Delegaţia primarilor dizidenţi din PNL Timiş se întâlneşte luni cu conducerea partidului. La discuţii este aşteptat şi Nicolae Ciucă

alegeri pnl timis

alegeri pnl timis

O delegaţie de primari PNL din Timiş se va întâlni, luni, la Bucureşti cu mai mulţi lideri ai partidului, foarte probabil la discuţii urmând să participe şi preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă. Edilii sunt extrem de nemulţumiţi de modul în care ete condusă filiala, urmând să solicite schimbarea troicii Alin Nica – Dănuţ Groza – Bogdan Ghelbere, sau cel puţin a ultimilor doi.

Întâlnirea de la Bucureşti va avea loc pe fondul unor tensiuni fără precdent în organizaţia PNL Timiş. Potrivit unor surse din delegaţie vor face parte în jur de 12 edili. Dacă iniţial se vorbea că primarii se vor întâlni doar cu secretarul general, Lucian Bode, şi doi primvicepreşedinţi, Iulian Dumitrescu şi Dan Motreanu, foarte probabil, la discuţii va participa şi preşedintele PNL,  premierul Nicolae Ciucă. Ţinta nemulţumirilor primarilor este tripleta de la conducerea PNL Timiş: Alin Nica – preşedinte; Dănuţ Groza – secretar genereal; Bogdan Ghelbere – secretar general adjunct.

Motivele frondei primarilor la adresa conducerii fililaei au fost sintetizate cel mai bine într-un mesaj al deputatului Marilen Pirtea, vicepreşedinte al PNL Timiş, mesaj care a detonat filiala. Printre altele, primarii sunt nemulţumiţi de modul dicatorial în care este condusă filiala; de faptul că deciziile sunt luate într-un cerc extrem de restrând; lipsă de transparenţă etc.. Din punct de vedere administrativ, primarii sunt nemulţumiţi de modul în care a fost gestionat la nivel judeţean Programul Anghel Saligny, dar şi de felul în care s-a negociat cu PSD împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate, social-democraţii tăindu-şi partea leului. De menţionat că şi aceste negocieri au fost făcute doar de Nica şi Groza.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

WandaSticlete a spus: (septembrie 18th, 2022 at 16:17 )

Sper că Ciuca va vizita și șantierul de la UVT, unde profesorii beneficiază deja, bucuroși, de birouri cu usi din sticlă, pentru o maximă transparență a activităților desfășurate. Way to go, Pirtea! Sper ca presa să filmeze. Uși de sticlă, asta, da, reformă liberală… România educată – pas cu pas.

-Liberali, oștenii mei? / - Lăbărim, Măria-Ta! a spus: (septembrie 18th, 2022 at 17:32 )

Partid modern, PNL-ul, rezolvă statutar problemele, cu jalba-n proțap, la Vodă :)))))))))
(Era greu ca Pirtea sau Robu, ori cine-o fi, să convoace o adunare, să discute, să voteze și mai ales să facă o numărare transparentă a voturilor!)
Din când în când, de la PNLT&TM, vine un ipocrit și zice: Domnilor, Bucureștiul ne trimite candidați și noi …. cu familiile noastre de la ’89 … este inadmisibil!!!! Dar acum, tac toți, ca robu-n facebook, ca să nu-și piardă divanele, dividendele & divele!

bla a spus: (septembrie 18th, 2022 at 18:38 )

Nu mai poate Ciuca de PNL Timis, asta e militar nu politician. la Timis tot timpul o sa fie impusi de la bucuresti si seful si candidatii pentru ca sunt slabi, zero realizari. I-a batut USR cu un somer luat de pe strada din Germania. Nici Nica, nici Pirtea , nici Tabara nu au sanse pentru ca nu sunt sustinuti de partid

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top