Șeful PNL Timiș consideră administrația USR o plagă pentru Timișoara. Tabără nu poate fi schimbat din funcția de viceprimar decât printr-o alianță toxică USR – PSD

Alin Nica

Alin Nica

Zvonurile despre o eventuală schimbare a viceprimarului liberal Cosmin Tabără nu pot deveni realitate, avertizează șeful PNL Timiș, Alin Nica. Dar, există și un ”dar”, o alianță în consiliul local, între USR și PSD va putea duce la o asemenea schimbare, care ar fi în defavoarea timișorenilor, mai spune acesta.

Nu se pune problema schimbării lui Cosmin Tabără din funcția de viceprimar al Timișoarei, spune Nica, aritmetica simplă a consiliului local nu o permite, spune șeful PNL Timiș.

Cosmin Tabără nu poate fi schimbat decât printr-o alianță USR PSD, iar dacă se va întâmpla acest lucru PSD ar fi un partid oportunist. Principalul adversar politic în CLT este PNL. Alianța celor de la USR cu consilierul local Raul Ambruș mi se pare o golănie, în total dezinteres față de interesele Timișoarei. Orașul e murdar, administrația actuală  ține oamenii în frig, sunt problemele de infrastructură. E o bălteală în Timișoara, pe care o vom sancționa până vom scăpa de această plagă care e administrația USR”, a declarat joi Alin Nica.

Totuși, un calcul simplu arată că voturile USR, ale PSD și ale ”deturnatului” Raul Ambruș sunt 17, deci nu îndeajuns pentru o asemenea schimbare care necesită 18 voturi.

În ceea ce privește un nou primar, PNL Timiș e deja în… cantonament, partidul se pregătește deja, chiar dacă nu ar fi cazul deocamdată.

Legal, poate fi schimbat prin referendum sau la alegeri, noi deja ne pregătim. Din fericire, avem mai multe variante pentru primar. Noi am făcut un sondaj intern și pot să vă spun că PNL este partidul nr. 1 din Timișoara. Am sondat toți posibilii candidați”, a mai spus Nica.

În ceea ce îl privește, el nu se vede candidat pentru funcția de conducere a administrației timișorene.

Nu îmi propun să fac acest pas (n.r. de a candida pentru funcția de primar), în acest moment mai am proiecte la nivel județean pe care trebuie să le duc la bun sfârșit”, a încheiat șeful PNL Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (martie 10th, 2022 at 18:30 )

pana atunci, alianta toxica PNL-PRoROmania-PSD se bucura ca are viceprimar ( Tabara) si face campanie electorala cu 2 ani inainte de alegeri si saboteaza USR prin parghiile oferite de guvern

Mioriticus a spus: (martie 10th, 2022 at 19:48 )

Domnul Nica poate fi înțeles,pe cînd el are realizări mărețe și mai în fiecare zi investitori noi restul nu-și fac treaba și îi pune bețe în roate.Ce fain se ajunge acuma la autostradă pe la Giarmata ,fără domnul Nica nu pupam noi stradă pînăi lumea.

Moșu a spus: (martie 10th, 2022 at 21:06 )

Țara arde și baba (sau moșu că la voi nu contează sexul) se piaptănă!
În loc să vă ocupați de administrarea acestui oraș/județ voi nemernicilor doar circ faceți, dar pâine nu aveți să dați oamenilor!

cetatean a spus: (martie 10th, 2022 at 21:47 )

Tabara ce mai cauta ca viceprimara. Cume aia sa fi la conducere sis a te plangi de tine in acelasi timp. Sa plece Tabara sa lasa primaria si sa treceti in opozitie cu PSD-ul vostru iubit.

N'thing a spus: (martie 10th, 2022 at 22:12 )

„Principalul adversar politic în CLT este PNL.”
Curat adversar, coane (Fă)Nică!!!
Nevricos, domnu Leonica: una-două, pac, la răsboiu!

Azi vede plăgi, mâine vrea să denazifice primăria. Nu c-ar fi primul din acest frumos oraș multicultural cu o puternică vână culturală germană, care reperează naziști în primărie.
Dacă vezi plăgi, le cureți, nu? Dacă plăgile sunt oameni, asta e, trebuie să cureți, o plagă e o plagă! Davai primărie, (și mai ales, c-aici e durerea) davai buget!

Jean a spus: (martie 11th, 2022 at 06:16 )

„… iar dacă se va întâmpla acest lucru PSD ar fi un partid oportunist.”

Așa e: sunt capabili chiar să se alieze cu Pee-Nee-Lee :))))))))))

IMPOSTORI LA PRIMARIE a spus: (martie 11th, 2022 at 20:06 )

Pe undeva PNL are un pic de dreptate.Ambrus ala din PNL a fost dat afara ca nu este bun dar oare din functia din primarie nu trebuia trimis la “PLIMBARE”Acuma a sarit in CARUTA usr ului si voteaza toate BAZACOVENILE lui DONIMIC FRIG.Ca PNL cum a fost cu Robu primar nu a lasat Timisoara in frig,fara apa calda,fara iluminat public,o halda de gunoi unde te uiti numai mizerie,cu drumuri si trotuare sparte,dar ABURELI cat incape cu tot felul de proiecte stintifico-fantastice,cai verzi pe pereti.Atunci foarte normal sa voteze PNL cu PSD si Pro-Romania ca doar nu o sa voteze asemenea bazacoveni de taxe marite,taxe de tot felul noi,amenzi de mii de euro,audite si angajari externe tot in mii de euro.Ca in rest cu zice maestrul Frig NADA

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate

Se anunță vremuri grele la Pădurea Verde. Nimic nou, pentru că fiecare sezon a fost de chin. Spre deosebire de alte campionate, când se începea măcar bine, acum Dumbrăvița a scos doar un punct în primele două partide, în care a jucat cu o nou-promovată și o… rechemată! Echipa bănățeană a cedat cu 1-0 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.