La „mormântul” CMPDTP. Cronica unui deces anunţat

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Mărturisesc, în anul 2012, în momentul în care a apărut fricţiunea dintre primarul Nicolae Robu şi Druckeria, pe marginea viitorului Politehnicii, am fost de partea primului. Şi asta fiindcă nu aveam răbdarea de-a aştepta ani la rândul până la o revenire în elita fotbalului românesc, cum doreau suporterii, adepţi ai paşilor mărunţi. Varianta Robu însemna doar un an de Liga a 2-a şi apoi revederea cu prima ligă. Lucru care s-a şi întâmplat, de altfel, din primul an, şi se părea că varianta Robu este câştigătoare. (Sigur, au fost şi alte dezacorduri care au condus la ruptură, galeria dorind, de exemplu, să aibă un cuvânt mai greu de spus în managementul clubului, în timp ce Robu s-a opus.)

În ce situaţie suntem la nouă ani de la „marea schismă” a fotbalului timişorean, chiar un deceniu la finalul acestui an competiţional? Trecerea timpului a dat oarecum dreptate suporterilor. Adică echipa există, în timp ce ACS Poli tocmai şi-a dat obştescul sfârşit. Sigur, dacă ţinta suporterilor a fost ca echipa lor să fie mai bună decât cea a lui Robu, le-a ieşit de minune. Pe de altă parte, dacă pentru fotbalul timişorean o echipă rezonabilă de Liga a 2-a este maximul posibil, mare lucru nu s-a întâmplat. Şi, atenţie, într-un fotbal românesc mai slab ca niciodată!

Revin însă la „mortul zilei”, ACS Poli. Echipa s-a născut din marele entuziasm din primul an de mandat al fostului primar. Care promitea, la acea vreme, că Timişoara se va îneca în titluri la mai toate sporturile de echipă, începând cu fotbalul. Iar lucrurile chiar au mers bine o perioadă. Lumea s-a întors pe stadion şi au fost partide şi cu 20 de mii de timişoreni în tribune. Chiar dacă la unele meciuri stadionul părea gol, ca medie de spectatori, ACS Poli  a fost mult timp pe primele trei locuri în campionat.

A avut loc apoi un fenomen şi anume implicarea tot mai apăsată a lui Robu la echipă. Pe zi ce trecea, el devenea un fel de Gigi Becali, dar pe bani publici. Probabil lipsit de jucării în copilărie, Robu şi-a făcut din ACS Poli propria jucărie politico-administrativă. I-a pus chiar şi un nume: Cea Mai Poli Dintre Toate Poli (CMPDTP). Prin urmare, şi-a impus la club prieteni şi oameni de partid. De exemplu, fostul vameş Sorin Drăgoi. Ori cea mai mare legătură a acestuia cu fotbalul de până la acea oră a fost organizarea unui chef pentru Unirea Urziceni, după ce echipa din Bărăgan a câştigat titlul pe Dan Păltinişanu, după o partidă controversată. Mai pe scurt, el a celebrat alături de cei din Urziceni pierderea titlului de către Poli în anul 2009. Păi ori suntem polişti, ori nu mai suntem!

În jurul echipei atârnau personaje tot mai dubioase, începând cu deja celebrul Ionuţ Nasleu. Banii de la buget erau extrem de tentanţi. Robu a început să schimbe antrenorii ca pe ciorapi, pe unii dându-i afară prin sms. Când echipa câştiga, îşi aroga toate meritele, povestind cum le-a inoculat jucătorilor tactica sa fără cusur. Când echipa pierdea, erau vinovaţi antrenorii, jucătorii, femeile de servici, paznicii de la stadion.

Acest comportament tot mai halucinant al primarului-patron a alungat şi lumea de pe stadion. Fără public, şi sponsorii au fost mai puţini. Fără sponsori, fără bani. Despre management, ce să mai spun? Jucători care astăzi sunt la primele echipe din campionat au plecat pe gratis sau pe bani de-o savarină. Şi au fost mulţi. De exemplu, pentru Mailat, Steaua a pus 300.000 de euro pe masă. A fost refuzată, iar peste puţin timp jucătorul a plecat pe gratis. Prostie sau hoţie? Toate acestea, coroborate cu tăierea finanţării de la primărie, au condus ACS Poli pe implacabilul drum al decesului. Din păcate, s-a desfiinţat şi Centrul de juniori şi copii, o structură cu multe performanţe de-a lungul anilor.

Sigur, putem vorbi aici şi de o legislaţie ciudată. Evident că a fost frustrant să vezi cum alte echipe din primele ligi pot fi finanţate cu bani publici, lucru interzis la Timişoara. Au fost voci care au spus că şi diferenţa dintre un Voluntari, de exemplu, şi ACS Poli a fost că dosarul primei echipe a fost beton, în timp ce al Timişoarei a fost o fuşăreală. Nu ştiu. În schimb, aşa cum decurgeau lucrurile, se pare că, şi cu bani de la buget, performanţa nu se lega de ACS Poli, din cauza managementului şi anturajului amintit. Fiindcă încă o dată s-a dovedit că statul e cel mai slab administrator, iar gestionarea banilor de la buget este extrem de „dificilă”. Puneţi ce vreţi între ghilimele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Suporter a spus: (septembrie 15th, 2021 at 07:42 )

Ar trebui explicata mai clar si mai des, problema asta legata de echipele altor orase, ajutate sau sustinute din bugetele locale. De ce la Timisoara este interzis, ceva acceptat in alte orase din Romania.

