„Fratele cel mare” al primarului Fritz este și el certat cu legea?

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Primăria Timișoara va cumpăra zece camere de supraveghere pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoiul la colț de stradă, formând astfel rampe clandestine. O sută bucăți dacă am avea din astfel de camere nu ar fi de ajuns la câți nesimțiți avem în acest oraș, treabă care ar trebui să ne dea de gândit când ne mai lovim cu cărămida în piept. Dar dacă am avea trei sute de camere pentru filmat needucați din ăștia vor veni alții cu pretenția că sunt prea educați să conteste acest sistem „Big Brother” cu care autoritatea ne va verifica dusul gunoiului. Adică dictatura digitală.

Dacă cineva de la primărie ar vrea să mă vadă plimbându-mă pe stradă, n-are decât. Dar sunt sigur că nu vrea nimeni așa ceva. De ce ar vrea? Dar dacă sunt și din aceia cu mersul mai frumos care se tem că vor fi vizionați pe micile ecrane de viceprimarul Lațcău, atunci să pună dumnealor mâna să-i educe pe cei care forțează mâna autorităților să monteze astfel de echipamente de urmărire. Pentru că pentru mulți dintre noi viața nu mai are răbdare până ce școala va reuși educarea loazelor. Și nu mă refer numai la cei care aruncă gunoaie, ci și la infracțiuni grele, violuri, tâlhării, delicte la volan etc.

N-am bani și timp pentru așa ceva, dar dacă aș avea m-ar fi frământat ideea să contest în instanță orice dovadă culeasă de aparatură tehnică. Din pur interes jurnalistic, să văd până unde merge absurdul. Unii fac așa ceva cu o mare voluptate și în spețe ce-I interesează direct. Nici nu mai contează mortul sau sângele de jos, beția la volan, ci doar dacă tehnologia a fost aprobată de un verificator care – cine știe? – pune ștampila fără să se uite la aparat. Am trăit situații la furturi cu sume mari când agentul de poliție mi-a cerut imagini video de la camere din zonă, menționând însă că totul este o deșertăciune. Căci dacă nu e aia, nu e aialaltă, metrologia și tot nu rezistă în instanță.

Când Uniunea Europeană a introdus chestia asta pudică cu datele personale, mă gândesc că decidenții au văzut prea multe filme SF cu oameni liniștiți, care-și văd de treabă. Poate la ei nu e chiar atât de SF, dar să introduci așa ceva în România e comedie de-a dreptul. Povestea cineva la radio cum locatarii unei scări de bloc au fost amendați că administratorul a pus pe grupul de Whatsapp imagini cu un vecin al lor aruncând gunoiul pe scară. E, toți au pierdut în instanță când tupeistul i-a dat în judecată pe chestiuni de GDPR.

Precum tupeistul din relatarea de mai sus avem și noi polițiștii noștri din povestea cu camerele de supraveghere ale primăriei din intersecții. Când primăria le-a trimis celor de la poliție imaginile, ce a ieșit de aici? Nu că vor fi amendați nelegiuiții (că n-ar fi încă lege pentru așa ceva) ci că municipalitatea ar putea fi sancționată că a folosit acele imagini fără acordul celor care au trecut pe culoarea roșie a semafoarelor. În spațiul public? Prostii de adormit credulii și de excitat șmecherii.

Există un proiect de lege în procedură parlamentară, care zice clar că tehnica de înregistrare poate fi folosită dacă este din proprietatea MAI sau a administratorului drumului, deci a primăriei. Dacă se va vota, nu se va mai pune problema că autoritatea va fi oprită să amendeze, iar dacă cineva se va opune, atunci acest cadou va veni doar din lenea MAI de a aplica legea. Sau din nevoia altora de a se apăra cu chichițe avocățești de un lucru firesc și operabil de multă vreme în țările civilizate. Dar poate nu se va vota, că proiectul era de pe vremea PNL-USR, iar despre PSD se știe ce relație științifică are cu relativitatea în lege.

Dar de ce mai investim în așa ceva? Dacă Nicoale Robu ca primar nu s-a întrebat la ce sunt bune camerele din intersecții dacă nu se pot folosi, atunci și Dominic Fritz ar trebui să vadă până unde merge tâmpenia umană în acordarea de avantaje infractorului român, delicventului, nesimțitului, cocalarului, nu plătitorului de taxe. Cel care finanțează de fapt acest aparat funcționăresc plătit să asigure ordinea publică pe străzi sau pe șosele.

Poate v-ați întrebat de ce s-au bucurat atâția în comentarii la subsolul articolelor de presă când poliția a anunțat că primăria n-avea voie să ajute Rutiera cu imagini din intersecții. Poliția putea măcar să tacă, nu să sărbătorească cu cocalarii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Cetatean fara partid a spus: (decembrie 12th, 2021 at 12:54 )

Domnu orice ar face acesti incompetenti fritz si latcau,nu stii cum sa i speli ,,!
Userist mascat!

Jean a spus: (decembrie 12th, 2021 at 14:27 )

Fără partid, dar nici mintea nu dă pe-afară. Useriști mascați sunt și cei care l-au votat pe Fritz și USR-ul la locale. Trăiești într-un oraș de useriști, mai mascați, mai pe față.

George a spus: (decembrie 12th, 2021 at 16:57 )

@Jane, muta-te, frate, înapoi la Craiova, dacă nu-ți convine.

Ioana Mihailovici a spus: (decembrie 13th, 2021 at 12:16 )

@Jean si @cetatean

Au fugit de la Jebel Robu si Culita sa va lase loc pentru voi doi in mod special.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.