Răvăşilă, Robu, DNA. O poveste despre România ultimilor 30 de ani

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Invocaţiile aproape zilnice ale fostului primar Nicolae Robu la adresa DNA pentru a veni în Primăria Timişoara au primit din nou un răspuns pozitiv, în urmă cu două zile. Sigur, acesta nu a fost tocmai pe placul lui Robu, dar încă o dată s-a adeverit zicala cu „ai grijă ce-ţi doreşti…”. Şi mă refer aici la percheziţiile DNA care l-au vizat pe Florin Răvăşilă, fost consilier personal al lui Robu şi fost director al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est. Da, sunt mai mult decât ciudate aceste percheziţii la domiciliul şi locul de muncă (Poliţia Locala) ale lui Răvăşilă, într-un dosar deschis în urmă cu aproape doi ani. Ce mai puteau descoperi la aceste percheziţii? La ce-ţi trebuie doi ani de cercetări, în condiţiile în care există şi o filmare cu momentul în care se dă şpaga?

Dar să-şi facă DNA treaba cum vrea, alta e povestea aici. Cazul Răvăşilă este unul emblematic pentru societatea românească a ultimilor 30 de ani, în general, dar şi pentru fosta administraţie Robu, în particular. El arată cum politicul interferează, în cel mai nefericit stil cu putinţă, cu administraţia şi, uneori, cu corupţia. Ca şi caz particular, aici e şi în numele „meritocraţiei” atât de vânturate de fostul primar. Care, apropos, reacţionând la descinderile DNA la Răvăşilă a ţinut să-şi asigure din nou fanii că este „megacinstit” şi, absolut halucinant, a mutat vina pe Dominic Fritz. Dar deja cu asta ne-am obişnuit, iar cu cât se apropie alegerile, probabil o să auzim că (şi) războiul din Ucraina a fost declanşat de Fritz.

Aşadar, Răvăşilă, membru PNL cu ceva funcţii, ajunge în primărie, în februarie 2017, în calitate de consilier personal al lui Robu. El a fost propus de controversatul Alin Popoviciu, pe atunci secretar general al PNL Timiş, adică mâna dreaptă a lui Robu la partid. Mai trebuie spus că el venea din postura de angajat al firmei Tim Rail Cargo, firmă înfiinţată de Elena Udrea, Alin Popoviciu şi Valeriu Trică, fost şef al Regionalei CFR Timişoara. Deci o firmă de partid, dar care nu mai făcea bani ca pe vremea PDL. Pe scurt, pe Răvăşilă îl recomandau carnetul de partid şi un stagiu la o firmă a Elenei Udrea, nu mai contează pe unde se află acum aceasta din urmă.

Salariul nu era însă foarte mare, iar Răvăşilă sare la următoarea etapă „meritocratică”. Probabil, îl consultase atât de bine pe Robu, încât acesta, în 2018, sparge în două fosta Direcţie de Patrimoniu, iar Răvăşilă ajunge şef al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est. Cum ar veni, omul devine responsabil peste o jumătate din clădirile şi terenurile de patrimoniu ale Timişoarei. Repet, recomandat de carnetul de partid. Până a ajunge aici, aşa cum se întâmpla pe atunci, Răvăşilă dă un concurs pentru un post de consilier la Serviciul Şcoli Spitale. Cu chiu, cu vai, după mai multe încercări, ia concursul. Pentru ca să nu mai rămână “repetent”, în luna iulie 2018, când dă concursul pentru şef de direcţie, intră în scenă celebra Rodica Aurelian, fosta şefă de la Personal, bugetara cu apartament în Tenerife şi maşină Lexus.

Şi – ce să vezi? – caligrafia lui Răvăşilă de la acest concurs diferă faţă de cel din martie. Pe româneşte, altcineva a scris lucrarea. Nu a  fost singurul caz, existând mai multe concursuri trucate în perioada Robu. Dosarul a ajuns la DNA, dar procurorii se pare că au treburi mai importante de rezolvat. Asta ca să nu vorbesc de justiţie selectivă. În fine, în octombrie 2020, Răvăşilă ajunge în colimatorul procurorilor DNA, după ce a încasat o şpagă de 40.000 de euro. Cu asta l-au prins. Sigur, Robu nu avea ce bănui în bula sa megacinstită!

