CJ Timiș a plătit 25.000 de euro pentru cele trei filme realizate de Charlie Ottley. Reportajele ar putea ajunge pe BBC World/VIDEO

Consiliul Județean Timiș a plătit 25.000 de euro pentru realizarea a trei filme de prezentare a județului, care vor fi realizate de cunoscutul Charlie Ottley, realizatorul documentarelor extrem de apreciate Wild Carpathia și Flavours of Romania. Acestea sunt parte a campaniei de promovare a județului și a Timișoarei, în perspectiva anului 2023, când principalul oraș al Banatului va deveni Capitală Europeană a Culturii.

Din păcate, filmările realizate de Ottley la Timișoara și în județ au fost umbrite de incidentul deja binecunoscut, când a rămas fără aparatură, după ce a fost furat în Parcul Civic. Din fericire, toată munca sa din aceste zile nu s-a pierdut, cardul de memorie cu filmările fiind recuperat în stare intactă.

Prezint scuze în numele Timișului și a Timișoarei, nu acest acesta e modul în care vrem să prezentăm străinilor regiunea noastră. Filmul de prezentare realizat va fi lansat pe 28 iulie, la Ziua Județului. E un poriect suport și pentru proiectul Timișoara Capitală Culturală. Există foarte puține materiale de promovare, promovarea lipsește destul de mult. Nu ne interesează neapărat pentru timișoreni, ci pentru turistii din afara județului, din afara României”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Producția realizată de Charlie Ottley nu este una ieftină, dar numele face totul, notorietatea sa va ajuta la primirea foarte bună a reportajelor video realizate.

Suma plătită este de 25.000 de euro pentru filme.  Ele urmează ca ulterior să beneficieze și de o campanie de promovare, banii pentru aceasta nu sunt incluși în această sumă. Sunt două filme și un short, pe care CJT ăl va putea folosi în diverse acțiuni ale sale”, a spus Ruxandra Adam, responsabilă de proiect din partea administrației județene.

Dorința lui Charlie Ottley este ca turismul bănățean să fie promovat peste hotare, gândurile sale sunt chiar îndrăznețe.

Am vrea să promovăm filmul pe postul de televizine BBC World, dar și la Londra, în cadrul unor evenimente de prezentare turistice”, a spus englezul.

Timișoara este unul dintre orașele favorite ale lui Charlie Ottley. El spune că apreciază multiculturalitatea, cultura foarte bogată, clădirile din Timișoara, dar mai ales satele  din zona de munte.

Esența este că Timișoara are multe naționalități, o  cultură extraordinar de bogată. Îmi place felul cum renovați clădirile, modul în care ajutați oamenii să le renoveze ca patrimoniul să nu dispară. Aveți sate foarte frumoase, mai ales spre granița cu Hunedoara, diversitatea e foarte importantă. Trebuie să promovăm această parte a României, vestul țării, Banatul, Timișul, au atât de mult de prezentat. Aveți un aeroport extraordinar, trebuie să aducem mai mulți turiști aici”, spune Ottley.

Vedeți mai jos o primă miniselecție a imaginilor surprinse de acesta în Timiș.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (iunie 8th, 2022 at 11:53 )

Sper că nu spune adevărul în filmele frumos făcute,domnul acesta poate să aibe o reacție nobilă cînd este tîlhărit dar cetățenii orașului trăiesc aici zilnic cu o legislație inexistentă , face bocceluța și pleacă la alte filmulețe frumoase.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”

Un număr mare de timișoreni au ieșit, miercuri seara, în Piața Operei pentru a protesta împotriva adoptării amendamentului la Legea Integrității, care l-ar putea lăsa pe Dominic Fritz fără postul de primar. Câteva sute de persoane au protestat împotriva amendamentului, dar și împotriva PSD sau a lui Sorin Grindeanu, respectiv împotriva problemelor din justiție Protestul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie și calificare în faza grupelor Cupei României. Poli Timișoara a învins Tg. Mureș

Într-un meci care a contat mai mult pentru fanii Timișoarei, Poli a întâlnit echipa din Tg. Mureș în Cupa României, ambii antrenori trimițând formații cu multe rezerve. Au fost 90 de minute obositaore, jucate la 32 de grade de dragul… competiției. Gazdele au avut un plus de dorință și s-au impus cu 2-1. Prima repriză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie și calificare în faza grupelor Cupei României. Poli Timișoara a învins Tg. Mureș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic

