Testele cu AstraZeneca din SUA arată că vaccinul este eficient în proporție de 79%

Universitatea Oxford și compania AstraZeneca au anunțat luni că „vaccinul lor distribuit în lume“ este sigur și are o eficiență de 79%, după cum relevă datele în urma mult așteptatelor teste din Statele Unite, dar și potrivit unor studii efectuate în Chile și în Peru.

Administrat în două doze, vaccinul este absolut eficient în prevenirea celor mai grave forme ale bolii.

Într-o declarație de presă, cercetătorii de la Oxford, care au pus la punct vaccinul, care costă 4 dolari, pentru gigantul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca, au afirmat că antidotul este „sigur și extrem de eficient, confirmând astfel rezultate anterioare ale testelor din Regatul Unit, Brazilia și Africa de Sud, precum și datele legate de impactul vaccinului în Regatul Unit”, transmite Washington Post.

O comisie independentă a examinat cu atenție datele, căutând să depisteze apariția unor cazuri de tromboză similare celor care au dus la suspendarea vaccinărilor în multe dintre țările europene. Deși vaccinarea a fost reluată după o scurtă pauză, incidentele au subminat încrederea în acest vaccin. Comisia independentă nu a constatat niciun simptom din care să reiasă că vaccinul ar avea un grad sporit de risc în privința trombozei.

Potrivit cercetătorilor, la teste au participat 32.449 de adulți din toate categoriile de vârstă, cei mai mulți din Statele Unite. Voluntarilor li s-au administrat cele două doze-standard de vaccin Oxford-AstraZeneca, și un placebo, la un interval de patru săptămâni.

„Datele arată bine. Cifrele nu mint”, a declarat Anthony S. Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase, el subliniind că datele i-au fost transmise și lui, duminică.

Procentul este considerabil mai mare decât cel al testelor efectuate, anul trecut, de Oxford AstraZeneca, teste care arătau o eficiență în proporție de 62%.

„Singurul lucru pe care îl putem spune cu siguranță este că vaccinul este bun pentru întreaga lume, pentru că e unul ieftin. A avut rezultate bune. Iar cei de-acolo vor putea produce cantități suficiente pentru multe țări”, a mai spus Fauci.

Cercetătorii de la Oxford au precizat că Comisia pentru Date și Siguranță din Statele Unite “nu a înregistrat niciun fel de temeri legate de siguranța lui printre cei care au participat la teste, după ce au primit măcar una dintre cele două doze”.

Guvernul SUA a comandat anticipat 300 milioane doze de vaccinuri AstraZeneca.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat în regim de urgență vaccinuri de la Pfizer, produse în colaborare cu firma germană BioNTech, de la Moderna și de la Johnson & Johnson.

Anul trecut, Statele Unite au anunțat că vor aloca până la $1,2 miliarde în vederea achiziționării a 300 milioane de doze de vaccinuri produse de această companie. Dar, înainte de a fi dat în folosință în Statele Unite, vaccinul Oxford AstraZeneca a trebuit testat pe 30.000 de oameni, cercetătorii dorind ca astfel să-l compare cu celelalte teste de vaccinuri americane. Testele au trebuit să fie îndeajuns de numeroase și de diverse – ele incluzând oameni mai în vârstă și din comunități dintre cele mai grav afectat – pentru ca siguranța și eficacitatea vaccinurilor să fie măsurată într-un mod adecvat.

Testarea vaccinului Oxford-AstraZenecca a durat mai mult decât se prevăzuse inițial. Trei persoane au avut niște simptome neurologice, dintre care două primiseră doze aflate încă în studiu, iar asta a făcut ca testele să fie suspendate pentru a se vedea dacă acele simptome au fost provocate de vaccin. Nu au existat niciun fel de probe care să certifice această legătură, dar, în Statele Unite, pauza a durat câteva săptămâni, frânând astfel numărul testelor.

 

Sursa: capital.ro

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri duoă-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârşitoir să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara și CSM Timișoara. Care vă invită la o „mișcare” în aer liber. Sâmbăta aceasta în 13 iunie, începând cu ora 10, CSM Timișoara, secția de haltere, organizează cea mai frumoasă competiție de gen, în aer liber pe terenurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întrunit vineri duoă-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârşitoir să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, roboticii și sistemelor autonome, Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională prin înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, dedicată tehnologiilor care modelează deja economia viitorului. Noua facultate face parte dintr-o viziune strategică amplă prin care UPT își propune să contribuie la transformarea Timișoarei într-un pol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest există progrese pe mai multe fronturi de lucru. Iar cel mai bine par să stea cercetările arheologice, fiind finalizate cercetările în 6 situri. În acest timp, antreprenorul execută lucrări de stabilizare a terenului de fundare, umpluturi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai avansate lucrări pe șantierul Centurii Vest, cercetările arheologice. 200 de oameni lucrează pe teren/FOTO
Primele autobuze de mici dimensiuni, cumpărate de Primăria Timișoara prin PNRR intră de luni pe traseu. Vor fi patru vehicule, care vor circula pe liniile E4, E4B și 46 și vor asigură legătura cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și zona Pădurea Verde. Toate cele 30 de autobuze au ajuns deja la Timișoara și parcurg etapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele patru minibuzuri din lotul de 30 intră de luni pe traseu, spre Aeroportul Timișoara și Pădurea Verde
În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Top