Să mai aduc un caz, care a izbucnit recent. Printre cele 12 persoane reţinute într-o investigaţie a Parchetului European privind deturnarea unor fonduri europene în vetul ţării, s-a numărat şi o anume Emilia Szekely, angajată a Primăriei Timişoara. Aceasta a fost angajată chiar la cancelaria lui Robu, prin transfer de la Agenţia pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii. Asta nu ar fi nimic, dacă în 2017, cu un an mai devreme, Szekely nu ar fi fosta condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual. Dar Robu avea nevoie de “meritocraţia” ei, Szekely fiind la bază profesoară de istorie şi engleză.

Nu mai discut aici de Ionuţ Nasleu, omul interlopilor, pe care Robu l-a avut, de asemenea, consilier personal. Acum Nasleu îşi numără dosarele penale şi condamnările, precum maneliştii banii. Cum spuneam, astfel de cazuri s-au întâmplat şi se întâmplă în toată ţara. O ţară în care “hoţii strigă hoţii!”. De cele mai multe ori însă DNA nu intervine.

Numai că Robu tot vorbeşte de o “ocultă” care l-a făcut pe Dominic Fritz primar. Aceeaşi “ocultă” oare să-l fi făcut şi pe el să angajeze astfel de oameni? Altfel, tot din astfel de cazuri se poate înţelege şi marea opoziţie a  multor angajaţi din Primăria Timişoara la măsurile de reformare a instituţiei. Opoziţie care, nu de puţine ori, merge până la sabotarea unor demersuri ale administraţiei. Ori lipsa de reformă în administraţie, fie ea centrală sau locală, e o altă mare problemă a României ultimelor trei decenii.

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (iulie 14th, 2022 at 08:25 )

Asa o fi, dar Fritz tot un dezastru e pentru Timisoara. O nulitate!

Anonymouse a spus: (iulie 14th, 2022 at 09:48 )

@Jack: de ce? Ca nu mai sunt panselute? Era mai bine cu mafia descrisa in articol, dar cu panselute?

RO - o bușiră!!! a spus: (iulie 14th, 2022 at 10:38 )

Rețelele de trafic de influență și sifonat bugetele publice puse la punct de doamna Dana și de Doamna Nuți au făcut prăpăd și încă funcționează!!! Pe astea nu le vede DNA? Cade câte-un fazan, din când în când, ca circ pentru prostime, în rest … pauză. Le știți toți din presă, dar nu mai are nimeni curaj să devoaleze (după ultimele legi și ultimele evoluții, cred că v-ați pune în mare pericol, vă înțeleg).
Pe Robu nu-l cred parte din rețea, însă Popoviciu l-a luat, foarte probabil, de paravan ca să-l infiltreze pe Răvășilă. Că a ascultat de o sugestie colegială ca să-l ia consilier personal, OK – să zicem că Robu a înghițit naiv momeala. Însă, dacă ultra-megacinstitul ex-primar are de spus ceva publicului, ar fi depănarea amintirilor despre firul discuțiilor și faptelor care au dus la punerea lui Răvășilă stăpân peste Patrimoniu! Am putea astfel afla cine sunt intermediarii care au lucrat pentru stăpânii stăpânului Răvășilă!
Deși, ca să nu fim ipocriți, orice jurnalist stagiar cu o tablă mare și un marker lavabil poate încerca schițarea pânzei de păianjen pornind doar de la articole de presă și numele membrilor PD din 2004 și 2008. Dacă știe să caute și-n registrul comerțului, ar putea să ajungă să se mire că Timișoara nu este încă înfrățită cu Palermo. Ipoteză de răspuns: poate pentru că noi de la Bizanț / Stanbul ne tragem mai mult…

@Jack a spus: (iulie 14th, 2022 at 10:40 )

Jack, ne lipsești, vino înapoi la tion.ro, renastereabanateana.ro etc.!

Timisorean obiectiv a spus: (iulie 15th, 2022 at 18:36 )

Ravasila a fost pus sa-si valorifice competenta si integritatea si din postura de membru in Consiliul de administratie la Colterm

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.