Anda a spus: (septembrie 15th, 2021 at 08:14 )

Scopul echipei nu putea sa fie acela de a fi peste ACS, ci doar sa nu dispara (asa repede ca prima!), ceea ce in timp s-a si dovedit. O echipa care nu se apropie de Liga 1 nu poate fi peste una care a eliminat pe CFR Cluj din Cupa Romanei! Articol scris cu picioarele!

@Suporter a spus: (septembrie 15th, 2021 at 10:44 )

Este simplu.
Acele echipe sunt ale primariilor respective , infiintate sau preluate prin hotarari ale consiliilor locale de acolo .
Finantarea este perfect legala si se face de la bugetul local .
Si in Timisoara exista acel club numit CSM Timisoara cu sectiile de baschet , handbal , etc , iar finantarea e legala si se face cu bani de la bugetul local .

porkus balkanikus a spus: (septembrie 15th, 2021 at 11:50 )

articolul trebuia redus la paragraful introductiv cu mărturisirea. Acolo a stat de fapt problema, nu doar Robu, ci toată șleahta de aplaudaci, țuțări și prostovani din ăștia care, chipurile, nu aveau ei răbdare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

27 de jucători la primul antrenament al verii la CSC Dumbrăvița

CSC Dumbrăvița a început de ieri pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii secunde. Primul antrenament s-a desfășurat pe stadionul „Ștefan Dobay”. 27 de jucători au fost sub comanda antrenorului principal Florin Fabian. Dintre ei, cea mai mare parte au fost componenți ai lotului și în sezonul trecut. Continuă, în aceste zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 27 de jucători la primul antrenament al verii la CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a ajuns la concluzia că, în weekend, e cam greu și periculos să se circule cu bicicleta prin zona zero a orașului, atunci când acolo e plin de oameni. Acum se caută soluții alternative, dar numai prin dialog cu cei care dau la pedală, ne asigură oficialul. Organizațiile de bicicliști și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută soluții alternative la traseele de biciclete care traversează centrul Timișoarei
Una dintre cele mai complexe lucrări de reparații din domeniul infrastructurii rutiere, desfășurată în Timiș, intră în faza finală. Este vorba despre DN 59A, de la Timișoara până la Beregsău Mare. Societatea PORR Construct, care realizează investiția, a început așternerea covorului asfaltic, pe poțiunea de la Beregsău Mare spre Săcălaz, pe DN 59A. Lucrări similare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea asfaltului nou pe drumul dintre Beregsău și Săcălaz/FOTO
CSC Dumbrăvița a început de ieri pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii secunde. Primul antrenament s-a desfășurat pe stadionul „Ștefan Dobay”. 27 de jucători au fost sub comanda antrenorului principal Florin Fabian. Dintre ei, cea mai mare parte au fost componenți ai lotului și în sezonul trecut. Continuă, în aceste zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 27 de jucători la primul antrenament al verii la CSC Dumbrăvița
Județul Timiș și regiunea chineză Shanghai au semnat, marți, la Timișoara, un Memorandum de Înțelegere privind Schimburile Prietenești și Cooperare. Este doar un prim pas spre ceea ce ar urma să fie un acord cu mai multe obiective, care include atât domeniul administrativ și economic, dar și academic. Memorandumul reprezintă un prim pas pentru instituirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și regiunea Shanghai din China au semnat un memorandum de colaborare
Nu mai puțin de 20 de membri PNL, printre care se numără parlamentari, trei şefi de consilii judeţene şi un europarlamentar, urmează să fie excluşi azi din partid. Printre ei se numără fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu, dar şi foşti lidei importanţi precum Cătălin Predoiu, Rareş Bogdan, Sorin Cîmpeanu etc. Lista liberalilor propuși pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea igienizare în PNL. A fost stabilită lista cu cei 20 de trădători care vor fi excluşi din partid. Printre ei, o fostă senatoare de Timiş
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a organizat cea de-a treia ediție a programului ProLitRom, dedicate perfecționării cadrelor didactice din Republica Moldova. La ediția din acest an au participat 15 cadre didactice din raionul Bălți. Pe parcursul săptămânii, participanții au luat parte la cursuri și ateliere susținute de cadre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți profesori din Republica Moldova s-au perfecționat la Timișoara
În urma eşecului învestirii Guvermnului Veştea, președinte Nicușor Dan a convocat, marți, consultări cu liderii partidelor parlamentare. Consultările vor începe la ora 13.00, prima delegaţie fiind cea a PSD. Întâlnirile vor avea loc la Palatul Palatul Cotroceni, după următorul program: 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD) 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 14:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan a convocat liderii partidelor parlamentare la negocieri pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a recţionat imediat după căderea în parlament a Guvernului PSD, condus de un PNL-ist trădător. Fritz spune că toţi cei care au stat în spatele acestui guvern au dat dovadă de aroganţă, dar au sfârştit prin a fi umiliţi de extremişti. Dominic Fritz aminteşte că în spatele guvernului eşuat în parlament...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre cei din spatele fostului Guvern desemnat Veştea: “Și proști, și fuduli, dar mai ales fără niciun gând la cetățeni”
Vacanța a fost scurtă, dar intensă, pentru că s-a lucrat mult la lotul de jucători. Au venit zece „fețe noi”, iar principala problemă pentru viitorul apropiat va fi omogenizarea lotului. Poli s-a reunit și va urma perioada testelor medicale și antrenamentele specifice de reacomodare la efort. Alb-violeții vor efectua un cantonament la Rogla (Slovenia), în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia
Top