Pastorala de Crăciun a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului

IPS Ioan Mitropolitul-Banatului

IPS Ioan Mitropolitul-Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă  bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” (Luca 2, 10)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Să mulțumim Bunului Dumnezeu Care ne-a ajutat să ajungem și la acest Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi fiecare biserică ia chip de Betleem; aici avem pusă spre cinstire icoana Nașterii Domnului, icoană în care vedem plinirea vremii (cf. Galateni 4, 4) și a Scripturilor. Astăzi așteptarea s-a sfârșit. Astăzi dorul de Dumnezeu s-a împlinit. Astăzi s-au unit Cerul cu pământul și Dumnezeu, cu omul.

Să mergem deci cu păstorii, cărora îngerul le-a vestit Nașterea Pruncului Dumnezeiesc, în peștera din Betleem, în adâncul pământului, în adâncul întunericului în care trăia lumea. Aici, în peșteră, au găsit păstorii „Scara” pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi; au văzut „Tronul” pe care S-a așezat Hristos aici, pe pământ; au văzut-o pe Fecioara Maria, cea care a deschis porțile pământului să coboare Hristos Domnul pentru izbăvirea lumii.

S-au mirat păstorii și toți cei care i-au auzit vorbind despre Nașterea Pruncului Dumnezeiesc. Dar cum să nu te miri în fața acestei kenoze, acestei coborâri în adânc de lume?! Iisus aduce cu Sine pace în lume și între oameni bunăvoire (cf. Luca 2, 14). Hristos Se naște în peșteră, dar și între cei mai neluați în seamă dintre oameni, păstorii.

Fiul lui Dumnezeu Își începe viața pământească printre păstori și o sfârșește între regi, care L-au răstignit alături de tâlhari, arătând astfel că a venit pentru toți pământenii, indiferent de starea lor socială. Hristos S-a descoperit săracilor și bogaților, ostașilor și împăraților.

Hristos nu a rămas în tainica peșteră, ea doar a fost cea care L-a primit. El a ieșit în lume grăind oamenilor despre viața de veci, prezentându-Se lumii ca fiind „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Hristos vine să fie Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). El vine să alunge întunericul și să vedem cu toții măreția creației lui Dumnezeu.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Despre venirea lui Hristos în lume au grăit profeții Vechiului Testament, dar să vedem totuși cum a fost primit Hristos Domnul aici, pe pământ.

Așa după cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, cu teamă: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 30). Cu toate că Arhanghelul Gavriil o salută cu aceste cuvinte: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!”, Fecioara s-a tulburat de cuvântul lui (cf. Luca 1, 29). Este o reacție firească a unei Fecioare care nu știa de bărbat (cf. Luca 1, 34). Sunt convins că Fecioara Maria, cât a stat la templul din Ierusalim, a auzit citindu-se, nu o dată, din cartea Profetului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Însă nu s-a gândit niciodată că Dumnezeu grăise despre ea, prin Profetul Isaia. Fecioara era în fața unui Arhanghel, Gavriil, unul trimis de Dumnezeu să-i aducă această veste a întrupării Fiului Său.

Cine este Arhanghelul Gavriil?! Acesta se destăinuie preotului Zaharia, zicând: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 19). Și lui Zaharia i-a fost teamă la întâlnirea cu Arhanghelul Gavriil. Și lui îi spune: „Nu te teme” (Luca 1, 13).

Sfântul Evanghelist Matei vorbește și el despre nedumerirea lui Iosif și ce-i spune Arhanghelul: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Sfântul Luca ne descrie starea păstorilor la arătarea îngerului. Ei au fost cuprinși de frică mare, dar îngerul le spune: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10). Păstorii pleacă în căutarea Celui vestit de înger, ei cred cuvintelor lui. Păstorilor le fusese teamă, însă L-au găsit și apoi au vestit și ei despre Prunc tuturor oamenilor pe care îi întâlneau (cf. Luca 2, 17).

Să vestim și noi semenilor noștri, așa cum au vestit păstorii, că azi S-a născut Hristos Domnul. E greu să luăm chip de înger, dar măcar să luăm chip smerit de păstor, vestind și noi Nașterea lui Hristos.

