Vineri, după ora 17.15, prin apel la 112, ISU Timiş a fost alertat în privinţa unui incendiu la un troleibuz din cadrul serviciului de transport public, pe strada Plopilor din Ghiroda.
Imediat la faţa locului au ajuns 11 salvatori cu o autospecială de primă intervenţie şi două autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la compartimentul motor și în partea din spate a autovehiculului. Pompierii au intervenit rapid, astfel incendiul nu s-a extins, acesta fiind lichidat la ora 17:26.
În mijlocul de transport se aflau 6 călători și șoferul. Aceștia s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Foto: facebook
Comentarii prin facebook