Patru persoane sunt cercetate de polițiștii timișeni în urma unei lovituri de proporții, comise în localitatea Orțișoara. Suspecții au simulat un control în trafic, pretinzând că sunt agenți de la structura antidrog, și au dispărut cu o sumă uriașă de bani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 17 august 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic

Economic vezi arhiva Economic

Pe pârâul Nădrag se desfășoară lucrări de investiții de 49 de milioane de lei

Administrația Bazinală de Apă Banat lucrează la amenajare a pârâului Nădrag. Este o investiție de aproape 49 de milioane de lei pentru protejarea a peste 4.000 de locuitori. Lucrările au loc în cadrul proiectului „Regularizare pârâu Nădrag și afluenți pe sectorul amonte localitatea Nădrag – confluență râu Timiș, județul Timiș”, care urmărește reducerea riscului la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe pârâul Nădrag se desfășoară lucrări de investiții de 49 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr mare de timișoreni au ieșit, miercuri seara, în Piața Operei pentru a protesta împotriva adoptării amendamentului la Legea Integrității, care l-ar putea lăsa pe Dominic Fritz fără postul de primar. Câteva sute de persoane au protestat împotriva amendamentului, dar și împotriva PSD sau a lui Sorin Grindeanu, respectiv împotriva problemelor din justiție Protestul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”
Patru persoane sunt cercetate de polițiștii timișeni în urma unei lovituri de proporții, comise în localitatea Orțișoara. Suspecții au simulat un control în trafic, pretinzând că sunt agenți de la structura antidrog, și au dispărut cu o sumă uriașă de bani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 17 august 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara și fost om de bază al echipei Robu a lansat un atac furibund la adresa USR și a lui Dominic Fritz. Dacă prim-ministrul Ilie Bolojan, dar și un alt penelist veritabil ca Emil Boc au contestat puternic decizia CCR în cazul „amendamentului Fritz”, Gaiță demonstrează că în partid nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș se delimitează de atacurile președintelui PNL Timișoara la adresa lui Dominic Fritz și a USR-ului
Prim-divizionara de handbal SCM Politehnica începe sezonul mai devreme decât în anii precedenți. Rezultatele bune din sezonul trecut le-au adus alb-violeților dublarea numărului de competiții în care participă. Pe lângă Liga Națională și Cupa României, SCM Politehnica Timișoara va juca în sezonul 2026/2027 în Supercupa României și în cupele europene, European Cup, fosta Challenge Cup....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deja-vu! SCM Poli începe noul sezon în fața unui adversar de tradiție, cu Dinamo în Supercupă
Transtimiș, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Județean înființată de Consiliul Județean Timiș ca și contrapondere la Asociația Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, a atras interesul pentru 26 de noi membri. Mai multe orașe și comune din județ au decis să își transfere managementul transportului spre și dinspre Timișoara către asociația amintită. Deocamdată a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 26 de noi comune și orașe au devenit membre ale ADI Transtimiș
Consiliul Județean Timiș va plăti din bugetul propriu cel puțin 126 de milioane de lei pentru viitorul stadion Dan Păltinișanu. Decizia a fost aprobată, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare a plenului CJT și vine după aprobarea de către guvern a proiectului, cu condiția ca autoritățile locale să suporte, aproape doi ani, din banii proprii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul mecanism de finanțare de la bugetul CJT al stadionului Păltinișanu, dar și suma necesară, au fost aprobate
Radu Tinu, adjunct al Securităţii Timiş, în decembrie 1989, şi-a anunţat prezenţa la mitingul de protest anunţat pentru această seară de organizaţii civice împotriva deciziei CCR în cazul Dominic Fritz. El a afirmat că merge la protest pentru… a vedea proştii Timişoarei. De asemenea, Tinu spune că organizatorii protestului ar trebui cercetaţi pentru instigare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fostul mare securist Radu Tinu, o nouă aroganţă.Vrea să meargă la mitingul pro-Fritz penru… a vedea “proştii Timişoarei”
Administrația Bazinală de Apă Banat lucrează la amenajare a pârâului Nădrag. Este o investiție de aproape 49 de milioane de lei pentru protejarea a peste 4.000 de locuitori. Lucrările au loc în cadrul proiectului „Regularizare pârâu Nădrag și afluenți pe sectorul amonte localitatea Nădrag – confluență râu Timiș, județul Timiș”, care urmărește reducerea riscului la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe pârâul Nădrag se desfășoară lucrări de investiții de 49 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.