Poli, umilită de o echipă comunală, dar cu nume istoric. Şelimbăr – Timişoara 4-0

Poli a pierdut la scor partida disputată în localitatea cu rezonanţă istorică, după un nou meci slab făcut de băieţii lui Bogdan Andone. A fost un sec 4-0 pentru CS Comunal Şelimbăr, scorul reflectând aproape în totalitate diferenţa dintre cele două formaţii.  

După o perioadă de tatonare, gazdele reuşesc primul gol al partidei, în minutul 13, la prima fază de poartă, în urma unui corner. Tot gazdele controlează jocul, iar până la pauză mai irosesc o ocazie. Poli are prima oportunitate de-a marca abia în minutul 60, când mingea exapediată de nou-intratul Milea este respinsă în corner de un fundaş al gazdelor. Până la această fază cei din Şelimbăr au mai ratat însă două ocazii, în minutele 48 şi 54. Golul doi al gazdelor vine, oarecum normal cursului jocului, în minutul 61, atunci când Ciocâlteu îl învinge pe Murariu cu o lovitură de cap. Al treilea gol este marcat în minutul 66, de acelaşi Ciocâlteu, care a speculat o greşeală a apărării timişorene. Înainte însă de gol cu un minut, Bîrnoi a ratat o mare şansă de-a reduce dieferenţa de pe tabela de marcaj. Pe acelaşi curs al jocului, gazdele închid tabela de marcaj în minutiul 90, dintr-un penaltgy. La aceeaşi fază, decizie ciudată a arbitrului, Oanea este eliminat de pe teren.

Bogdan Andone a trimis ]n teren primul 11: Murariu – Oanea, Tsvetkov, Germinio, Taub, Bîrnoi (cpt.), Plantak, Bătănași, Zaluschi, Mudrazija, Pureca. În timnpul merciului au mai intrat pe teren Pană, Milea, Bryneus şi Andone jr.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Titi a spus: (august 13th, 2022 at 13:17 )

Numai dobitocii au fost fericiți ca ai câștigat cu Constanța care azi a fost umilita de o echipa incredibil de slaba.
Concluzia Spartac o sa ii umilească pe Poli.
După joc deja se știe o echipa retrogradata.

Cristi a spus: (august 13th, 2022 at 15:20 )

Maistor mare Andone pe 5/6 mii de euro salar plus secunzii macaronari cu 2 mii euro salar.
A dat 17 jucatori afara sa isi aduca pe fiisu si toate trompetele pe 3000 de euro salar.
O mai da si pe conducere pe cand el face tot ce vrea.
Unde e Mera,Scutaru, Sofran, Rares Lazar, Pamfile , etc…

Poli 21 a spus: (august 13th, 2022 at 15:40 )

Domnule Stoian, cred ca nu ar trebui sa o luati pe urmele inaintasilor d-voastra pseudojurnalisti ce semneaza aceasta rubrica. Echipa de liga a III-a in curs de coborire in liga a IV-a se numeste OFICIAL ssu Politehnica si nu are nici o legatura cu Poli.

Dan Micsa a spus: (august 13th, 2022 at 16:11 )

Ce conducere la Poli????
Conducerea e acum Novocovici zis Mihalcea care duce mancare pe Tazz, Grebla si Nelu Pera de fotbal feminin, gestionati de Andone care a nenorocit lotul atat efectiv cat si material . Sa se faca publice rezilierile si salariile jucatorilor noi care sunt 2000-3000 euro, plus ale staffului de antrenori in jur de 11-12 mii de euro!.Ca la liga 1.
Noul rector sforaie sa nu mai spun de ceilalti din actionarat ! Sforaie sau habarnisti..? Sau ambele! Sigur pacaliti

Tiberiu Ramneantu a spus: (august 13th, 2022 at 16:20 )

Cine sunt incompetenții care l-au adus pe acest neica-nimeni de Andone antrenor? De ce stau ascunși ca șobolanii si nu au curajul sa iasă in fata ca sa-si asume aceasta decizie catastrofala?

Gioca a spus: (august 13th, 2022 at 17:34 )

Cel mai periculos de acolo e Sebastian N( Mihalcea)
Se vorbeste prin targ ca Alexa i-a platit operatia la spate si facea pe soferul lui ! Interesant e ce mananca de la Andone sau ce a mai mancat de la ceilalti asa presupusi antrenori
Ar fi interesant de intrebat fostii antrenori.
Chiar e interesanta treaba cu Sefii de galerie
Vai de capul nostru! Vai de Poli
Ce asociere domnul rector Dragan

Mirciulica Lipovei a spus: (august 13th, 2022 at 19:28 )

Daca si Sebastian N ( Mihalcea ) conduce clubul….
Stiam ca lucreaza la Tazz , mi-a adus odata mancare
Se lauda odata pe la terasa Alexa ca e soferul lui si ca
I-a
platit operatia la spate

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.