Tragedie pe şosea. Doi morţi după un accident cumplit pe DN 6

Duminică spre dimineaţă, în jurul orei 4, pe DN 6, între localitățile Jupa și Zăgujeni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, un ansamblu de vehicule, o autoutilitară și un autoturism, din accident rezultând decesul a două persoane.

Din primele informații, în timp ce un autoturism înmatriculat în Cehia circula pe DN 6, în direcția Caransebeș, la Km 464, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi lovit frontal un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia, după impact ansamblul de vehicule fiind lovit din spate de o autoutilitară înmatriculată în județul Caraș-Severin.

Ansamblul de vehicule era condus de un cetățean turc în vârstă de 51 de ani, iar autoutilitara de un bărbat din Caransebeș, în vârstă de 38 de ani și ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș-Lugoj.

În autoturism se aflau două femei de naționalitate bulgară, conducătoarea auto în vârstă de 22 de ani și pasagera dreapta față, de 42 de ani, care au decedat.

Ceilalți 2 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice, iar aceștia nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului.

În acest moment traficul rutier în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării la fața locului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ALOOOO Dle Prefect, mai existi, sau doar DORMI in post NEPASATOR?! Pe cind DEMISIA șefilor de la IPJ plătiți REGEȘTE din banii noștri, care nu sunt in stare să ia niste măsuri EFICIENTE: pună patrule PERMANENTE, care SA FILTREZE șoferii gonaci pe acest sector NEGRU.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost decis cine se va ocupa cu demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu

Licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de demolarea are un câștigător, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Alegerea a fost făcută dintre 13 oferte. Licitația oficială pentru desemnarea firmei sau asocierii de firme care să demoleze vechea arenă a fost lansată în luna septembrie, după dispute devenite chiar și subiect de alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost decis cine se va ocupa cu demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești

Sportivii CSM Timișoara, care se pregătesc la cea mai de tradiție sala din oraș, în zona Dacia, s-au remarcat încă o dată la o competiție importantă. Zilele trecute au avut loc finalele Campionatului Național de seniori, iar doi sportivi din Timișoara au avut evoluții apreciate. Alin Măranu, la categoria 67 kg a reușit să cucerească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Tâlhar periculos la doar 20 de ani!

Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului. În fapt, la data de 16.11.2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhar periculos la doar 20 de ani!
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Ridicarea celei de a patra clădiri din complexul imobiliar Xcity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente, va fi finanțată în urma unui nou acord semnat între dezvoltatorul imobiliar Wallberg și Banca Transilvania. Dezvoltatorul a obținut autorizația de construcție pentru a patra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului. În fapt, la data de 16.11.2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhar periculos la doar 20 de ani!
Licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de demolarea are un câștigător, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Alegerea a fost făcută dintre 13 oferte. Licitația oficială pentru desemnarea firmei sau asocierii de firme care să demoleze vechea arenă a fost lansată în luna septembrie, după dispute devenite chiar și subiect de alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost decis cine se va ocupa cu demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu
În acest weekend, CSM Timișoara a fost gazda celui de-al doilea turneu zonal din cadrul Campionatului Național de volei feminin junioare U19. Competiția desfășurată în sala Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT a reunit patru competitoare din zona de Vest, CSM Timișoara, CSS Bega Timișoara, CSS Caransebeș și Westar Arad. Turneul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega U19 fără adversar în turneul zonal de calificare
Eveniment internațional de succes, desfășurat în Timișoara sub egida institutului de învățământ cu o istorie de peste o sută de ani. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Academia Română – Filiala Timișoara (AR-FT), împreună cu COST Bruxelles, au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, Sesiunea COST Info Day, cu peste 100 de participanți din 14 țări, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou eveniment important sub egida UPT. Sunt „vizați” tinerii cercetători
Pe șantierul noului drum care va oferi o legătură nouă pentru Timișoara spre autostrada A1, de la bifurcația spre Sânandrei, pe DN 69, mobilizarea constructorului e una bună. În această perioadă, peste 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt prezente pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Echipele antreprenorului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadiul lucrărilor la drumul de legătură DN 69 – A1 a depășit 30 de procente/FOTO
Asociația Verde de Banat a continuat plantarea de copaci la noua perdea forestieră de la Giarmata, operațiune realizată cu ajutorul voluntarilor. Acțiunea a presupus plantarea a mii de puieți. În acest final de săptămână, Asociația Verde de Banat a continuat să completeze perdeaua forestieră de la Giarmata, cu ajutorul voluntarilor. S-au plantat arbori de talie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de puieți au fost plantați în noua perdea forestieră de la Giarmata/FOTO
Ridicarea celei de a patra clădiri din complexul imobiliar Xcity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente, va fi finanțată în urma unui nou acord semnat între dezvoltatorul imobiliar Wallberg și Banca Transilvania. Dezvoltatorul a obținut autorizația de construcție pentru a patra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform prevederilor legale, aflăm de la Direcția de Finanțe Timiș. Modelul declarației este prevăzut în Anexa nr. 2 a Ordinului Președintelui ANAF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii contribuabili vor trebui să depună la Finanțe Declarația Informativă SAF-T
Top