişoara, Vulturii Pădureni şi Fortuna Becicherecu Mic.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.