Aproape două milioane de români își sărbătoresc astăzi ziua de nume. Tradiții și obiceiuri de Sf. Constantin și Elena

Sâmbătă, 21 mai, este sărbătoare mare în Calendarul Creştin-Ortodox! Sunt pomeniţii Sfinţii Constantin şi Elena. Sfântul Împărat Constantin şi mama sa Elena sunt consideraţi protectori ai credinţei creştine, slăviţi de către toţi credincioşii întocmai cu Apostolii.

Constantin cel Mare s-a născut în Serbia în jurul anului 274 şi a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii şi a preoţilor în timpul domniei sale. Despre mama lui Constantin, Împărăteasa Elena, se spune că şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi. Aceasta a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.

De ziua Sfinţilor Constantin şi Elena îşi sărbătoresc onomastica peste 1,75 milioane de români. Cele mai întâlnite nume în rândul bărbaţilor sunt Constantin, Costel şi Costică, iar pentru femei – Ileana, Elena, Lenuţa sau Ilinca.

Tradiții și obiceiuri

Nicio persoană nu ar trebui să iasă să muncească câmpul sâmbătă, ca să evite pagubele aduse holdelor de păsările cerului.

Tot de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena ar trebui să se încheie semănatul porumbului, ovăzului sau meiului, pentru că orice este semănat după această zi se va usca.

În ziua praznicului, un membru al familie trebuie să meargă la biserică ducând trei bujori îmbobociţi, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine. Totul, pentru a avea apoi bunăstare şi sănătate.

Femeile trebuie să tămâieze şi să stropească cu aghiasmă, pentru a alunga duhurile rele.

În alte zone ale ţării, ţăranii obişnuiesc să aprindă un foc mare, pentru a-i apăra de forţele necurate, iar prin foc obişnuiesc să treacă şi oile, care vor fi astfel ferite de rele cât timp vor sta la stână.

Tot de Sfinţii Constantin şi Elena, păstorii decid cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele şi cine le va păzi pe timpul păşunatului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.