Studenții Universității Politehnica Timișoara au încheiat activitatea de student cu un eveniment – spectacol la Ceremonia de Absolvire/FOTO

După anii petrecuți în băncile amfiteatrelor, la cursuri, seminarii și laboratoare, dar și în fața calculatorului, în cadrul școlii online, studenții Universității Politehnica Timișoara au încheiat ciclul de licență la Ceremonia de Absolvire. Aceasta a avut loc sâmbătă, 2 iulie, pe Stadionul Știința, fiind un spectacol menit să le reamintească momentele frumoase petrecute în perioada studenției acum, când se pregătesc să pășească, cu mândrie, pe noul drum care li se așterne în față.

Ei se alătură celor peste 135.000 de absolvenți care au dus mai departe spiritul Politehnicii timișorene în cei peste 100 de ani de existență, iar pentru a-i răsplăti pentru eforturile depuse, conducerea UPT a ținut să le mulțumească, oferindu-le o festivitate memorabilă.

Ceremonia de absolvire UPT 2022 a început pe platoul din fața Rectoratului UPT, în Piața Victoriei, cu un flash-mob și un moment artistic susținut de trupa SuperChill, urmat de Parada Absolvenților, care s-a îndreptat spre Stadionul Știința.

După intonarea imnului UPT, seara a fost deschisă de rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, care a prezentat un scurt istoric al Politehnicii timișorene, cu o tradiție de peste un secol, o universitate care a creat, în anii ’80 un mit, bazat însă pe fapte reale, că e singura din România ale cărei diplome sunt recunoscute în lume. Acest mit a fost dat de absolvenții Politehnicii, cărora li se adaugă și cei din promoția 2022, care au creat prestigiul de care se bucură astăzi instituția pe plan național și internațional. Rectorul UPT a mai adăugat că dinamica din societate îi va obliga să aibă o învățare continuă mult mai pronunțat decât era înainte, flexibilitatea lor trebuie să crească, dar pentru asta au fost pregătiți și au marea șansă de a-și construi viitorul așa cum îl doresc.

Din partea mediului economic timișorean, prezent la eveniment, Christian von Albrichsfeld, directorul general Continental România, le-a adresat felicitări absolvenților, subliniind că în societatea tot mai tehnologizată de astăzi, în care digitalizarea, interconectarea, electromobilitatea sunt elementele de bază, nevoia de ingineri e din ce în ce mai mare, în timp ce Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, le-a vorbit despre principii, despre responsabilitate, lucrul bine făcut, răbdare și speranță, adăugând că instituția pe care o conduce va avea în toamna acestui an, cea mai mare sumă din istoria sa pentru susținerea antreprenoriatului, fonduri ce pot fi accesate de absolvenți.

Liderul studenților în Consiliul de Administrație al UPT, Alex Luca, i-a felicitat pe absolvenți și i-a îndemnat să-și urmeze pasiunea, dar să rămână în țară, unde au multe oportunități.

Radu Vasiu, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, a subliniat că generația 2022 este una specială, care a avut parte de o lungă perioadă de școală online, în care întâlnirile au fost mai mult pe Zoom, dar care, paradoxal, a avut și multe de câștigat din această situație, fiind prima generație care a înțeles importanța digitalizării, a responsabilității individuale, a muncii independente, constrângerile forțându-le creativitatea, inovarea și spiritul antreprenorial.

În continuare, reprezentanții celor zece facultăți ale Politehnicii timișorene au evocat, în mesajele lor, perioada frumoasă a studenției, prieteniile pe care le-au legat, emoțiile care îi încearcă, gândurile pentru viitor, drumurile care li se deschid, mulțumind profesorilor, dar și părinților pentru tot ce au făcut pentru ca ei să ajungă în acest punct.

În spiritul tradiției UPT de răsplăti mereu performanța se înscrie și premierea studenților de excepție prin acordarea, în cadrul Ceremoniei de Absolvire, a unor diplome „Magna Cum Laude”. Acestea au fost acordate în semn de apreciere pentru rezultatele academice remarcabile, pentru dedicare și consecvență în atingerea standardelor de performanță în activitatea didactică, pe întreg parcursul studiilor universitare de licență, materializate prin media generală 10 pe toți anii de studio, următorilor absolvenți: Cătălin Botean, Ionuț Orlando Grigore Atinuț, Bâbălău Alexandru, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Andreea Diana Clepe și Isabela Floroni, de la Facultatea de Construcții.

Programul artistic ce a completat Ceremonia de Absolvire, prezentată de binecunoscutul Dan Negru, a inclus un discurs inspirațional al Oanei Pellea, care le-a vorbit proaspeților absolvenți din suflet despre, valori, principii și alegeri în viață, un concert extraordinar susținut de Adrian Despot și trupa Vița de Vie, care a ridicat în picioare audiența, iar în final un spectaculos foc de artificii. Toate acestea au creat o seară memorabilă care va rămâne în amintirea proaspeților absolvenți care, de acum, se alătură comunității Alumni UPT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!

Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate
Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.