Fraților, iată că teama i-a cuprins pe toți: pe Zaharia, pe Fecioara Maria, pe smeriții păstori, însă toți au fost liniștiți de înger prin aceste cuvinte: Nu te teme! Nu vă temeți! Îngerul s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13). Îngerul le spune și magilor în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod: „Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (Luca 2, 12). Iată că Dumnezeu îl călăuzește pe om și cu timp și fără timp.

Iubiții mei,

Nu vă fie teamă! Nu te teme! Acestea sunt cuvintele care au stat și stau la temelia credinței noastre. Iată care este starea omului în fața tainei lui Dumnezeu, o teamă sfântă, atunci când se află în fața măreției și a lucrărilor lui Dumnezeu.

Fraților, să nu vă fie teamă de Dumnezeu, căci este iubire! Să nu vă fie teamă de iubirea Lui! Teamă să ne fie de a păcătui. Preotului Zaharia, Fecioarei Maria, păstorilor și Dreptului Iosif le-a fost teamă auzind cuvintele îngerului, dar pe noi, de ce oare nu ne cuprinde teama când auzim, nu cuvânt rostit de înger, ci grăit de Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat să ne învețe ce avem de împlinit spre a dobândi viață veșnică?! Oare nu ar trebui să ne fie teamă de veșnicia lacrimilor, de veșnicia despărțirii de Dumnezeu și de cei dragi ai noștri?!

Iubită mamă, nu-ți este teamă că vei fi despărțită de fiii tăi?! Să ne fie frică de veșnicia durerilor și a suspinelor.

Nu vă fie teamă de întâlnirea cu Iisus Hristos, celor ce împliniți cuvântul Evangheliei Sale, când va veni să judece viii și morții. Martirilor nu le-a mai fost teamă, căci au crezut în veșnicia adusă de Hristos în lume.

Nu vă fie teamă de moarte, Hristos a biruit-o pe Cruce, iar limita omului nu mai este moartea, ci veșnicia. Hristos deschide, prin întruparea și venirea Sa în lume, porțile veșniciei pentru om. Trăiam o moarte vie înainte de Hristos. Omul își semăna oasele în pământ, fără nădejdea veșniciei. Hristos, prin moartea Sa, îi aduce omului veșnicia pierdută. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru veșnicie, nu pentru moarte. Între om și floarea câmpului este o mare deosebire. Fără credința în Dumnezeu, despre om am putea citi doar într-o carte de zoologie.

Fraților, de nu ne vom pocăi, se vor coborî sfinții din icoane și tot nu va lăsa Dumnezeu să piară creația Sa.

Iubiții mei fii duhovnicești, să împlinim porunca lui Dumnezeu: „Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 19, 2). Să fim icoane vii în această lume plină de deznădejde, de ură și de neteamă de Dumnezeu. Hristos Domnul S-a întrupat din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, venind în lume să facă din noi icoane vii, vase ale harului dumnezeiesc. Cât de binecuvântată de Dumnezeu este familia cea plină de icoane vii: părinți și prunci!

Doamne, rugămu-Te să faci și din noi icoane și cu ele să-Ți împodobești apoi Cerul!

Iubite surori creștine, stau și mă gândesc cât de mâhnită este Maica Domnului când vede că pântecele unor mame devine azi, din leagănul vieții, un leagăn al morții.

Fraților, nu mai avem un popor de rezervă, nu mai avem o Românie de rezervă. Nașterea de prunci înseamnă dăinuirea neamului nostru creștin. În ultimele trei decenii a mai murit o Românie.

Nu striviți, surorilor, în al vostru sân, icoana pe care o dorește Dumnezeu să-Și împodobească Cerul!

Iubiții mei frați și surori în Domnul,

Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie, binecuvântând timpul în care omul trebuie să se pregătească pentru veșnicie. Trăim un timp binecuvântat, însă cei care cad în somnul minții vor constata că au trăit netimpul timpului și vor căuta în zadar uitarea.

Memoria istoriei ne ține legați de acest pământ, de această țară, de credința strămoșilor noștri în Hristos Cel Întrupat din Fecioara Maria. Avem dreptul la memoria neamului nostru, chiar dacă în istorie au fost timpuri în care aceasta ne-a fost furată. Părinții noștri, în vremuri grele, s-au ascuns în Dumnezeu și așa noi am dăinuit ca neam peste veacuri.

