Serie de foc pentru handbalişti. Poli joacă pe semicerc din trei în trei zile

Handbaliştii de la Poli joacă vineri, 21 octombrie, restanța cu Steaua București. Meciul va avea loc de la ora 17.30, la sala Constantin Jude, face parte din etapa a șaptea și nu s-a putut disputa la data programării inițiale deoarece bucureștenii au evoluat la Budapesta, cu Ferencvaros, în European League.

Partida vine la exact 20 de zile de la precedenta, cea de la Focșani. Liga Națională a fost întreruptă pentru meciurile echipei naționale de seniori, din preliminariile Euro, iar acum formația bănăţeană este nevoită să dispute vineri restanța din runda a șaptea, iar luni meciul din etapa a opta, cel de la Oradea.

„Am reușit să legăm mai mult relațiile de joc în această perioadă. Aceste trei săptămâni de întrerupere a campionatului pot avea atât un impact pozitiv, cât și unul negativ. Pozitiv este că am câștigat câteva săptămâni pentru recuperarea jucătorilor accidentați, dar oricum Baican și Ignat nu vor intra vineri, iar negativ pentru că făcusem două meciuri bune înainte de întrerupere. Sper să menținem aceeași formă și în cele trei meciuri pe care le avem în nouă zile. Primul și cel mai important este cu Steaua, vineri, și sper să repetăm victoria din sezonul trecut, dacă nu și scorul”, spune Horvath Atilla, antrenor SCM Politehnica Timișoara.

SCM Poli și Steaua s-au mai întâlnit de două ori în acest an: la 23 martie, alb-violeții învingeau cu 34-26, acasă, în campionat, iar la 6 aprilie Steaua se impunea în turul al doilea din Cupa României, cu 34-28 (manșă unică, la Sighișoara).

„Este un adversar puternic, ce se bate pentru locurile fruntașe, cu jucători de valoare. Au handbaliști de națională, de exemplu portarul naționalei, care a avut procentaje foarte bune în ultima perioadă, și-au întărit apărarea cu Mousavi. Noi sperăm să jucăm un handbal solid și să reușim să luăm cele trei puncte”, a mai spus Horvath Atilla.

Al treilea meci din seria intensă ce urmează va fi sâmbătă, 29 octombrie, acasă cu Minaur Baia Mare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”

Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara. Turneul Final 4 se joacă sâmbătă și duminică, la sala Constantin Jude. Program Sâmbătă, 18 aprilie, ora 14.30, SCM Politehnica Timișoara – Steaua Ora 17.30, Minaur Baia Mare – Dinamo Duminică, 19 aprilie, ora 14.30, finala mică Ora 17.30, finala mare Biletele pot fi cumpărate de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF
Un număr de 157 de studenți din universități partenere din întreaga Europă au participat alături de studenți ai Universității de Vest Timișoara la cursuri organizate în cadrul Programelor Intensive Mixte (PIM) / Blended Intensive Programmes (BIP), finanțate prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Începând cu anul 2021, UVT atrage finanțări Erasmus+ pentru organizarea acestor programe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți străini vin la cursuri la Universitatea de Vest Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.