Târâtă în război de Alina Gorghiu, organizaţia PNL Timiş ar putea-o lua, din nou, pe contrasens

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Imaginile cu “confruntările de idei” de la alegerile din PNL Timişoara încă fac înconjurul ţării. Meme-urile circulă încă cu o viteză ameţitoare pe reţelele de socializare. Comentariile încă nu au încetat, Timişoara şi PNL fiind subiecte de “mişto”-uri oriunde ai întoarce capul. Nu o să insist pe ce s-a întâmplat la aceste alegeri, sunt cam aceleaşi motive care au condus şi la scandalul din primul episod, motive pe care le-am mai expus. Între timp a intervenit însă mult mai apăsat factorul extern, şi mă refer la bătălia crâncenă care se duce pentru preşedinţia PNL.

Fiindcă, la urma urmei, ce s-a întâmplat la Timişoara e un mimetism mai cu pumni, mai cu picioare, a războiului tot mai contondent dintre taberele lui Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Puţin mai greu de înţeles este de ce actualii lideri interimari ai PNL Timiş au intrat cu capul înainte în acest război. Un război care nici măcar nu este al lor. Poţi să fii de partea unuia sau altuia dintre candidaţi, la modul decent, la nivel de idei. Dar nu, Alin Nica şi Dănuţ Groza s-au transformat (mai degrabă au fost transformaţi) în nişte berbeci, puşi să spargă echipa Orban.

Cum se poate ca un lider interimar de filială să spună despre preşedintele ales al PNL că este un bătăuş şi să-l trimită să citească statutul partidului? (Asta, exact în acelaşi timp în care la Antena 3 – unde altundeva? – tot pomenea cuvântul decenţă) Şi asta după ce în urmă cu câteva săptămâni spunea că nu-l mai recunoaşte pe Orban drept preşedinte.

Şi este exact acelaşi Orban care l-a făcut pe Nica preşedinte interimar al PNL Timiş. Şi tot acelaşi Orban care l-a impus şi candidat la preşedinţia CJ Timiş, peste capul fostul preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu. Ori şi dacă puneai un tablou să candideze pentru PNL, acesta câştiga. Sigur, gratitudinea în politica românească e o rara avis, în timp ce trădările şi conjuraţiile sunt la orice colţ. Totuşi, să te întorci atât de contondent împotriva binefăcătorului tău politic e prea mult şi pentru politica dâmboviţeană. Şi noi ne lăudăm că în Timişoara e altceva. Am văzut sâmbătă asta!

Din momentul în care tandemul Nica – Groza a preluat conducerea interimară a PNL Timiş, s-a tot vorbit că adevăratul şef ar fi Dănuţ Groza, iar preşedintele interimar doar un executant al ordinelor venit de la Sânnicolau Mare. Nu este deloc aşa. De fapt, adevăratul şef al PNL Timiş a ajuns senatoarea Alina Gorghiu. Cea care a şi implicat filiala în acest război naţional şi care a condus la luptele de stradă de la PNL Timişoara. Lupte care s-au petrecut după ce Statutul PNL a fost aruncat la gunoi, iar deciziile COCON (Comisia de Organizare a Congresului PNL) au ajuns curpapir. Fiindcă numai Gorghiu putea să le spună celor care conduc acum filiala că pot merge înainte, fără griji, că au spate asigurat. La urma urmei, tandemul Nica – Groza nu trebuie să fie ofensat, fiindcă inclusiv Florin Cîţu este o proiecţie a unui grup de interese din care face parte şi Gorghiu. Altfel, Cîţu, politic, e o glumă nereuşită, care nu are cum să reprezinte liberalismul, nici măcar la nivel de organizaţie sătească sau de bloc.

După ce a pierdut ruşinos alegerile în Argeş (Gorghiu e născută în Tecuci, dar se dă musceleancă), pentru Gorghiu Timişul este o miză imensă. De aici şi acest război halucinant, fără nicio regulă. Altfel, senatoarea se numără printre ultimii USL-işti din fruntea PNL, fie doar şi datorită relaţiilor excelente pe care le are cu unii PSD-işti. Este aceeaşi Gorghiu care a propus puşcăria în piscina de acasă, lucru care nici lui Dragnea nu i-a trecut prin cap. Despre ambiţiile nemăsurate ale acestei “Elena Udrea de PNL”, cum i se mai spune, cel mai bine a scris Valeriu Nicolae. (Apropo, Groza a avut o relaţie win-win şi cu originalul.)

Şi aici mai intervine o problemă. Dacă nu câştigă Florin Cîţu alegerile? Dacă totuşi Orban iese învingător? Dacă intră în joc şi tandemul Motreanu – Bolojan, în stare să măture tot? Ce facem ca judeţ condus de PNL şi târât de Nica – Groza în acest război? Gorghiu îşi găseşte o barcă de salvare, nu-i problemă, doar e descurcăraţă. Dar ceilalţi? În 2017, PNL Timiş, condus atunci de Nicolae Robu, a mers pe contrasens, fiind de partea lui Cristian Buşoi la alegerile din partid. Şi s-au văzut unele efecte. Dacă se întâmplă şi acum acelaşi lucru?

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Vasile V.D. Toth a spus: (august 4th, 2021 at 11:01 )

,,Cîţu, politic, e o glumă nereuşită, care nu are cum să reprezinte liberalismul, nici măcar la nivel de organizaţie sătească sau de bloc”. Super constatare ! Asa da !

guritaspata a spus: (august 4th, 2021 at 12:12 )
ani a spus: (august 4th, 2021 at 12:31 )

Citu e cum e, dar Gorghiu este o rusine pentru Timis (chiar nu conteaza ca nu e de prin zona, ba cu atat mai mult -arata cat de lipsiti de caracter si personalitate sunt marii liberali din Timis) si un pericol pentru noi toti. Deci, ce e de facut pentru a o bloca totusi pe aceasta eterna pitipoanca?!

TMEUTM a spus: (august 4th, 2021 at 12:31 )

Aceeasi lupta pe ciolan este in partide. Oamenii uita de valorile morale, se recunoastere cand ordinele vin de sus. Nica demonstreaza clar cam ce coloana are. E in politica de cand si-a terminat scolile si arata clar ca face cum i se transmite de sus. Nici nu are importanta ca e Gorghiu sau altcineva. Votati-l inca o data, merita!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.