PNL a votat pentru un sistem rotativ de prim-miniştri. Florin Cîţu nu renunţă la ideea de-a fi premier

Citu Ciolacu

Citu Ciolacu

Biroul Executiv al PNL a votat pentru un sistem rotativ de prim-miniştri, urmând însă ca primul premier să fie dat de liberali. Florin Cîţu nu renunţă la ideea de-a rămâne premier, cu toate că PSD refuză această ipoteză.

După ce conducerea PSD a votat pentru un sistem rotativ de premieri, acelaşi lucru a fost decis şi de PNL într-o şedinţă a Biroului Executiv, care a aut loc marţi seara. De asemenea, liberalii au decis ca primul premier să fie dat de PNL. Aceasta ar însemna că un an şi jumătate premierul să fie liberal, iar celălalt an şi jumătate până la următoarele alegeri PSD să dea premierul. Decizia a fost luată cu două voturi împotrivă şi patru abţineri. O propunere făcută de Emil Boc de flexibilizare a mandatutui de premier nu a fost supusă la vot. Mai exact, Boc solicita ca PNL să înainteze şi alte nume de premieri, în afară de cel a lui Florin Cîţu.

„În acest moment, nu am schimbat mandatul, avem un singur mandat. S-a votat decizia de a avea un sistem rotativ de premieri, cu primul liberal. Dacă PSD se opune, vedem atunci. Noi trebuie să avem o decizie, vrem să avem prima parte din mandat. În primul rând, trebuie să vedem acest lucru. Propunerea noastră va merge la președintele Iohannis care are atributul constituțional”, a declarat Cîţu după şedinţa BEX.

El a mai afirmat că PSD nu ar dreptul de-a interveni în decizia PNL privind numele premierului.

“PNL nu a pus o condiție pe numele celor de la PSD pentru funcția de premier”, a spus Cîțu.

El a mai spus că nu s-au încheiat încă negocierile privind programul de guvernare.

”Încă lucrăm la programul de guvernare, și acolo chiar avem discuții importante despre aceste taxe, pe care vrem să le introducem, lucru cu care PNL nu e de acord. Sper că în orice zi să avem încheiate discuțiile”, a mai spus liderul PNL.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mioriticus a spus: (noiembrie 16th, 2021 at 22:53 )

Alegeri anticipate dacă nu noapte bună România tineretul stă pe valize trezițivă odată.

Jean a spus: (noiembrie 17th, 2021 at 11:20 )

Ca borfașii la viol: e o chestiune de onoare să fii primul!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!

După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tradiții și obiceiuri de Paști

Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
Comunitatea din Ghizela va avea un nou pod pe DJ 609A. Consiliul Județean Timiș a a aprobat documentația necesară realizării investiției care va fi realizată în comuna unde se află deponeul de gunoi al județului. Actualul pod are o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație. Expertiza realizată a încadrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghizela se va face un nou pod pe DJ 609A
După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Sfintele Paşti (2026) – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.