Finanțarea partidelor politice. Cum să te folosești de o lege bună pentru a-ți bate joc de democrație

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când clasa politică din România se aliniază unor legislații și standarde europene, atunci înseamnă că autorii acelor legi n-au avut încotro. Vorbim de România. Trebuiau să zică și ei cum li se cerea de la Bruxeles, dar în laboratoarele interne deja se puneau la cale metode de păcălire în continuare a contribuabilului alegător, sub impresia că ne-am aliniat rigorilor europene. Treaba asta se petrece cam în orice ungher de legislație, dar este revoltător cum au înțeles marile partide să dea formă finală legii finanțării partidelor în 2016 și modul cum au tranformat un lucru bun într-o mizerie care să le acopere manevrele lor aducătoare de bani.

De data asta din banul public. Legea finanțării partidelor prevede praguri de finațare din bani privați, ceea ce deodată cu funcționarea anticorupției în jusției ar fi dus la limitarea folosirii banului urât mirositor în campaniile electorale cu tot ce decurge din asta: datorii plătite de către politic unor oameni de afaceri ce ar fi putut beneficia ilegal de favoruri, distorsionând competiția economică și piața liberă. Așa s-a și petrecut, dar modificarea legii din 2016 a permis an de an creșterea veniturilor de la bugetul public către partide, ajungându-se ca PSD, cel mai mare partid, să primească în 2021 vreo 40 milioane de lei.

Ne-am zis că mai bine le dăm noi fondurile necesare existenței, dar să știm că nu umblă cu banul negru aducător de alte belele. Ce naivi am fost să credem că îi plătim să stea cuminți iar ei chiar vor sta! Furăciunile au continuat. Au luat banii pe care noi i-am dat pentru ca ei să-și permită să fie decenți, legali, să nu ducă lipsuri și… să se apuce din nou de furat. Din banii ăștia au plătit avioane private pe vremea lui Dragnea pentru a-și plimba gagicile în tot felul de destinații exotice. Veți spune că această cheltuială trebuia să ne-o imaginăm, să fie din oficiu un bonus pentru orice lider de partid cu aere de manelist, iar de aici încolo să cerem respectarea unor proceduri curate.

Numai că nu s-au mulțumit cu excursiile, au băgat mâna până la cot în banii primiți de partid de la contribuabil. Au luat mașini în liesing, au ridicat case și cine știe ce-au mai făcut până au ajuns la pușcărie prin reprezentantul lor, trezorierul PSD, unul Drăghici. Dar astea sunt ilegalități de alba-neagra. Ești hoț sau nu ești hoț, asta e întrebarea, banul îl papi și dacă te prinde DNA se închide cercul. Dar când plătești milioane grele către presă efectul e și mai devastator.

Pe vremea lui Adrian Năstase presa lor scria și mânjită cu „miere” pe bot, dar mai scria și de frică. Acel fel de a trata societatea civilă a dat naștere și la o înverșunare din partea celor care au avut curaj și puterea să reziste. A apărut o opoziție media și civică peste așteptări de puternică. Astăzi, milioanele plătite de PSD și PNL către presă sunt irezistibile. Ziarele acum vor scrie pe bani, căci există contract, iar dacă există contract… e contract. Partidele vor face agenda acelor publicații, în funcție de semnatarul contractului, iar noi vom avea și mai puțină încredere în presă. Și știm unde se ajunge când o democrație nu mai are presă, ci doar prestatori de servicii, făcători de imagine, știm unde ajunge acea democrație fără alegeri corecte și fără un electorat bine informat.

Aș spune că asta a produs un dezechilibru mult mai evident și la fel de periculos ca și cel produs de scrisul din frică. Totul e de vânzare în cercurile care contează, iar în restul mass-media periferice bântuie falimentul. Din acest „buboi” se extinde infecția spre toată societatea. Publicația ”Europa Liberă” arată de ceva vreme cum se luptă cu PSD în problema respetactării legilor transparenței. PSDl a fost obligat de instanță să-și publice cheltuielile din banii primiți de la bugetul de stat, dar executarea unor astfel de sentințe defavorabile marilor partide devine un coșmar când acele partide sunt alese chiar de președintele țării să fie garantul respectării legii și al democrației, ca singura formulă de conducere a României pentru mulți-mulți ani de acum înainte.

P.S. Aș adăuga și eu câteva vorbe la „povestea sfidării Timișoarei de către un fost milițian” și „scara spre Heaven a primarului Fritz”. Corect, este la fel de greu să execuți în România acest milițian cu sentința în mână, cum spuneam că e aproape imposibil să execuți PSD-ul în beția puterii. Însă să nu ai nicio reacție tu primărie, care finanțezi și administrezi imobilele școlare, ori tu inspectorat școlar, care gestionezi procesul școlar, atunci când elevii tuturor liceelor din Timișoara și-au ales clubul Heaven ca loc de bal, concurs de Miss și Mister, distracție, cu echipaje de poliție care să asigure o bună defluire dintr-un loc ce funcționează atât de ilegal, chiar mi se pare o nesănătoasă și oficială încurajare pentru „fostul milițian”.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

România Furată - proiect de țară a spus: (iulie 29th, 2022 at 09:17 )

Problema nu este finanțarea doar de la buget sau doar din privat sau amândouă, ci faptul că partidele sunt conduse de oameni fără obraz și de nelegiuți.
Dacă un privat nu-și declară ceva venituri, o-ncurcă rapid. Pentru un partid, în schimb, nu poate exista o platformă pentru înregistrarea veniturilor și cheltuielilor!!! E-așa de greu să pui poprire pe conturile unui partid (sau filială de partid) dacă nu are depusă declarație? Văd că pentru PFA-uri, cetățeni, firme mici, se poate foarte-foarte ușor!
Dar dacă ne comportăm ca o gașcă de hoți la tombolă, atunci acceptăm. Așteptăm să ne vină rândul, să se uite Dumnezeu și la noi, să ne dea, să-și întoarcă fața spre noi zeița Baftă etc. Unii fură că e jmekeri, alții așteaptă. În timp ce-așteaptă, sunt furați. Uneori crapă săraci, acri și proști de-atâta așteptare. Iar ceilalți au șters deosebirile dingre gangurile interlope și partide, adică dintre ei și ei, în fond.

