Noi vrem ardei umpluți!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Un senator dintr-un partid se duce la cabinetulul unui ministru să-l roage ceva, două posturi oferite cu prelungire unor „enoriași” din filiala lui de la Galați. ”Colega, am și eu o problemă…”, pare să înceapă o discuție banală în politica românească. Două funcții la o agenție de salvare de vieți pe mare și la administrația fluvială a Dunării de Jos… Ce mare lucru e ăsta? De ce nu s-ar înțelege doi colegi de coaliție pe o chestiune banală? De ce salvarea de vieți e numai pe mare, de ce nu și pe pământ? Senatorul avea alegeri interne la Galați și voia să-și mulțumească oamenii, ministrul îi putea oferi omului ce-l ardea și roata se-ntorcea vreodată, să aibă el nevoie de satisfacerea unei dorințe. Simplu, România.

Numai că discuția asta nu a avut loc între doi pesediști, nici măcar între un pesedist și un liberal sau invers, nici între doi liberali, ci între un senator PNL și un ministru USR. Ce-a ieșit din toată povestea asta banală ce îl alte vremuri s-ar fi rezolvat în două minute? Păi ce să iasă? Că Drulă de la Transporturi, ministrul din poveste, este un „nenorocit de userist”, că „este dus”, că „nu este om, ci câine”. Considerațiile astea au fost subliniate dintr-o altă discuție, a unui fost ofițer din „servicii” venit să-l ajute pe un om de afaceri interesat în păstrarea liberalilor în cele două funcții, ca să vezi ce încurcătură cu iz de ciorapi transpirați urma să iasă de pe urma acelor numiri. Toată treaba s-a împotmolit la Drulă Drulă, „nenorocitul” de Drulă.

Apoi a ajuns la DNA, iar Ludovic Orban, aflat și el în alegeri interne, ce frământări credeți că are? Nu că lumea se dă peste cap să facă trafic de influență la el în partid, ci cum au ajuns informațiile astea la DNA, ce legătură are discuția dintre liberal și userist cu șmenuiala omului de afaceri cu securistul? Asta îl frământa pe Orban, nu că liberalii au multe-multe căcaturi din astea pe cap, cum a fost situația de la Apele Române și nu numai. Că în loc să se trezească din visul lor frumos USL-ist, nu se învață minte și continuă să dea apă la moară celor ce decretează convenabil că „toți sunt la fel”. 

Și cu siguranță că nu toți liberalii sunt la fel, cu atât mai puțin useriștii, dar modul ăsta de-a rezova problemele curge încă prin venele multor politicieni români. Nu toți liberalii sunt corupți, nici măcar toți pesediștii, paradoxal sunt câțiva în regulă și pe-acolo, dar uite că așa reiese din peisaj. Nici invers, nu cred că toți useriștii sunt „lacrimă”, sigur pe la sate vreun viceprimar s-a ales pe funcție tot prin discuții precum cea din cabinetul lui Drulă, dar hai să vedem totuși partea bună din poveste: măcar la nivel înalt sunt oameni în stare să pună frână.

Ce e de reținut din toată fabula asta? Da, că useriștii n-ar fi oameni. Iar dacă ar fi, la absurd, oameni, poate că or fi oameni suedezi, sigur nu români cu care te poți înțelege, cu care să ai o taină. Asta e durerea noastră de cetățeni români. Nu că perpetuăm un sistem găunos prin unii dintre aleșii noștri ce nu se mai pot abține la sforării, ci că omul userist, în general, și omul Drulă, în particular, sunt ca femeia cu barbă, hipopotamul cu două capete, pentru simplul motiv că au refuzat să le prelungescă cu mai mult de două luni mandatul ălora de directori. Carevasăzică nu sunt oameni, n-au suflet.

Întrebarea este dacă ne place femeia cu barbă. Dar de ce am plăcea-o? Cum am rezolvat noi probleme de nerezolvat în cei 45 de ani de comunism și apoi încă jumătate atâta în fesenism, pesedism, pedelism și uselism? Corect, la fel ca senatorul liberal. Aveam pe cineva undeva. Suntem de multe ori superficiali, ne scapă uneori lucruri și metoda asta de rezolvare a situaților este ca un back-up pentru cei pătrunși de spiritul ăsta descurcăreț. La ce bun ca eu liberal sau eu tânăr pesedist să mă agit să lipesc afișe, să umblu ca papagalul cu măști cu Băsescu pe stradă, să fac puncte postând tot felul de fake-uri, dacă la final sunt refuzat de unul ca Drulă?

Nu vrem cu adevărat așa ceva. Și când nu vrem ceva, facem pe dracu-n patru să scăpăm de ce nu ne place. Suntem ca orice sistem greoi, firește că și inerțial. Alții îi zic tradiționalist, alții antiprogresist. Nu vrem progresul numai când auzim acest termen. Nu știm încă de ce. Că nu vrem să mișcăm lucrurile spre ceva despre care nu cunoaștem suficient sau nu-l vrem așa, pur și simplu, ca etichetă politică? Căci progresul e făcut de progresiști, iar progresiștii sunt marxiști, „marxiștii” sunt ecologiști, iar ecologiștii sunt poponari și ne învață copiii la prostii. 

Gata, am rezolvat problema. Nu mai trebuie să facem colectare separată a deșeurilor, nu ne mai trebuie mașini electrice, pașapoarte electronice sau cipuri, că ajungem cu toții progresiști dereglați sexual, ca și cum acest lucru s-ar putea atinge vreodată într-o țară conservatoare ca România. Și dereglajul, și colectarea. 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.