Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000 de ţigarete, în municipiul Timișoara. Bănuitul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
În fapt, în data de 1.08.2022, polițiștii Biroul Rutier Timișoara, au oprit pentru control pe strada Vasile Lupu din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani.
În urma efectuării controlului autoturismului, în portbagaj au fost găsiți 3 saci, conducătorul auto declarând că nu cunoaște conținutul acestora, precum și faptul că ar fi găsit sacii respectivi pe strada Constantin Silvestri, din Timișoara, în apropierea Canalului Bega.
Având în vedere cele constatate, autoturismul a fost escortat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru a se stabili conținutului sacilor, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice găsind în interiorul acestora 1.500 de pachete cu țigarete fără timbru fiscal, respectiv 30.000 de țigarete, acestea fiind confiscate în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, a fost dispusă și măsura indisponibilizării autoturismului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000 de ţigarete, în urma probatoriului administrat, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a acestuia.
Comentarii prin facebook