Prin venirea Sa în lume, Hristos a tăiat istoria în două. Să fim de partea lui Hristos în istorie, de partea bună a istoriei. Fraților, a fost o vreme când Adevărul era ascuns de noi, iar azi noi ne ascundem de Adevăr. Însă de Dumnezeu și de tine nu poți fugi. Din istorie nu poți evada decât în veșnicie. Dar în care?! În cea a bucuriei sau în cea a osândei.

Iubiți frați și surori,

Să vedem ce ne spune Dumnezeu, prin Profetul Isaia, despre venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Iată, te voi face Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului” (Isaia 49, 6). Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru un singur popor, ci pentru toate neamurile. Cât de mult a iubit Dumnezeu neamul nostru, încât Hristos Domnul a trimis în părțile noastre pe întâiul Său chemat, pe Sfântul Apostol Andrei! Iată, vedem acum împlinindu-se cuvintele lui Dumnezeu, grăite prin Profetul Isaia.

În toată lumea creștină este mare bucurie azi, de Nașterea Domnului; cu toții dăm slavă lui Dumnezeu pentru mila pe care a avut-o față de om, coroana creației Sale.

Doamne, cât de nepătrunse sunt tainele Tale, bunătatea și mila Ta!

Hristos Cuvântul S-a întrupat, luând firea noastră omenească, nu în aparență, ci aievea, nu în parte, ci în mod deplin, fără însă a pierde nimic din firea Sa dumnezeiască, nimic din slava Sa, deși născutu-S-a în ieslea peșterii din Betleem. Cuvântul S-ar fi putut îmbrăca în firea îngerească, însă din iubire S-a întrupat, luând trup omenesc, unind astfel dumnezeirea și omul. Hristos Domnul S-a coborât până la slăbiciunea noastră, a devenit întru toate asemenea nouă, afară de păcat:„Cine dintre voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46) Hristos a cunoscut osteneala, nevoia somnului, setea, întristarea, plânsul, moartea, dar și Învierea.

Sfântul Evanghelist Ioan scrie: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Dumnezeu a iubit lumea, iubirea Lui se îndreaptă și acum spre omul căzut și așteaptă ca iubirea noastră să se îndrepte spre El. Hristos S-a dat pe Sine pentru fericirea tuturor neamurilor, din toate timpurile. Și noi trebuie să ne iubim semenii, căci toți oamenii sunt subiectul iubirii lui Dumnezeu. Ce iubește Dumnezeu, nu putem să nu iubim și noi, de voim să fim în același duh de iubire cu El:„Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35).

Iubiți fii duhovnicești, de la iesle până la mormânt, Hristos Domnul Și-a arătat iubirea Sa față de om. Hristos n-a osândit, ci doar a iubit. Să răspundem și noi, iubiți frați și surori, tot cu iubire milei lui Dumnezeu, cea revărsată peste toți, atât la acest praznic al Nașterii lui Iisus Hristos, dar și în toată viața noastră. Azi, Hristos ne cere să luăm o fărâmiță de iubire și s-o dăruim semenilor noștri care se află în suferință și în nevoi. Hristos Domnul, la fiecare Sfântă Liturghie, ne împarte Trupul și Sângele Său, iar nouă ne cere să ne împărțim iubirea cu semenii noștri.

Să îngenunchem cu mintea și cu inima în fața peșterii din Betleem, în fața Pruncului Divin și a Preacuratei Sale Maici, rugându-i să se milostivească spre noi, dăruindu-ne iertare de păcate, sănătate, pace și să ne lumineze calea spre poarta Cerului.

Doamne, Te-au căutat din depărtări magii și Te-au aflat. Ajută-ne să aflăm și noi Calea, Adevărul și Viața.

Iubiți frați și surori, nu vă temeți să-L căutați pe Dumnezeu, căci de azi, prin Nașterea Fiului Său, El L-a trimis pe Acesta în căutarea noastră.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, rogu-Te caută mai în adânc, să mă afli și pe mine, robul Tău, Ioan, Mitropolitul Banatului

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
Top