Poli 21 a spus: (iulie 29th, 2022 at 22:10 )

Cacanarilor, mai lasati obiceiurile de pe vremea tovarasului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite

Ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a adus la rubrica de interpelări o cerere cu totul inedită. Un consilier județean a solicitat bani de la bugetul județului pentru a se acoperi operațiunea de incinerare a unor animale dintr-un focar de pestă a micilor rumegătoare. Proprietarul animalelor refuză să plătească, DSV nu are bani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Tânăr talent vine din străinătate pe linia de treisferturi a Timișoarei

Unul dintre cei mai talentați tineri rugbiști români a semnat pentru SCM USV Timișoara. Sebastien Tofan va juca în următorii doi ani pentru gruparea viola. Centrul în vârstă de 20 de ani a evoluat în ultimele două sezoane în Franța, la USA Perpignan, pentru formația de speranțe (Espoirs). Născut la 2 ianuarie 2006, la Bârlad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr talent vine din străinătate pe linia de treisferturi a Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Epopeea turnului de apă din Iosefin, convertit în obiectiv turistic și centru cultural s-a încheiat vineri, chiar de Ziua Timișoarei. Recepția a fost semnată de primărie, după ani de ”lupte”, joi, iar vineri în turn au urcat primii vizitatori, în cadrul unor tururi ghidate. Deocamdată, vizitele vor avea loc doar în weekend, iar în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inaugurare de Ziua Timișoarei. Turnul de apă din Iosefin e oficial, de vineri, obiectiv turistic și centru destinat evenimentelor culturale/FOTO
Colectarea separată începe acasă și aduce beneficii întregii comunități. ECO SERV Timiș promovează un comportament responsabil care contribuie la reducerea costurilor de gestionare a deșeurilor. Un gest simplu, precum separarea corectă a deșeurilor înainte de a fi aruncate, poate produce efecte importante atât asupra mediului, cât și asupra modului în care sunt gestionate resursele financiare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Sortezi mai bine, plătești mai puțin!”. Campania de informare ECO SERV Timiș
Iulius Town vă așteaptă și în acest weekend cu activități speciale. Cei mici sunt invitați să se bucure de noi provocări interactive, iubitorii de film se pot bucura de proiecții în aer liber, iar pasionații de shopping pot profita de reducerile din magazinele preferate. Movie Nights in My Town are loc și în acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend plin la Iulius Town: filme în aer liber, provocări interactive pentru copii și Summer Sale
Asociația Furrytales, împreună cu comunitatea Suflete pe 2 Roți, organizează, pe 2 august, Bike & Bark with Maya ediția a doua, un eveniment caritabil dedicat câinilor salvați și tuturor celor care cred că binele se poate face și… pe două roți. În centrul evenimentului se află Maya, un câine salvat care a devenit ambasadorul Furrytales....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un câine salvat îi invită pe timișoreni să pedaleze pentru cei care încă își așteaptă salvatorul
Ceea ce mulți se așteptau, s-a petrecut. Hermannstadt aruncă prosopul, chiar înaintea deplasării la Dumbrăvița. Echipa bănățeană nu a fost notificată încă, mai mult clubul de la Pădurea Verde anunțând în această dimineață că mai sunt 24 de ore până la debut! Informația a venit de la Fabrizio Romano de România, Emanuel Roșu, apoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița rămâne fără adversar… Hermannstadt se retrage, intră Olimpia Satu Mare
Ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a adus la rubrica de interpelări o cerere cu totul inedită. Un consilier județean a solicitat bani de la bugetul județului pentru a se acoperi operațiunea de incinerare a unor animale dintr-un focar de pestă a micilor rumegătoare. Proprietarul animalelor refuză să plătească, DSV nu are bani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite
Noul sediu al Art Encounters va fi inaugurat în septembrie, odată cu expoziția “Picasso en visite”, realizată în parteneriat cu Musée Picasso, Antibes. Amenajat în clădirea cunoscută până acum drept Casa ISHO, Art Encounters devine primul spațiu din Timișoara dedicat artei contemporane realizat la standarde muzeale internaționale privind climatizarea, securitatea și conservarea operelor de artă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția “Picasso en visite” va inaugura noul sediu al Art Encounters
Ziua Timișoarei – City Celebration aduce, sâmbătă, 1 august, două premiere prezentate de comunitatea maghiară din oraș. Vom avea primele demonstrații de teqball organizate în oraș și primul concurs oficial de Cub Rubik, două invenții realizate în Ungaria. Teqball, sport inventat în Ungaria și jucat pe o masă curbată, combină elemente din fotbal și tenis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei – City Celebration aduce două premiere, primele concursuri de Teqball și de rezolvare a cubului Rubik
Au fost nemulțumiți de zgomotul și trepidațiile produse de circulația autobuzelor și au cerut schimbarea rutei și eliminarea acestui trafic de pe strada lor. Iar STPT a luat act de solicitare, a constatat și că accesul pe unele străduțe e dificil, și a schimbat traseul liniei 21. Societatea de Transport Public Timișoara informează că, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reclamațiile cetățenilor schimbă autobuzele care circulă pe un traseu din oraș și ruta acestuia
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.