Dominic Fritz nu e prea mulțumit de ce a găsit pe Bulevardul Sudului: Mai e de lucru, proiectul e incomplet/FOTO

Bulevardul Sudului e (aproape) gata, dar primarul Dominic Fritz nu e mulțumit de ceea ce a găsit acolo. Însoțit de ”alaiul” de specialiști tehnici, caracteristic unei asemenea vizite pe teren, el spune că mai sunt multe de făcut acolo și că lipsesc băncile și refugiile acoperite din stațiile de transport în comun, coșurile de gunoi și o serie de treceri de pietoni.

Fritz a preferat să meargă pe Sudului alături de cei care au construit acolo și de specialiștii din primărie, anulând o întâlnire de presă la fața locului, cu mai puțin de 24 de ore înainte de a avea loc. Explicabil, am putea spune, pentru că el pare nemulțumit de rezultatul final al investiției. Cel puțin așa am aflat de pe Facebook, modul folosit pentru primar pentru a comunica cu restul lumii, fără a avea contact direct cu mass-media.

Am fost de dimineață la o întâlnire tehnică cu constructorul și specialiștii din primărie și am decis să facem mai multe modificări înainte de a semna recepția pentru Bulevardul Sudului, gândit și început de fosta administrație. Am discutat și cu locuitorii din zonă, pentru că și ei știu foarte bine care sunt problemele cu acest proiect. Din păcate, nu pot fi foarte mulțumit de cum a ieșit, chiar dacă am făcut numeroase ajustări, acolo unde s-a mai putut. În primul rând nu sunt mulțumit de modul în care au fost gândite pistele de bicicletă. Ele sunt destul de late pentru a fi unisens. De aceea vom modifica marcajele și le vom transforma în sensuri unice pe o parte și pe cealaltă a bulevardului. Am mai cerut să fie montate bănci și refugii acoperite în stațiile STPT de pe această arteră. Ele nici măcar nu au fost prevăzute în proiectul inițial, așa că pentru asta va trebui să facem un nou proiect, dar le vom monta cu siguranță. De asemenea, în urma discuțiilor cu locuitorii din zonă am decis să se discute în Comisia de circulație marcarea unei noi treceri de pietoni la capătul parcului, la intersecția cu Aleea Cristalului. Vom monta și coșuri de gunoi pe toată lungimea bulevardului”, a anunțat Dominic Fritz.

El a oferit și o explicație legată de linia continuă aflată pe toată lungimea bulevardului reabilitat. Legea e de vină, spune primarul. Cât va fi de util pentru cei de pe străzile laterale să se plimbe un kilometru pentru a ajunge acasă rămâne de văzut. Se caută soluții, spune edilul șef.

În ceea ce privește linia continuă care străbate tot bulevardul, aici lucrurile țin de legislație și siguranța rutieră. Am cerut să se discute și acest lucru în Comisia de circulație și să mi se prezinte toate variantele posibile. Am mai avut și alte observații mai mici, însă ele pot fi remediate în câteva zile. Iar toate celelalte se pot face fără să fie afectată circulația. Întâlnirea de azi îmi reconfirmă convingerea că detaliile sunt importante, iar pretențiile noastre trebuie să fie pe măsura banilor pe care îi cheltuim. Este extrem de important să gândim șantierele încă din stadiul de proiect cu scopul de a crește calitatea vieții celor care locuiesc în zonele pe care le modernizăm. Vom lucra la următoarele proiecte să facem ajustările necesare astfel încât să reflecte cât mai bine viziunea actualei administrații, o viziune modernă, incluzivă, unde sunt respectați și șoferii și pietonii și bicicliștii și sunt reflectate și nevoile rezidenților”, a mai scris Fritz pe rețeaua mondială de socializare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Smintitul a spus: (iulie 12th, 2021 at 15:28 )

Fritze tu nu esti in stare nici sa uzi florile plantate de Robu si vi sa dai indicatii. Vai de tine ! De fapt…vai de noi !

Poli 21 a spus: (iulie 12th, 2021 at 17:06 )

Ce putem sa facem noi,timisorenii, daca nu avem „o viziune moderna, incluziva” si trebuie sa vina un terchea berchea sa ne invete ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda cu un sprinter de calitate. Chiar dacă are doar 13 ani, Ioan Krausz promite să alerge cât de tare și repede poate pentru a bate recorduri. Recent, la București a avut loc etapa finală a Campionatului Național U14. Legitimat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la prima misiune economică de documentare și prospectare organizată în Peru și Columbia. Inițiativa face parte din demersurile constante ale CCIAT de a sprijini companiile locale în extinderea activității pe piețe extra-europene, facilitând accesul acestora la două dintre cele mai dinamice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda cu un sprinter de calitate. Chiar dacă are doar 13 ani, Ioan Krausz promite să alerge cât de tare și repede poate pentru a bate recorduri. Recent, la București a avut loc etapa finală a Campionatului Național U14. Legitimat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de la Palatul Administrativ, Consiliul Județean, nu au reușit. Oficialul spune că a fost elaborată o strategie de dezvoltare a canalului Bega, care include sporirea utilizării acestuia în scop de transport persoane și mărfuri, dar și deschiderea unui punct permanent de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valorificarea la maxim a potențialului canalului Bega. Prefectura elaborează o strategie pentru aceasta
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la prima misiune economică de documentare și prospectare organizată în Peru și Columbia. Inițiativa face parte din demersurile constante ale CCIAT de a sprijini companiile locale în extinderea activității pe piețe extra-europene, facilitând accesul acestora la două dintre cele mai dinamice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene
Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca urmare a problemelor bugetare. Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi e conștientă că măsura va afecta instituția pe care o conduce, dar, mai ales, primăriile din județ. Iar primarii nu prea sunt încântați de situație. Prefectul spune că trebuie să concedieze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”
După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea Politehnica, în privința folosirii bazei Știința pentru turnee de copii și juniori și nu numai, diriguitorii fotbalului județean au mai pus parafa pe o înțelegere. De această dată cu Academia Politehnica Timișoara. Astăzi, la sediul clubului Politehnica, a fost parafat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul României, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Noua structură medicală vine în întâmpinarea nevoilor tot mai crescute ale pacienților diagnosticați cu afecțiuni alergice complexe, oferind servicii medicale moderne, în regim de spitalizare de zi. Compartimentul se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării
Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în ea, iar rezultatele anterioare și cele prezente o fac o certitudine pentru viitor. Pentru că visele se nasc din muncă! Săptămâna acesta s-a desfășurat, la București, în cadrul Sălii de Atletism Ioan Soter, Cupa României la Haltere, etapa de Campionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.