Asociația Eugeniu de Savoya reconstituie momentul intrării trupelor române în Timișoara de ziua orașului/Foto

În 3 august 2021, Timișoara sărbătorește 102 ani de la intrarea în oraș a trupelor române aflate sub conducerea colonelului Virgil Economu, marcând astfel momentul în care în Banat s-a instaurat administrația românească.

Acum doi ani, la împlinirea centenarului, Asociația Eugeniu de Savoya a organizat o amplă manifestare de sărbătorire a evenimentului istoric, alături de Primăria Timișoara și structuri aparținând MApN și ale MAI.

Acum asociația va reconstitui momentul istoric, oferind timișorenilor posibilitatea de a admira soldați, subofițeri, ofițeri, generali și surori medicale echipați așa cum erau în Primul Război Mondial și așa cum au fost când au intrat în Timișoara.

„În fapt, dorim aducem un omagiu tuturor militarilor români care au luptat pentru țară, inclusiv surorilor medicale, cu trimitere simbolică la Regina Maria. Vom depune coroane de flori la bustul colonelului Virgil Economu și la Monumentul Eroilor Români din Parcul Central, apoi vom trece în formație prin piețele Victoriei, Libertății și Unirii. Avem acum și un tun (replică) din cele folosite în lupte în Primul Război Mondial, cu care intenționăm să tragem o salvă în Piața Unirii”, au transmis reprezentații Asociației Eugeniu de Savoya.

Programul începe în data de 1 august la orele 19:30 și se încheie la 22:45 odată cu defilarea cu torțe.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

++ a spus: (iulie 26th, 2021 at 20:35 )

intrarea miticilor e proverbiala, a adus multe…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cei care doresc comercializarea de produse specifice de Sfântul Nicolae la Timișoara sunt așteptați să se autorizeze. Primăria începe luni preluarea cererilor pentru activități de comerț stradal cu produse specifice sărbătorii amintite. Persoanele care doresc să desfășoare activități de comerț stradal cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae pot depune cereri de autorizare în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează acțiunea de autorizare a comercianților stradali de produse specifice de Sfântul Nicolae
Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane de euro, cea mai mare parte bani de la Ministerul Culturii, îl locul vechiului cinema a apărut un hub cultural-cinematografic, cu două săli de vizionare, zone creative, dar și cu o grădină de vară, tot pentru proiecții, un roof –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO
Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați
Top