La Timișoara, ca într-o comună din Burkina Faso. Raul Ambruș, desconspirat oficial ca votant USR, consilierii din alte partide numiți ”restul”

Cosmin Tabara

Cosmin Tabara

Un dialog absolut incredibil a avut loc în ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara de joi seara. Toate problemele au apărut din cauza imposibilității utilizării votului electronic, iar consilierul local USR Aida Szilagy a fost extrem de mirată când la o numărare au ieșit doar 13 voturi, deși ”noi suntem 14”, chiar dacă partidul amintit are doar 13 consilieri. Plus unul, acum desconspirat ”pe bune”, adică Raul Ambruș.

Mai mult, consiliera USR a numit reprezentanții altor partide… ”restul”! Concluzia situației apărute, votul electronic fiind indisponibil, a fost spusă de fostul viceprimar liberal, Dan Diaconu, chiar înainte de a se ajunge la ridicolul situației prezentate mai sus.

”În primul rând, vreau să mă declar fericit că fac parte din consiliul local al unei comune din Burkina Faso, pentru că am revenit la același mod de a vota ca și Consiliul Local Timișoara și cred că este jenant din toate punctele de vedere”, a spus Diaconu chiar la debutul ședinței.

S-a votat pe majorarea taxelor locale, iar un amendament cerut de reprezentanta Pro România, Roxana Iliescu, a scos în evidență modul de a vota … ca în Burkina Faso. Fiecare consilier a votat prin viu grai, ședința desfășurându-se online, doar că la numărătoarea ”analogică” votul a ieșit ca fiind favorabil trecerii amendamentului.

”Treisprezece voturi la unsprezece, mulțumesc”, a spus liberalul Cosmin Tabără președintele de ședință.

Dan Diaconu a remarcat faptul că amendamentul Roxanei Iliescu a trecut, a felicitat-o pe colega sa și aceasta i-a răspuns politicos: ”Doamne ajută, mulțumesc”. Cu zâmbetul pe buze, ea a remarcat existența unei probleme, absolut nimeni nu se aștepta la trecerea amendamentului.

Moment în care a intervenit consiliera USR, Aida Szilagy, care a fost mirată că sunt 13 voturi și nu 14, chiar dacă partidul are 13 consilieri în CLT. Desigur, la aceștia se adaugă și votul lui Raul Ambruș, care a fost dat afară din PNL, pe lista de partid pe care a intrat în CLT. Deși toți aleșii locali știu că Ambruș votează alături de cei de la USR, nimeni nu a insistat pe subiect. Aida Szilagy este cunoscută pentru proiectul de interzicere a folosirii de veselă din plastic la acțiunile primăriei.

”Dar de ce 13, votul meu l-ați trecut? Noi suntem 14!”, a fost întrebarea revoltată a Aidei Szilagy.

Avocat de meserie, dar și beneficiar a unui umor fin, Cosmin Tabără a răspuns, speculând momentul la maxim.

”Care dumneavoastră sunteți 14? Ați făcut adeziune (n.r. se referea la Raul Ambruș)? Știam că sunteți 14, doamna Aida, știam deja”, a spus Tabără.

Răspunsul venit de la Szilagy a fost absolut halucinant.

”Da, și dumneavoastră sunteți restul”, a spus reprezentanta USR.

Desigur, nici replica lui Tabără nu a durat mult să apară.

”Da, noi știm că suntem restul, mulțumim mult. Din cauza asta, că ne considerați resturi, nu ies niciodată ideile noastre”, a fost răspunsul tăios al lui Tabără.

Important e că momentul a dus la distracția consilierilor locali, din toate partidele, care au savurat la maxim momentul apărut ca urmare a problemelor tehnice.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție

Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României

Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire

SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Clujul va fi din nou exceptat de sezon regular în Liga Națională de baschet masculin, iar regulamentul în ceea ce înseamnă calificarea în play-out se schimbă, devenind mai dinamic. Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara debutează în noul campionat cu un meci pe teren propriu, pe 3 octombrie, împotriva formației CSM Târgu Mureș. Federatia Romana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet a Timișoarei știe cu cine va debuta în campionat. Se schimbă sistemul în prima ligă
De ce mă bag. În 2008 eram la Bruxelles, membru al Comitetului Economic și Social European. Asigurat, cum se spune, la cel mai înalt nivel. Am fost examinat la spitalul Parc Léopold. Evaluat. Concluzia: totul în regulă. Nu era nimic în regulă. Sindromul meu Leriche – o îngustare severă acolo unde aorta se desparte spre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă
O zi întreagă dedicată familiei, educației și implicării civice a adus, pe 27 iunie, sute de persoane în comuna Șag, unde a avut loc Family Time Fest, un festival comunitar și caritabil care a demonstrat că dezvoltarea unei comunități înseamnă mai mult decât investiții în infrastructură – înseamnă investiții în oameni, în copii și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Family Time Fest a transformat comuna Șag într-un punct de întâlnire pentru familii. Educație, voluntariat și solidaritate, într-un eveniment dedicate comunității
CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.