Victorie (mică) pentru Ioan Gârboni în lupta pentru postul de director al Filarmonicii Banatul. Instanța a suspendat decizia schimbării sale

Nemulțumit de nota primită la evaluarea activității, urmată de schimbarea sa de pe funcția de director al Filarmonicii Banatului din Timișoara, Ioan Gârboni a atacat măsura în justiție. Tribunalul Timiș a judecat dosarul și, cel puțin deocamdată, a decis suspendarea deciziei, până la soluționarea definitivă a dosarului.

Ioan Gârboni devine, cel puțin temporar, din nou director la Filarmonică. El a obținut o mică victorie în instanță, la Tribunalul Timiș, acolo unde se judecă dosarul contestației sale. Mai precis, judecătorii au decis suspendarea temporară a deciziei de schimbare a sa de pe funcția de director.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și, în consecință, respinge cererea formulata în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul primarul Mun. Timișoara. Suspendă executarea Dispoziției nr. 631/17.05.2021, emisa de pârât, până la soluționarea definitivă a acțiunii înregistrate în dosar nr. 2618/30/2021 al Tribunalului Timiș. Obligă pârătul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1.190 de lei. Executorie“, se spune în hotărârea Tribunalului Timiș.

Deocamdată reprezentanții Primăriei Timișoara nu comentează decizia și spun că așteaptă motivarea deciziei instanței. În ceea ce privește concursul pentru postul de director, cei de la Primăria Timișoara spun că, teoretic, concursul nu e blocat, ci că se va prelungi durata de depunere a proiectelor de management don partea doritorilor. Primarul Dominic Fritz făcea apel, zilele trecute la doritori să se prezinte la concurs.

Decizia Tribunalului nu este definitiva, ci poate fi atacată cu recurs, în 5 zile de la comunicare.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană dorește cumpărarea unui teren cu 300.000 de euro pentru Liceul Ion Vidu

Primăria Timișoara dorește cumpărarea unui teren de peste 600 de metri care este necesar pentru a se putea realiza o sală de sport la Liceul Ion Vidu. Deținut de două persoane fizice, pentru acest teren comisia de negociere cu terții a ajuns la un acord cu proprietarii, urmând a fi plătită suma de 300.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană dorește cumpărarea unui teren cu 300.000 de euro pentru Liceul Ion Vidu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a României, drumarii au avut din nou de lucru în cursul nopții dintre duminică și luni. Pe unele tronsoane a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că ninsoarea din cursul nopții trecute a dus la mobilizarea echipele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zăpada a revenit pe drumurile din zona de vest. Au fost pe traseu 87 de utilaje/VIDEO
Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.